Ion Cristoiu: În decembrie 1989, Moscova a pus la lucru Reţeaua din România

Sînt pe terminate cu volumul Scînteia vine de la Moscova, publicat de Vartan Arachelian în 2017 la Rao. De cartea asta se leagă şi o întîmplare de a mea în de pe vremea cînd pregăteam pentru tipar eseul Decembrie 1989. Un talmeş-balmeş bine regizat. Găsisem cu greu, lucrînd împreună cu Cornel Catană, o fotografie pentru a o pune pe copertă. Înfăţişînd mai multe tancuri fără rost în Piaţa Republicii, devenită nu ştiu cînd a Revoluţiei, imaginea spunea totul despre talmeş-balmeşul bine regizat care a fost Decembriada. Tancurile şedeau alandala, cu ţevile îndreptate spre sediul CC, iar în stînga se ridica Biblioteca Centrală Universitară, în care se trăsese cu tunul. Cînd m-am apucat de cartea lui Vartan Arachelian, am descoperit poza cu tancurile pe coperta aleasă de el. Chiar dacă vopsită în albastru, fotografia făcea coperta mea asemănătoare cu cea a lui Vartan Arachelian. Am renunţat la coperta asta, deşi mi s-a părut deosebit de puternică.

Scînteia vine de la Moscova e reluarea unui volum din 1998. Vartan Arachelian se explică în prefaţă:

„Într-o primă ediţie, cartea aceasta, cu titlul ÎN FAŢA DUMNEAVOASTRĂ, REVOLUŢIA ŞI PERSONAJELE SALE, a apărut la Editura Nemira în 1998. Iar ideea, ca şi editarea, se datora regretatului dramaturg Valentin Nicolau. Ea cuprindea 15 convorbiri realizate de autorul acestei cărţi la Televiziunea Română în toamna anului 1997, ca şi în primăvara următoare, 1998. În realizarea lor am fost ajutat de cîţiva colegi cărora vreau să le mulţumesc şi pe această cale: Cornel IVANCIUC, pe atunci reporter de investigaţii la revista Academia Caţavencu, Ionela LIŢĂ, Răzvan DUMITRESCU, Liviu MANN, Lia Lucia IEPURE.

În actuala ediţie am adăugat un interviu realizat cu Victor Athanasie STĂNCULESCU, un personaj care mă evitase îndelung, interviu publicat în ziarul Ziua. De asemenea, eseul care dă şi titlul acestei noi ediţii: SCÎNTEIA VINE DE LA MOSCOVA.”

Eseul semnat de Vartan Arachelian susţine fundamental pilotarea Căderii lui Nicolae Ceauşescu de Moscova. Direct, prin activarea agenturii din România, prin contactarea rusofililor din nomenklatură, dar şi indirect, prin Belgrad şi Budapesta.

Apropo de rusofili.

 În ultimii ani ai lui Nicolae Ceauşescu, am fost odată la Policlinica Elias, unde aveam acces de pe vremea şefiei mele la Scînteia tineretului. Aici veneau şi pensionarii comunişti de pre vremea stalinismului, cei care, tineri fiind, distruseseră România la comanda Moscovei. Nişte matusalemici care vorbeau prost româneşte. Stagiul la ruşi influenţa puternic pe tînărul trimis de partid să înveţe carte în Măreaţa Uniune, Mecca tuturor comuniştilor din lume. Şi nu doar prin racolarea de către KGB, dar şi prin fascinaţia dublă exercitată de viaţa în URSS. Pe de o parte prin ipostaza de patrie a socialismului biruitor, pe de alta prin forţa în sine a unui imperiu prin raportare la cel venit din colonii. Un fragment din finalul eseului e mai mult decît convingător pentru teza lui Vartan Arachelian:

„Capacitatea KGB-ului de a pune la cale lovituri de stat, probată cu vîrf şi îndesat prin lovituri de palat în Africa şi Asia, s-a depăşit pe sine în 1989. Fără constrîngeri formale dictate de cutume diplomatice, fără scrupule ideologice. Loviturile de palat erau în Europa comunistă mai sofisticate, urmînd exigenţe procedurale cerute de reguli interne, statutare. De aceea Ceauşescu, sclav al conformismului, mizînd naiv pe garanţii legale şi statutare, s-a înconjurat de o construcţie de... hîrtie, care-i garanta – credea el, chiar şi în anticamera morţii! – eternizarea la şefia statului. Contra cui? Contra celor care ar fi vrut să-l schimbe pe cale statutară. De aceea instituise regula ca alegerea sa ca şef de partid să fie «opera» întregului partid, iar confirmarea ca preşedinte al Republicii să vină de la Marea Adunare Naţională. Fictivul nostru parlament. Şi procesul invers ar fi necesitat aceiaşi paşi de urmat. Că la vremea schimbărilor ordonate de Moscova înlocuirile, cu excepţia României, s-au făcut prin revoluţii de catifea se explică, în bună măsură, şi prin absenţa construcţiilor de hîrtie, la noi însă chiţibuşăria statutară/constituţională care împiedica/întîrzia schimbarea a trebuit depăşită prin vărsare de sînge!”

Scriam pe 2 septembrie 2014

E chiar atît de imposibil ca Monica Macovei să ajungă Preşedintele României?

Monica Macovei şi a anunţat demisia din PDL sau, mai bine zis, din PNL, deoarece PDL a dispărut, dizolvat, ca picătura de cerneală în butoiul cu apă chioară, în aşa zisul PNL. Nedumerit că Monica Macovei nu demisiona din PDL şi, mai ales, că Vasile Blaga nu se grăbeşte s-o dea afară, scriam cu ceva timp în urmă pe cristoiublog.ro următoarele: „Pentru a dovedi că e Monica Macovei şi nu Victor Ponta, Monica Macovei are la dispoziţie un gest simplu: Demisia din PDL. O va face? Tare mă tem că nu. Şi tare mă tem că deontologii şi deontoloagele din presă şi din societatea civilă vor găsi în această şmecherie a Monicăi Macovei un nou prilej de a o mai lăutări niţel.” Monica Macovei a demisionat din PDL. Nu pentru că mi-a contrazis scepticismul, mă grăbesc eu să scot un Gînd de breaking news din această ştire, ci pentru că Declaraţia Monicăi Macovei, dată cu acest prilej, mă face să cred că s-a întîmplat ceva: Monica Macovei îşi ia candidatura în serios. Argumentele convocate de ea pentru a justifica demisia alcătuiesc un Program politic bine închegat, cu care poate fi cîştigată Preşedinţia României, dacă ne gîndim la disperarea unei uriaşe părţi a electoratului în faţa bordelului cu ştaif care e politica românească de azi. Această parte a electoratului, dezamăgită şi de şerpuirile lui Traian Băsescu, poate găsi în Monica Macovei candidatul care-i satisface nevoia de minimă radicalitate într-o politică definită prin negustoriile de bodegă. Încep să cred că-n spatele Monicăi Macovei stau forţe interesate în continuarea cu brio a întăririi statului de drept, a luptei împotriva cancerului corupţiei, în alungarea duhorii politice din România de azi. Forţe mult mai importante decît deontologii şi deontoloagele care întreţin Cultul personalităţii Monicăi Macovei. E chiar atît de imposibil ca Monica Macovei să ajungă Preşedinte al României?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro