Ion Cristoiu: Înaintea lui Vladimir Putin, în Crimeea a făcut o vizită Mareşalul Antonescu

Discursul ţinut de Vladimir Putin pe scena concertului dedicat Anexării Crimeii ne-a confirmat că invadarea Ucrainei de către Rusia are drept ţel final constrîngerea lui Volodîmîr Zelenski de a semna un tratat prin care Ucraina acceptă ca Peninsula Crimeea să aparţină Rusiei. Ceva asemănător acceptării de către Consiliul de coroană din 27 iunie 1940 a cedării Basarabiei. Despre rolul pe care-l joacă Peninsula Crimeea în mentalul rusului de azi voi scrie într-un alt comentariu. Fără a şti ce înseamnă Crimeea pentru ruşi, inclusiv pentru ruşii de rînd, nu poţi înţelege riscurile asumate de Vladimir Putin prin declanşarea unui Război nu doar cu Ucraina, ci şi cu întreg Occidentul, dar şi faptul că Rusia va merge pînă la capăt în acest conflict. Expresia importanţei pe care o acordă Vladimir Putin Crimeii, văzute de el ca un mijloc de a rămîne în Istoria Rusiei alături de Petru Cel Mare şi de Ecaterina Cea Mare o dovedesc vizitele întreprinse de Vladimir Putin în Crimeea de după anexare. Noi însă căutînd prin biblioteci am aflat că în Crimeea a făcut o vizită şi Mareşalul Antonescu. Puţini ştiu că în cadrul Războiului Armata Română a luat parte la Cucerirea Crimeii. În aprilie 1942, Mareşalul Antonescu întreprinde o vizită în Crimeea între 3 aprilie 1942 şi 6 aprilie 1942, însoţit de ministrul de Război, generalul Constantin Pantazi, generalul C. Z. Vasiliu, secretar de stat la Interne şi generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei a 3-a române. Mareşalul a vizitat marea majoritate a unităţilor noastre stabilite în Crimeea. Momentul culminant al vizitei la constituit sărbătorirea Paştelui în mijlocul militarilor de pe front.

Pe 5 aprilie 1942 cade Paştele. Primul Paşte de după trecerea Prutului şi trecerea Nistrului. Mult mai important, Paştele din 5 aprilie 1942 e sărbătorit într-o atmosferă de indiscutabile succese pe fronturile Războiului Sfânt.

Odessa fusese cucerită, chiar dacă nu fără mari pierderi materiale şi umane.

Armatele române şi germane asediau Sevastopolul.

Mareşalul se întâlnise cu Hitler în zilele de 11-12 februarie 1942 la Rostenburg. Reuniunea a consfinţit angajamentul României de a participa la operaţiunile de vară vizând Stalingradul. Pe frontul de Sud, cele două armate se îndreptau spre Crimeea. Eşalonul I al marilor unităţi se deplasase deja în zona Harkov pentru a se îndrepta spre Volga.

Mai erau şapte luni până la spargerea frontului la Stalingrad.

Toate datele sprijineau transformarea Paştelui 1942 într-un moment de culme al Propagandei Războiului Sfânt.

Paştele e cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Era normal ca sărbătorirea Paştelui din 1942 să fie socotită un impuls deosebit al Cruciadei.

Momentul ia o amploare propagandistică deosebită şi prin petrecerea Paştelor pe front de către Mareşalul Ion Antonescu. De pe Front, mai precis din Crimeea, pe litoralul Mării Negre, Mareşalul trimite întregii ţări „Cuvântul” cu prilejul Sfintelor Paşti. Chiar de la început, documentul ţine să scoată în evidenţă locul de unde au plecat vorbele către ţară:

„ROMÂNI,

Din mijlocul ostaşilor Regelui şi ai Ţării;

De pe pământul unde sângele român a curs pentru Cruce şi pentru Credinţa noastră creştină;

Îmi îndrept spre voi tot cugetul meu de creştin, rostindu-vă românescul: «Cristos a înviat!»”.

(„Cuvântul d-lui Mareşal Ion Antonescu, cu prilejul Sfintelor Paşti”, „Sentinela”, 19 aprilie 1942)

Destinul Mântuitorului – de la Patimi la înviere – devine în document destinul neamului românesc din ultimii ani, de la patimile întruchipate de căderea Basarabiei şi Bucovinei la învierea reprezentată de Trecerea Nistrului:

„Suferinţele Fiului Omului, lupta Lui învăţătoare pentru credinţă, crucificarea Lui pentru dreptate, după o Golgotă de umilire, este şi drumul Neamului nostru, este şi învierea credinţei şi drepturilor noastre.

De aceea, de lângă ostaşii Regelui şi ai Istoriei de mâine, gândul meu se închină cucernic pentru toţi care au căzut şi cuvântul meu se îndreaptă credincios pentru toţi cei care ne urmează lupta”. (idem)

Indiscutabil, propaganda Războiului Sfânt exploatează din plin vizita Mareşalului pe front. În şedinţa Consiliului de miniştri de vineri, 17 aprilie 1942, de sub preşedinţia Mareşalului, expunerea despre concluziile vizitei debutează cu semnificarea momentului:

„Plecând, prima mea grijă a fost să ajung pe front de sărbători, ca să fiu în mijlocul soldaţilor, ca o îmbărbătare pentru ei şi să le aduc şi salutul şi dragostea frăţească a ţării noastre care, datorită sacrificiilor şi luptelor lor, precum şi greutăţilor pe care le îndură, trăieşte azi în această complectă linişte pe care o simţiţi dvs. cu toţii, o simte ţara întreagă, care vă dă posibilitatea să lucraţi în ordine şi să contribuiţi la munca aceasta constructivă pe care o depunem cu toţii ca să salvăm şi să reclădim Statul Românesc”.

[Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri, Guvernarea Ion Antonescu, vol. VI (februarie-aprilie 1942), Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2002, pag. 429]

În Volumul I al monumentalei lucrări administrate de regretatul Gheorghe Buzatu, Pace şi Război, Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura TipoMoldova, e publicat calendarul vizitei Mareşalului. În cadrul şedinţei din 17 aprilie 1942, Mareşalul rezumă acest calendar astfel:

„Am vizitat Crimeea. N-am putut să mă duc şi în Doneţ şi la Marea de Azov, deoarece terenurile erau aşa de desfundate încât cu automobilul nu se putea circula, iar terenurile de aterizaj nu îngăduiau avioanelor de mare tonaj să aterizeze. Din această cauză am renunţat să mă duc şi în Doneţ şi la Marea de Azov, deşi aceasta este intenţia mea. Am văzut acolo toate marile noastre unităţi: am văzut Divizia X-a, Divizia XIX-a, Divizia I-a şi Divizia IV-a Vânători de Munte”. (op. cit., pp. 429-430)

Potrivit Programului reprodus în volumul Pace şi Război, Mareşalul pleacă din gara Mogoşoaia cu trenul pe 1 aprilie 1942, călătorind până la Odessa. Noaptea de Paşti o petrece la Simferopol. Duminică, 5 aprilie 1942, e la Livadia, în Crimeea. Pleacă spre Bucureşti de la Cernăuţi, luni, 13 aprilie 1942, seara, la ora 23:00, cu trenul.

„Sentinela” acordă o atenţie deosebită gestului de a petrece Paştele în mijlocul celor de pe Front. Numărul din 26 aprilie 1942, reproduce, sub titlul „Mareşalul a petrecut sărbătorile Paştelui printre ostaşii de pe front”, o amplă relatare a vizitei. Debutul are menirea de a fixa semnificaţiile mai largi ale călătoriei:

„Învierea Domnului a fost prăznuită de Conducător, pe front, alături de soldaţii lui dragi, apărători ai Crucii, semnul de totdeauna al izbânzii şi al Patriei, altarul vieţii noastre naţionale.

D. Mareşal Antonescu a mers în primele linii ale frontului, a strâns mâini voinice şi aprige şi a împărţit daruri şi a răsplătit pe vitejii între viteji, ciocnind cu ostaşii ouăle roşii ale învierii celei noi.

Zilele trecute au fost pentru Conducător, zile de odihnă sufletească, de înnoirea puterilor de muncă şi de sporirea încrederii în forţele naţiei şi izbânda finală”.

Coperta numărului din 26 aprilie 1942, în care se tipăreşte reportajul vizitei, înfăţişează un instantaneu în care Mareşalul dă mâna cu un ostaş român în ţinută de front. Comentariul la fotografie, intitulat „Mareşalul în mijlocul ostaşilor pe front”, pune accent pe momentul din an în care a avut loc vizita – Paştele din 5 aprilie 1942:

„D-l Mareşal Ion Antonescu, Conducătorul Ţării, a ţinut să petreacă Sărbătorile Paştelor între ostaşii de pe front. A mers, iubitul nostru Mareşal, până în primele linii ale frontului, unde a împărţit daruri luptătorilor, a ciocnit ouăle roşii ale învierii celei noi şi a răsplătit cu decoraţii pe vitejii între viteji.

A fost în Crimeea şi pe frontul Sevastopolului, a colindat peninsula până la Simferopol, străbătând drumuri primejduite, căutând să cunoască viaţa soldaţilor şi a ofiţerilor de pe front, fără să se sinchisească de obuzele bolşevicilor, care înteţiseră bombardamentul parcă înadins.

Mareşalul a socotit că se cuvinte ca Sfânta înviere să-l afle în mijlocul ostaşilor pe linia de luptă, să respire acolo suflul României care renaşte, să simtă vitejia românească ridicându-se spre culmile victoriei”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro