Ion Cristoiu: Inimaginabila dezvoltare a presei a sporit numărul evenimentelor puse la cale de Serviciile Secrete

Amantul Ionel Brătianu. Maruca Cantacuzino-Enescu, susţine în memoriile sale, tipărite sub titlul Umbre şi lumini, Amintirile unei Prinţese Moldave, că păstrarea generalului Dumitru Iliescu în postul de locţiitor al Şefului Marelui Stat Major, practic adevăratul Şef de Stat Major, deşi avea în cîrcă dezastrul de la Turtucaia (19-24 august 1916) îşi avea explicaţia în „interesul pe care-l avea Ion Brătianu pentru fiica lui”.

Consoarta de drept a lui Mihai Cantacuzino şi amantă de fapt a lui George Enescu, Maruca, e o bîrfitoare de înaltă clasă. De aceea, portretul creionat de ea lui Ionel Brătianu ca mascul trăind în acelaşi timp cu trei femei, fără a neglija conducerea războiului din 1916 , trebuie luat cu o anume prudenţă:

„Acesta nu era nicicum singura care se bucura de favorurile lui Ion Brătianu, paşă plin de farmec – şi genial om de Stat – cu atîtea aventuri că nu le mai puteai număra, cu toţi cei 65 de ani ai săi bătuţi pe muchie. A avut trei în acelaşi timp, la Iaşi, şi femeile se înţelegeau între ele, admirîndu-l şi oferindu-i un repaos după grelele corvezi care îi reveneau”.

Deşi femeiuşcă interesată în a frînge inimile masculine, Maruca se dă politiciană. Şi pentru că bărbatu-său, de care e despărţită în fapt, luptă pe baricadele Conservatorilor, Maruca îi înţeapă, cu limbuţa ei de albină, pe liberalii lui Ionel Brătianu. Bîrfa cu muieraticul de Ionel Brătianu poate fi pusă şi pe seama fanteziei sale de a se da drept apărătoarea marilor latifundiari în faţa liberalului prim-ministru. Rămîne însă ca o posibilă certitudine afirmaţia privind devotamentul femeilor faţă de bărbatul de 65 de ani. Elisa Brătianu, fostă Marghiloman, e surprinsă, tot de Maruca, drept o luptătoare pe toate planurile pentru politica soţului ei:

„Eliza Brătianu este grăbită să-şi folosească cunoştinţele de limbă rusă la care trudeşte cu pasiune de cînd ne-am refugiat la Iaşi. Face totul cu pasiune, chiar spionatul în casele prietenilor, în serviciul politicii soţului ei. Astfel, cu un aer absent, cu veşnicul ei lucru de mînă, cu un zîmbet pe faţa un pic masculină, trage cu urechea la vorbele, adesea defavorabile soţului ei, şi le raportează imediat clicii liberale. Tot aşa cum, cu o viclenie plină de eleganţă, chiar în salonul ei, îi convinge să îmbrăţişeze cauza liberalilor pe diplomaţii de calitate: Saint-Aulaire şi Malassoff, ministru al Rusiei, între alţii, pe care-i crezusem cîştigaţi de partea lui Averescu”.

*

Rolul serviciilor secrete în istoria lumii de azi

Evenimentele istoriei universale, chiar şi cele mai intens mediatizate, graţie manualelor şcolare, au o fatală zonă de umbră. Pentru multe dintre ele rămîn numeroase enigme, numeroase întrebări fără răspuns. Astfel s-a întîmplat în toate secolele. Evenimentele aparţinînd secolului XX, şi, mai ales, părţii din urmă a acestuia, adică după al Doilea Război Mondial, ating însă apogeul. Proporţia anterioară nu poate fi pusă la îndoială. 33 Ele au o expresie cunoscută, prin Televiziune şi presă, de întreaga Planetă. Pisarea prin TV şi ziare le dă o evidenţă statornică, formidabilă, pe care nimeni nu îndrăzneşte s-o pună la îndoială. Ciudăţenia însă vine de-abia acum. Cu cît un eveniment pare a fi, în lumina tare, ca de vară plină, a mass-media, într-un fel, cu atît rămîne el suspect că-n realitate e altfel. Şi de cele mai multe ori, dezvăluiri ulterioare confirmă această bănuială ajunsă deja instinctivă pentru cetăţeanul simplu. Evenimentul a fost altfel decît s-a înfăţişat ochilor şi urechilor noastre. Cam tot ce se întîmplă istoric în lumea de astăzi stă sub acest semn. Reuniuni planetare, întîlniri între şefii de state, atentate, războaie locale, alegeri generale şi prezidenţiale. Toate, vorba poetului, nu sînt ce par a fi. Dubla realitate a evenimentelor contemporane şi deci implicarea acestor subiecte în istorie s-a acutizat în ultimele decenii datorită mass-media. Cine şi-a asumat misiunea de a ţine la curent Planeta cu ce se întîmplă între bornele sale? Indiscutabil ziarele, Radioul şi Televiziunea. Expresia publică, de suprafaţă a evenimentelor cade astfel în responsabilitatea jurnaliştilor. Ea ne convinge, de exemplu, că la Bucureşti în decembrie 1989 au tras teroriştii. Lumea telespectatoare s-a dus la culcare cu această credinţă adîncă, înrădăcinată. Şi dacă imaginea săpată de mass-media în conştiinţa lumii e falsă? Şi dacă aşa s-a dorit de către unii? Răspunsurile la aceste întrebări sînt tot atîtea argumente că tocmai inimaginabila dezvoltare a presei, Radioul şi Televiziunii a întărit dubla existenţă a evenimentelor. Şi prin aceasta rolul serviciilor secrete. De aceea, în paralel cu o istorie a evenimentelor care nu mai e decît o istorie a evenimentelor aşa cum au fost înfăţişate ele de presă, se impune şi o istorie a evenimentelor aşa cum au fost ele în realitate, adică a evenimentelor puse la cale de serviciile secrete.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro