Ion Cristoiu: Ironizarea duşmăniilor politice clişeu

Mi s-a adus de la Bruxelles cartea lui Jaroslav Hasek, De Prague à Budapest, apărută iniţial la o editură pariziană de limbă maghiară Ibolya Virag în 1966, tradusă apoi în franţuzeşte la Souffles, în 1988. Istoria acestei cărţi e mai mult decît hazoasă. O găsisem pe site-ul unei companii pariziene, prin intermediul lui Amazon.com, şi mă atrăsese titlul, cu trimiterile sale făţişe la Ungaria. Citisem în Histoire du Parti pour un Progrès modéré dans les Limites de la Loi, (Istoria Partidului pentru un Progres moderat în Limitele Legii) reportajul satiric al voiajului lui Haşek în Ungaria Imperiului austro-ungar, mărturie sarcastică a naţionalismului de gulaş al ungurilor şi în titlul cărţii de pe Amazon am bănuit o culegere de alte însemnări sarcastice din Ungaria. Cum însă cartea nu putea fi comandată pentru România, am ales adresa Ioanei de la Bruxelles, adresă aparţinînd lumii occidentale. N-am înştiinţat-o pe Ioana că e vorba de o comandă pentru mine. Credeam că-şi va da seama de asta fără să i-o spun (mai folosisem adresa ei şi pentru cartea lui Haşek. M-am pomenit însă cu un SMS de mulţumire pentru carte, văzută de ea ca un cadou. Profitînd de o discuţie la telefon pe alte teme, i-am zis de cartea lui Haşek, şi am rugat-o să mi-o trimită prin poştă. A optat pînă la urmă la maică-sa pe post de curier. A doua zi, am luat cartea cu mine la BAR şi pentru că tot mi-era somn (mă culcasem tîrziu, ca să termin odată serialul 24), am citit primele nuvele. Proza lui Haşek nu mi-e străină. Am citit nu numai Svejk, dar şi culegerile de schiţe şi nuvele apărute înainte de 1989 la noi. Nu ţin minte însă să fi întîlnit primele două povestiri din cartea de acum. Avantajul, marele meu avantaj al uituceniei mele funciare, graţie căruia pot citi o carte de mai multe ori, de fiecare dată încercînd impresia că e nouă, absolut nouă. Prima se întitulează Amintiri despre Siguranţa pragheză şi e o satiră nemiloasă a acţiunilor serviciului secret ori de cîte ori venea la Praga împăratul Frantz Iosef. Printre altele, Haşek îşi bate joc de operaţiunile sub acoperire din redacţii, avînd drept scop descoperirea cu orice preţ, inclusiv cel al plantării de probe, ale Siguranţei. A doua bucată poartă numele Nefericita istorie a pisicii. Satirizează un domeniu preferat de Haşek cînd vine vorba de sarcasm:

Cel al politicii.

Doi tipi – Domnul Hustoles şi domnul Kricka – se ciorovăiesc pe motive de chibiţăreală politică, deoarece sînt fanii unor partide politice duşmane în campania electorală. Spusele lui Hustoles către Kricka sînt mai mult decît elocvente pentru însuşirea de către omul simplu, fără nici un cîştig din asta, a duşmăniilor dintre partide şi politicieni, mai ales în campania electorală:

„Partidul vostru e o bandă de ticăloşi; de îndată ce un asasin scapă de la spînzurătoare, el dă fuga să se prezinte la alegeri sub culorile partidului vostru.”

„La acuzaţiile astea” – notează Haşek – „domnul Kricka a răspuns sec: Noi doi, dragă colega, vom avea ocazie să ne mai vedem”.

Domnul Hustoles avea un motan care şedea cît era ziua de mare pe pragul băcăniei sale, alintat de toată lumea din vecini. Ca urmare a polemicii politice anterioare, domnul Kricka îşi pune băiatul, Josef, în vîrstă de opt ani, „să zdrobească coada motanului”. Ba mai mult, îl umple de scuipat.

Comentariul lui HaşeK:

„Fiul domnului Kricka acţiona pentru o cauză dreaptă, pentru că motanul, proprietatea unui adversar ideologic, personifica adversarul politic. Josef nu strivea, aşadar, coada unui reprezentant al felinelor, ci coada, cu condiţia să aibă aşa ceva, a unui întreg partid politic. El nu scuipa deci un motan, ci toţi membrii partidului al cărui aderent avea acest animal.”

Despre ironizarea politicii, mai ales în varianta sa de patimă chibiţărească, am mai desprins din Haşek aşchii. Cea de acum îmi dă ideea unui studiu mai larg despre ironizarea politicii de către Haşek, eventual prin comparaţie cu Caragiale.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro