Ion Cristoiu: Istoria adevărată nu va fi scrisă niciodată de oameni fără conştiinţă (Stelian Popescu)

Tînguiala. Apropiindu-mă de sfîrşit cu Publicistica lui Arghezi (va urma partea de scris după reabilitare, sînt tare curios cum se va descurca rebelul cuminţit), dau în tableta Mulţumesc..., din Adevărul, 26 ianuarie 1947, peste tînguiala de marcă a lui Arghezi cînd vine vorba de scrisul său: interpretarea aiurea:

„Neplăcerile gazetăriei vin mai cu seamă şi de la împrejurarea că nu eşti înţeles în ceea ce nu spui, dar şi din alternativa mai brută că intenţia relei-credinţe refuză să priceapă ceea ce ai spus pe măsura ei.”

Încerc să-mi amintesc şi alte citate dînd seamă de oroarea lui Arghezi faţă de interpretarea tendenţioasă a scrisului său. Accesarea primului capitol din Istorie Schimbarea faţă de Arghezi mă conduce către acest citat:

„După ce tableta «Viaţa literară», din 23 februarie 1947 e primită ca o intervenţie politică în chestiunea libertăţii presei, scriitorul se va arăta indignat în «Răscrucea» (Adevărul, 19 martie 1947): «Cineva, cu care vorbeam deunăzi despre dezgustul de a scrie în zadar, pentru a fi tradus numai anapoda şi de-a îndărătelea, îmi spunea că scrisul meu are defectele calităţilor lui şi că nu se prezintă stabil, pe o singură latură, cum ar fi un Buletin de Stare Civilă, cu data, cu locul, cu părinţii, cu martorii şi cu primarul. Obligatoriu opac, el suferă de transparenţe»”.

La această tabletă n-am ajuns încă acum, cînd citesc publicistica de dragul cititului.

*

Lămurire. Stelian Popescu e un Istoric al clipei. De aceea, viziunea sa asupra Istoricului din tableta O lămurire, Universul, 10 septembrie 1940, dedicată evenimentelor dramatice străbătute de România din ultimul timp, e de fapt o viziune asupra gazetarului care scrie despre Istoria în desfăşurare, despre Clipa trecătoare:

„Istoria se scrie de oameni cu mintea limpede, cu sufletul curat, după realitatea faptelor petrecute. Istoria adevărată nu va fi scrisă niciodată de oameni fără conştiinţă, de oameni care pentru un blid de linte îşi schimbă părerile la bătaia oricărei adieri de vînt, de oameni care fără pic de remuşcare pot face, la orice moment, din alb negru şi din negru alb, de oameni care, profitînd de circumstanţe nenorocite, le speculează pentru a-şi polei o existenţă mediocră, de oameni pentru care vorbăria a fost un talisman în viaţă şi o trambulină de intimidare pentru slăbiciunile politicienilor ajunşi în posturi de răspundere graţie unor împrejurări nenorocite.

Istoricii adevăraţi sînt martori ai faptelor văzute cu ochii lor, prinse de mintea lor nealterată şi de judecata lor neinfluenţată cu nimic, spre a fi redate, ca să servească de călăuză în viaţă. Nu cantitatea nimicurilor sau fleacurilor adunate în pagini fără sfîrşit face pe istoric, ci adevărul cuprins în ele, ca să fie mărturie a faptelor petrecute într-o anumită vreme şi de care oamenii vor trebui să se ferească în viitor – ca de ciumă.

Cu aceste explicaţiuni am încheiat un capitol al zbuciumatei vieţi publice româneşti. Rog pe Dumnezeu să ne ferească de a mai vedea timpuri de aşa pomină”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro