Ion Cristoiu: Istoria comentată de Pamfil Şeicaru e o Istorie trăită de un gazetar

Preocupat să descopăr dacă nu cumva a apărut postdecembrist studiul de 150 de pagini, care însoţeşte publicarea în 1965, la Madrid, de către Pamfil Şeicaru a volumului Karl Marx Însemnări despre români, nimeresc în volumul 3 din Scrieri, editura Victor Frunză, selecţia textelor, îngrijire şi note de Victor Frunză, amplul eseu Constituţia şi partidele, scris şi semnat de Pamfil Şeicaru în gazeta Chemarea între 1950-1952.

 Constituţia şi partidele e practic o Istorie politică a României de la Cuza la Lovitura de stat de la 23 august 1944.

Istorii politice sau mai bine zis încercări de istorii politice ale României au mai fost prezente în timpul postdecembrist.

De ce m-am apucat de Constituţia şi partidele, lăsînd deoparte alte lucrări?

Pentru că-l consider pe Pamfil Şeicaru din exil (mereu ţin să precizez, din exil, pentru că doar aici şi-a dat directorul Curentului dovada marelui talent de publicist) unul dintre cei mai mari istorici români.

Sînt cîteva argumente serioase în sprijinul acestei aserţiuni, aparent paradoxale:

a. Istoria asupra căreia se apleacă eseistul e o Istorie trăită direct, ca ziarist şi comentator interbelic. Pamfil Şeicaru e unul dintre gazetarii români care îndeplineşte condiţia pusă de George Călinescu pentru ca textul de ziar să reziste dincolo de apusul unei zile:

Prezenţa ideilor generale.

Spre deosebire de Stelian Popescu, mult mai politician şi mai ales mult mai negustor decît alţi publicişti români, Pamfil Şeicaru a scris aproape zilnic pe prima pagină a Curentului. Comentariile sale dau peste margini de idei generale şi de referinţe bibliografice. Ion Raţiu, pe vremea cînd făceam Cotidianul, încercînd să impun cititorilor talibani respectul faţă de nuanţă, mi l-a pîrît pe Pamfil Şeicaru că avea pregătite de alţii citate din autori străini pentru a se făli apoi că e mult mai citit decît un ziarist român al vremii sale. În scrierile din exil, Pamfil Şeicaru reia multe dintre ideile generale din comentariile publicate zilnic. Deoarece privirea sa depăşeşte acum hotarele faptului trecător de la vremea respectivă şi mult mai important, beneficiază de ştiinţa urmărilor, ideile generale ies acum mai puternic în relief. Ideile sale generale sînt subsumate concepţiei sale potrivit căreia lucrurile mari se pot face doar prin autocraţie. Lovitura de stat a lui Cuza e admisă în Constituţia şi partidele, pentru că era un mijloc scuzat de scop: Modernizarea României.

b. Din 1929 pînă în 1944, Pamfil Şeicaru a condus Curentul. Tot ceea ce s-a întîmplat în interbelic a trecut şi pe sub privirea lui Pamfil Şeicaru. Multe fapte şi evenimente l-au avut drept martor direct. Prin urmare Istoria politică a României din Constituţia şi partidele, dar şi din alte scrieri din exil, e o Istorie trăită şi prin asta plină de viaţă. Pamfil Şeicaru apelează, pentru a da vioiciune textului, la relatarea unor evenimente care au ţinut la vremea lor prima pagină a ziarelor, dar şi dacă nu mai ales la întîmplări în care a fost implicat fie ca politician, fie ca director de gazetă.

O scrisoare adresată lui Radu Valentin din exil în 5 februarie 1975 mărturiseşte un adevăr de care trebuie să ţinem seamă:

„Între 1918- 1944 am fost, în chiar profesia mea de gazetar, părtaş la viaţa politică, în măsură să cunosc ceea ce se ascundea în dosul decorurilor.”

Plecînd – cred – fără s-o ştiu de la o definiţie dată de Camus, am zis comentatorului politic de azi Istoric al clipei. Fost istoric al clipei, Pamfil Şeicaru a devenit istoric. Fără a pierde savoarea avută pe vremuri de textele sale de Istoric al clipei.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro