- Home
- Editorialiștii
- (06.08.2020, 08:20)
- Gabriela Antoniu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Cristoiu: Klaus Iohannis a confirmat: a intervenit la DIICOT pentru infirmarea Dosarului 10 august
- Ion Cristoiu: Recunoscînd într-un fel că infirmarea clasării dosarului 10 august a fost la intervenţia sa, Klaus Iohannis a reluat miercuri acuzaţia de acum doi ani cu gazarea românilor
- Ion Cristoiu: Dacă a existat o încurajare din partea lui Iohannis, şi incontestabil a existat, aceasta nu putea avea loc decît prin intermediul SRI. Ar fi fost normal ca SRI să prezinte primul opiniei publice o analiză a evenimentelor şi nu Parchetul General
- Ion Cristoiu: Dacă Iohannis va impune Parchetului condamnarea jandarmilor, vom avea despre 10 august doar o parte din Adevăr. Întregul adevăr presupune şi anchetarea celor care au incitat la violenţe, mai mult sau mai puţin pe faţă
Urmărește
4330 afișări
Publicistul Ion Cristoiu analizează declaraţiile lui Klaus Iohannis despre clasarea infirmării Dosarului 10 august şi afirmă că, practic, şeful statului a recunoscut implicarea sa în luarea acestei decizii, subliniind că dacă preşedintele va impune Parchetului condamnarea jandarmilor, atunci vom afla doar o parte de adevăr despre evenimentele de acum doi ani, fără a şti care au fost toate forţele implicate, văzute şi nevăzute.
Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog:
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
„Cum se întîmplă de obicei cu anchetele penale duhnind a politică, decizia şefei DIICOT de infirmare parţială a clasării Dosarului 10 august a avut parte de relatări şi analize tendenţioase în presa noastră. Divizia Presă a SRI a primit cu zbierete de satisfacţie decizia. Colivăresele lui Klaus Iohannis, foste colivărese ale lui Traian Băsescu şi indiscutabil colivărese ale viitorului preşedinte, care va fi tot de Dreapta, evident, s-au grăbit să vadă în asta victoria societăţii civile, a asociaţiilor de apartament, ba chiar şi a Dreptăţii Eterne. Şefii Jandarmeriei de atunci vor fi trimişi în judecată. Desigur, dacă judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti va confirma clasarea şi prin asta redeschiderea dosarului. Incitatorii la violenţe precum sinistrul Mălin Bot îşi vor vedea mai departe de îndeplinirea ordinelor pe unitate. Presa de Stînga, antiTeFeListă, la vremea lui 10 august 2018 atentă doar la violenţele protestatarilor, a tăcut, intimidată şi de agresivitatea aşa zisei societăţi civile. Singurul comentariu la decizie– cel puţin singurul citit de mine – obiectiv, preocupat să desluşească şi nu să chibiţeze politrucist faptul e cel al Sidoniei Bogdan scris în Libertatea sub titlul Tragicomedia 10 august sau despre cum să ocoleşti o investigaţie incomodă. DIICOT a evitat câteva lămuriri, care nu convin nici PNL şi nici PSD! E singurul comentariu din presă care se întreabă de cînd şi pînă cînd procuratura ia decizii în funcţie de emoţiile care agită opinia publică de la un moment dat. Anterior acestui articol Alina Mungiu Pippidi încercase şi reuşise să abordeze tulburările din 10 august 2018 de pe poziţiile obiective, scutite de patimile chibiţărelii electorale obişnuite în presa noastră împărţită în galerii hăulinde, de poziţiile unui Istoric al clipei pe cale de a deveni istoric. Sub titlul Dosarul 10 august nu trebuia deschis, nu închis, de pe site-ul România Curată din 30 iulie 2020, autoarea semnalează rolul politicienilor, dar şi al serviciilor în provocarea violenţelor:
<Unii politicieni, ca Tianu Burduja, azi secretar de stat PNL la Finanţe, şi mulţi membri în guvernul Cioloş din 2016, împreună cu activişti civici secondaţi în ONG-uri de serviciile secrete au organizat o manifestaţie a «diasporei». Nicio organizaţie din diaspora nu a organizat-o, politicienii l-au plătit pe unul cu o rulotă să facă atmosferă şi să prindă în plasă cîţiva exilaţi mai dezorientaţi cu peisajul authoton şi fără să-şi dea seama că sunt folosiţi fără scrupule, nişte psihopaţi pe net i-au chemat la luptă cu pumnii pe mardeiaşii lor ca să dea jos guvernul Dăncilă. Cu acest perfect aranjament, jandarmii s-au trezit că:
1. Trebuie să împiedice lumea să intre în guvern, chiar dacă gol, că suntem ţară UE, şi
2. Nimeni nu pleacă acasă la zece noaptea cînd jandarmii spun gata, stingerea, dimpotrivă, unii sar pe jandarmi şi ceilalţi fac poze cu celularul.>
Dacă e vorba să stabilim adevărul despre 10 august 2018 nu putem trece cu vederea şi responsabilitatea celeilalte tabere – a incitatorilor la violenţe, a celei care a transformat un protest paşnic într-o manifestare violentă. E ceea ce am spus şi scris de zeci de ori pînă acum despre Tulburările din 10 august 20198. Ca toate evenimentele complexe din istoria postdecembristă cel din 10 august nu poate fi redus în chip electoral primitiv, aşa cum face Klaus Iohannis şi Divizia Presă, la depăşirea de către jandarmi a hotarelor impuse de profesionalism. Decizia de clasare tocmai de acest adevăr ţinea seama. Că nu poţi face responsabilă în cazul unei încăierări doar una dintre părţi, aşa cum comandase Şeful de la Cotroceni.
Pe drept cuvînt jurnalista crede că la 10 august lucrurile au fost mult mai complicate decît le prezintă contestatarii clasării. Ca şi Alina Mungiu Sidonia Bogdan atrage atenţia că nu putem ocoli, dacă vrem să stabilim adevărul despre 10 august, rolul jucat de <facţiunea liberală apropiată de Klaus Iohannis, cea care a avut un rol în organizarea sau mobilizarea pentru protest (actualii liberali Sebastian Burduja şi Rareş Bogdan, premianţi politic după rolul pe care l-au avut în acea vară).>
Printre altele Sidonia Bogdan are curajul de a semnala rolul nefast jucat de informaţiile false transmise jandarmilor. Fără a stabili cine şi cum a manipulat jandarmii astfel încît ei să ia drept ceva personal o operaţiune profesionistă, respectînd regulile intervenţiei în forţă, dar fără excese, vom rămîne departe de stabilirea adevărului ani întregi aşa cum s-a întîmplat cu Dosarul Revoluţiei sau al Mineriadelor.
La finele articolului autoarea pune cîteva întrebări al căror răspuns se află chiar în întrebare. O remarc pe cea despre rolul preşedintelui Klaus Iohannis în toată tulburarea din Piaţa Victoriei:
<Cît de informat a fost preşedintele ţării cu privire la dimensiunea şi pregătirile pentru reprimarea protestului? A încurajat preşedintele Iohannis, pe căi informale, mobilizarea pentru acest protest?>
Miercuri, la conferinţa de presă despre şcoala în Pandemie, răspunzînd unei întrebări regizate, fără nici o legătură cu tema reuniunii, dar necesară campaniei electorale permamente în care se află de şase ani, Klaus Iohannis a dat răspunsul la întrebarea din Libertatea. Recunoscînd într-un fel că infirmarea clasării a fost la intervenţia sa, Klaus Iohannis a reluat acuzaţia de acum doi ani cu gazarea românilor:
<Dacă aş putea să dau timpul înapoi, mi-aş fi dorit să nu existe acea guvernare pesedistă, care a considerat că este un lucru bun să îi bată şi să îi gazeze pe români şi să nu se fi întîmplat acele abuzuri din 10 august.>
Să ne reamintim că pe 10 august 2018, la ora 23 noaptea, cînd violenţele nu se încheiaseră Klaus Iohannis intervine public cu un mesaj care stabileşte deja, în afara unei minime analize, a evenimentului responsabilitatea jandarmilor:
<Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei. Încercarea de a înfrînge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară!>
Lipseşte, îmi dau seama, din articol întrebarea capitală pentru aflarea adevărului în chestiunea lui 10 august.
Ce rol a avut SRI?
Deşi, dacă mă gîndesc bine, această întrebare e cuprinsă în cea despre rolul preşedintelui. Dacă a existat o încurajare din partea lui Klaus Iohannis, şi incontestabil a existat, fie şi dacă luăm în seamă rapiditatea cu care a ieşit să ceară nu calmarea spiritelor, ci anchetarea jandarmilor, aceasta nu putea avea loc decît prin intermediul SRI. Serviciul Român de Informaţii, dînd curs unei secretomanii antidemocratice nemaîntîlnite pînă acum în postdecembrism (ne amintim şi azi cu nostalgie de ieşirile în public spectaculoase ale lui Virgil Măgureanu) n-a scos o vorbă despre 10 august 2018. După evenimentele care au zguduit ţara, SRI-ul lui Virgil Măgureanu a prezentat Rapoarte în Parlament. Nu erau ele cele mai bune din lume, dar oricum mărturiseau ambiţia SRI de a dovedi că e atent la momentele care ar putea pune în pericol ordinea constituţională. 10 august 2018 a fost unul din aceste momente, ciudate dacă ne gîndim că trecuseră 28 de ani de la violenţele din 13 iunie 1990, ani în care se presupune că societatea românească s-a maturizat în materie de comportament protestatar, iar statul român s-a întărit suficient pentru a face faţă unor astfel de provocări. Ar fi fost normal ca SRI să prezinte opiniei publice o analiză a evenimentelor mai întîi şi nu Parchetul General. Nu de alta, dar în desfăşurarea faptelor din 10 august sînt şi multe momente ce scapă investigaţiei penale, deoarece ţin de culisele mai mult sau mai puţin obscure ale politicii.
Întrebarea privind rolul SRI în tulburările din 10 august 2018 trebuie să vizeze şi felul în care instituţia a dezinformat Guvernul de atunci , sub semnul Diversiunii puse la cale de Preşedinte, în legătură cu violenţele care se pregăteau de zile întregi. În zilele anterioare lui 10 august 2018, internetul duduia de mesaje incitatoare la violenţe, la sînge, la incendieri din partea unor TeFeLişti cu nume şi prenume, în frunte cu Mălin Bot.
Nu era nevoie însă nici de supravegherea reţelelor sociale. Era de-ajuns ca vreun ofiţer SRI să se uite la posturile tv Realitatea şi Digi. Despre implicarea acestora în violenţele din 10 august 2018 scriam pe cristoiublog.ro în 26 august 2018:
<Crearea unei atmosfere antijandarmi a fost opera instigatorilor de pe reţele sociale şi de la televiziunile SRI Realitatea Tv şi Digi Tv. Libertatea de expresie e sfîntă. Dar ea, libertatea de expresie nu înseamnă instigarea la linşarea altor oameni, fie ei şi jandarmi.
Deşi ştia acest lucru din semnalele date de maşinăria SRI de supraveghere a reţelelor sociale SRI a susţinut cu îndîrjire, la solicitările Guvernului, că nu se va întîmpla nimic deosebit, că instituţia n-are nici un semnal despre o eventuală degenerare a protestului pînă atunci paşnic>.
Miercuri, la conferinţa de presă, Klaus Iohannis a confirmat preocuparea sa majoră, anticonstituţională, de a impune Parchetului şi desigur chiar Justiţiei condamnarea jandarmilor şi din cîte l-a luat gura pe dinainte şi a liderilor PSD. Dacă aşa se va întîmpla, românii vor avea despre 10 august doar o parte din Adevăr. Întregul adevăr presupune şi anchetarea celor care au incitat la violenţe, mai mult sau mai puţin pe faţă”.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe