Ion Cristoiu: „La Dumnezeu şi la noi toate sunt cu putinţă” (I.L. Caragiale)

Sub titlul Anomalii, gazetarul I.L. Caragiale publică în Constituţionalul, an I, nr. 29, miercuri, 19 iulie 1889, un articol care debutează astfel:

„Sunt două vorbe vechi cari totdeauna se potrivesc în ţara noastră:

«Ca la noi la nimeni» şi «la Dumnezeu şi la noi toate sunt cu putinţă».

Asta va să zică că n-ar trebui să ne mirăm de nici o anomalie. Totuşi sunt unele aşa de ciudate că nu trebuie lăsate să treacă neînregistrate. Cată să le lăsăm urmaşilor noştri spre edificarea lor în privinţa caracterului şi logicii străbunilor lor – adică a noastre.

Ne vom face deci o datorie a le înscrie fără multe comentarii ori de cîte ori le vom întîlni”.

Asumîndu-şi această misiune, scriitorul politic, pentru că I.L. Caragiale e mai degrabă scriitor politic decît gazetar, consemnează în chiar acelaşi articol o anomalie din viaţa politică a vremii sale.

Guvernul Conservator Theodor Rosetti, format în urma scrutinului din toamna lui 1888, demisionează la 26 martie 1889, din cauza scandalului provocat de ministrul Justiţiei, George Vernescu, prin „nişte numiri aşa de neruşinat nepotiste, încît revoltă toată lumea”. Printre cei mai înverşunaţi critici ai celui care-şi va ridica pe Calea Victoriei celebra şi acum Casa Vernescu se numără generalul George Manu, ministrul de Război, şi Alexandru Lahovari, ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor. Potrivit lui Caragiale. Cei doi „declaraseră într-un mod formal şi categoric – la noi toate declaraţiile sunt formale şi categorice – că cu ilustrul în cestiune pîine şi sare nu mai mănîncă, pe aceeaşi bancă cu domnul Gună (Vernescu – n.n.) nu mai şed”.

La 29 martie 1889 se formează sub conducerea lui Lascăr Catargiu un nou guvern, de alianţă între Partidul Conservator şi Partidul Liberal Conservator. În noul guvern intră şi George Vernescu, ca ministru al Finanţelor însă. Culmea e însă - observă Caragiale -, că din guvern fac parte şi cei doi care susţinuseră că nu mai şed pe aceeaşi bancă ministerială cu George Vernescu: generalul George Manu, ca ministru de Război, şi Alexandru Lahovari, ca ministru de Externe şi ministru ad-interim la Lucrări Publice.

Care sunt anomaliile după Caragiale?

Că acuzatul de nepotism la Justiţie e pus acum la Finanţe.

„… acolo încap mai mulţi nepoţi” – comentează sarcastic marele scriitor.

Că bărbaţii de caracter George Manu şi Alexandru Lahovari, care declaraseră că nu mai şed în veci pe aceeaşi bancă ministerială cu George Vernescu „şed acum – şed şi or să mai şază”.

A trecut 120 de ani de cînd I.L. Caragiale punea sub semnul celor două vorbe vechi, „Ca la noi la nimeni” şi „La Dumnezeu şi la noi toate sunt cu putinţă”, cele două anomalii politice.

Dacă ar mai trăi şi, desigur, ar mai avea unde să scrie într-o presă mogulizată, I.L. Caragiale ar avea la dispoziţie, în ograda politicii noastre, multe de consemnat ca anomalii.

De nepotism, nu mai vorbesc. De ceva vreme e în floare, luînd forma agajării la stat a membrilor de familie ai Familiilor care sînt partidele.

Caragiale ar avea, evident, fapte precum cel petrecut la formarea guvernului Lascăr Catargiu. Politicieni care au declarat cu mai mult sau mai puţin timp în urmă că în viaţa lor nu vor sta alături de alţi politicieni, şed acum – vorba lui Caragiale – pe aceeaşi bancă, dacă nu în guvern, atunci în coaliţie dau în partid.

Ce altceva dovedeşte Alianţa PSD-PNL?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro