Ion Cristoiu: „La înfrîngere şi tocmeli iese la iveală ce-i mai jalnic în om” (Regina Maria)

Un gînd regal. Căutînd să văd cîte şi ce volume am cumpărat din Însemnările Reginei Maria, descopăr pe raftul cu Memorii, pe rîndul dedicat autoarei, volumul 3 din Povestea vieţii mele. Am trei volume din Povestea vieţii mele, apărută la editura Eminescu în 1997. Le iau pe toate trei pentru a vedea dacă nu cumva ar fi aici pasajul despre artificialitatea Sittei. În volumul trei dau peste două stick-uri galbene, semn că l-am citit şi mi-am lăsat loc pentru însemnări. Semnul de la pagina 183 mă anunţă c-am făcut semn cu pixul pe margini să iau aminte la un citat. S-a întîmplat asta demult, cînd nu trecusem la plasarea semnelor la finele cărţii. Pasajul nu-mi spune nimic acum. El descrie vizita Reginei pe front, mai precis în cocioabele de la Horneşti, pline cu bolnavi, miluiţi de doamnele de onoare cu ţigări şi coniac. Mai mult ca sigur mi-am notat textul pentru a-l folosi în eseul dedicat răutăţilor Marucăi Cantacuzino despre Regină din Memoriile despre care amica ei habar n-avea că le scria. Acum însă paragraful nu mă interesează. Mă interesează însă un al doilea paragraf marcat cu pixul, cel de la pagina 395:

„La înfrîngere, negocieri şi tocmeli, iese de obicei la iveală tot ce este mai josnic în om. Nu e fiece om un erou; în unele firi intră şi compromisuri şi sunt pe lume mai multe feluri de a îndura nenorocirea. Unii se bucură să pescuiască în apele tulburi ce oglindesc privelişti nu prea limpezi, iar cei ce se apleacă deasupra acelor ape n-ar fi fost prea îngîmfaţi, dacă ar fi putut să-şi vadă chipul de cameleon.”

Gîndul Reginei răsare din descrierea situaţiei sale din 1918, cînd încheiasem pacea cu nemţii. Deşi ancorat într-un timp şi într-o întîmplare precisă, gîndul e valabil şi azi prin precizarea La înfrîngere şi la tocmeli.

*

Dezinteres. Pe 8 noiembrie 1994, la alegerile de la jumătate de mandat din America Republicanii obţin majoritatea în Congres.

Am acordat Evenimentului în Evenimentul zilei două comentarii, unul pe 15 noiembrie 1994 şi celălalt pe 16 noiembrie 1994, puse sub titlul O lecţie instructivă pentru români. Primul se intitula Răsunătoarea victorie a republicanilor. Al doilea Grija americanilor pentru balanţa puterii. Primul comentariu semnala o realitate a lui 1994, întîlnită deseori în postdecembrism:

Dezinteresul românilor pentru evenimentele internaţionale:

„SUA interesînd opinia publică de la noi mai mult sub forma a ceea ce sociologii au numit «American Way of Life», adică gumă de mestecat, filme de duzină, blugi, frigidere şi automobile, victoria republicanilor la recentele alegeri pentru Congres a trecut aproape neobservată. Va fi fost în această indiferenţă faţă de un eveniment valorizat drept major politic şi raţionamentul, mai mult sau mai puţin conştient, că întîmplările din viaţa americană n-au cum să ne emoţioneze prea tare, chiar şi atunci cînd sunt ieşite din comun. America e prea depărtată nu numai în spaţiu, dar şi în progresul economic, pentru ca noi, cei ce dăm din mîini dezordonat să ne ţinem deasupra băltoacei numite tranziţie, să fim obligaţi a sta cu ochii pe ea. Altceva ar fi fost, poate, dacă s-ar fi petrecut un eveniment ţintind direct România. Dacă, de exemplu, Congresul ar fi aprobat un masiv ajutor pentru noi. Mafioţii vieţii noastre politico-economice ar fi prins să se foiască încolo şi încoace, ca nişte şobolani în perspectiva optimistă a unei bucăţi de brînză. Nu de alta, dar şi acest ajutor, asemenea altora venite din străinătate, s-ar fi topit, trecînd prin mîinile fine, dar hrăpăreţe, ale celor interesaţi.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro