Ion Cristoiu: La recitirea „Fraţilor Jderi”

Sîmbăta e una dintre puţinele mele zile libere de gazetărie. Pentru scrisul care merită – proză, eseuri, note de călătorie – ar trebui să fie o zi eficientă. Nu e însă. Şi asta deoarece sîmbăta, tocmai pentru că e zi liberă, mă loveşte valul de oboseală strîns de a lungul unei săptămîni zbuciumate. Pe deasupra sîmbăta e ziua fără chef de scris. Am moştenit asta de pe vremea mersului la BAR. Biblioteca e închisă sîmbătă după-amiaza şi duminica toată ziua. Asta făcea ca prima parte a sîmbetei, petrecută la Bibliotecă, să fie rodnică, deoarece era conştient că am la dispoziţie puţin timp. De regulă scriu mult mai bine cînd ştiu că am puţin timp la dispoziţie pentru scris, decît atunci cînd ştiu că am timp berechet.

Ca, de exemplu, acum, cînd biroul îmi dă posibilitatea să lucrez toată ziua de sîmbătă şi de duminică. Pe vremuri, începînd de sîmbătă de la prînz, aveam liber şi astfel îmi puteam încărca bateriile. Da, dar nici nu aveam atît de multe emisiuni tv ca acum. E mai mult decît curios că am scris şi citit mai mult pe vremea cînd conduceam EVZ decît acum cînd nu mai conduc nimic, dar sînt mult mai bătrîn şi mult mai obosit. Aşadar, azi sîmbătă, ajuns la birou, după o dimineaţă în care am fost la analize de sînge (a trebuit să merg nemîncat), o experienţă din care am reţinut pentru proză doar scrisul pe un zid de pe una din străzi – Lenuţa e o jagardea –, adevăr exprimat în scris de vreun iubit al Lenuţei după ce respectiva l-a tradus, cum ar spune Caragiale, m-a lovit o lehamite deznădăjduitoare la gîndul că trebuie să mă apuc de scris. Şi am apelat atunci la citit, activitatea mea de rezervă în cazul cînd n-am chef sau inspiraţie. Am deschis Kindle Scribe, unde stau folderele de Proză, şi, cu stylusul în mînă, am citit Fraţii Jderi de unde rămăsesem, de la începutul călătoriei lui Ionuţ Jder prin Împărăţia lui Mehmet Han. Am mai citit acest capitol „Întîmplări de mirare ale comisului Jder pe drumurile Împărăţiei”. Şi pentru a-l proteja de intrigile lui Alexăndrel, Jder e trimis de Arhimandritul Amfilohie la Athos, pentru a aduce de acolo informaţii despre pregătirile otomanilor în vederea Războiului cu Ştefan Cel Mare. De la Isaccea, Jder şi Botezatul – tătarul credincios al lui Jder sînt în Dobrogea. Dobrogea e însă sub stăpînire otomană. Prin urmare drumul celor doi pînă la Athos e un drum prin Imperiul Otoman. Ori de cîte ori am citit înainte vreme Fraţii Jderi m-au atras doar aventurile niţel iresponsabile ale lui Ionuţ Jder în ţara turcească. N-am fost atent la realităţile descrise de Sadoveanu sub pretextul că acestea sînt văzute de personajul îndrăgit. Acum însă, recitind capitolul, realităţile din roman mă atrag cu putere. Acum ştiu o mie şi una de lucruri despre turci, despre Măritul Sultan, despre guvernatorii otomani, astfel încît citesc Fraţii Jderi, roman despre moldovenii lui Ştefan Cel Mare, cu interesul cu care am citit cărţi despre turcii lui Mehmet, cuceritorul Constantinopolului. Prin urmare parcurg acum capitolul despre Călătoria lui Ionuţ Jder sub acoperire de credincios care merge la Athos ca unul interesat de ce descrie Sadoveanu ca fiind realităţile din Imperiul Otoman. Reuşesc pînă la urmă să stabilesc traseul lui Ionuţ Jder prin Imperiul lui El Fatîh pînă la Sfîntul Munte: Sofia (cred că e capitala de azi a Bulgariei) unde face cunoştinţă cu Hrana Beg, Beyul Bulgariei ca paşalîc, Salonic, unde – spune Sadoveanu – ar fi stat şi Alexandru Macedon:

„Astfel ne-am dus noi în Rumelia, pînă la un tîrg mai mare decît tîrgul Sofiei. În acel tîrg mare ar fi stătut cîndva în scaun şi Alexandru Machedon-Împărat. Dar acuma nu se mai afla acolo decît pomenirea măriei sale, şi din scaunul său nişte lemne putrede şi aurite pe care nu mai putea să şadă nimeni.”

Pe parcurs Jder şi prin intermediul lui noi, cititorii, face cunoştinţă cu instituţiile şi tradiţiile din Imperiul Otoman. Imperiul Otoman în fruntea căruia se afla Mehmet, Cuceritorul Constantinopolului.

Prima experienţă a lui Ionuţ Jder e prezentarea în faţa cadiului. Ce e cadiul ştiu din toate serialele turceşti văzute de mine, între care la loc de frunte se numără Ertugrul. Citesc scena în care cadiul dă o decizie corectă.

O altă experienţă e cea a chebapului. Pregătirea chebapului am întîlnit-o în serialul Destan.