Ion Cristoiu: La Stalingrad şi-a spus cuvîntul demoralizarea Armatei Române

Cauze. Abia acum pricep Dezastrul de la Stalingrad. În cadrul Ofensivei de vară, ordonată de Hitler la finele lui August 1942, Armata germană s-a splitat. O parte a fost îndreptată spre Caucaz, o alta spre Stalingrad. Cum cred toţi istoricii, în acel moment Hitler s-a văzut obligat să apeleze la Aliaţi. Între noi fie vorba, şi fără splitare, pînă la urmă, tot ar fi ajuns la mîna acestei Armate a Societăţii Naţiunilor, cum poreclise Hadler oştile Aliaţilor Germaniei. Berlinul nu mai putea face faţă imensului rezervor uman şi material al Rusiei. Alături de nemţi, am trimis în Caucaz, din cele 26 de divizii active în Est, doar 8 (6 în Caucaz şi 2 în Crimeea). Celelalte divizii (18) au ajuns la Cotul Donului şi în Stepa Calmucă. Spre Sud-Est, românii, limitaţi la Vînătorii de munte şi la Cavalerie, au luptat sub comanda nemţilor, mai degrabă ca un apendice al Armatei Germane. La Cotul Donului şi la Stalingrad, Armata română a acţionat independent. Teoretic, misiunea noastră n-a diferit de cea din septembrie 1941, de la Nord de Marea de Azov. În flancul de Sud-Est, Cavaleria şi Vînătorii de Munte trebuiau să asigure spatele Armatei germane care se îndrepta spre Crimeea. Potrivit tuturor datelor, ai noştri au ţinut garda, în ciuda unei mari ofensive ruseşti cu scopuri prin nimic diferite de cele de la Stalingrad: Căderea în spatele nemţilor. De ce nu s-a repetat manevra la Cotul Donului? Sînt mai multe explicaţii:

a. În noiembrie 1942, raportul de forţe se schimbase în favoarea ruşilor. Material şi uman, forţa de izbire la Stalingrad a fost colosală.

b. Tactica genială a capcanei de şoareci de la Stalingrad (ruşii sînt văzuţi în rapoartele noastre ca maeştri la viclenii) a atras în luptele decimatoare din Oraş toate forţele nemţilor. Ajunşi pe poziţii, ai noştri cer nemţilor lichidarea capetelor de pod de dincoace de Don. Nemţii nu tresar. Pe de o parte, pentru că sînt convinşi de iminenţa victoriei. Pe de alta, pentru că nu-şi pot permite să ia forţe de pe Frontul Stalingradului.

c. Demoralizarea Armatei române. Cei duşi la Stalingrad sînt în marea lor majoritate din ţară, fie în refacere, fie în rezervă. După ce în Est rămăseseră doar trupe simbolice, toată lumea era convinsă că Războiul se încheiase. Un rol deosebit îl joacă şi relaxarea, provocată de credinţa că prezenţa pe Don şi în Stepa Calmucă ţine de o misiune de ordine formală, să nu se creadă că flancurile nemţeşti sînt descoperite pur şi simplu. Nemţii nu-şi imaginau că ruşii vor avea forţa şi imaginaţia de a lovi mult în adîncime, iniţiind un cleşte gigantic.

d. La Cotul Donului şi în Stepa Calmucă, armata română a fost pe cont propriu. Ca şi la Odesa, fără sprijinul şi coordonarea nemţilor, mare lucru nu prea făceam.

*

Rezistenţa. De ce oare mă pasionează atîta Kubanul şi Crimeea din perioada Războiului Sfînt? Pentru că rezistenţa la asalturile ruseşti a fost mult mai dramatică decît înaintarea spre Caucaz. Una e să lupţi cucerind kilometri după kilometri şi alta e să lupţi pentru a rezista în încercuire, în faţa unui duşman care vrea să se năpustească asupra ta, ca să te spulbere din fortăreaţa în care te-ai vîrît. Crimeea a fost poreclită de Hitler: O fortăreaţă asediată; prin asta întrunind tragismul tuturor fortăreţelor asediate.