Ion Cristoiu: Mare emoţie în Presa noastră: S-a întors Răvăşitoarea!

Toată presa autohtonă a scris despre vizita lui Jill Biden în România. E drept, nu mai sus de nivelul presei pentru coafeze din coloniile franceze. Parcurgînd relatările şi comentariile, mai toate consacrate exclusiv comparării toaletelor afişate de cele două femei (de vîrstă mai mult decît respectabilă!). Ai fi putut jura că Prima Doamnă a Americii a călătorit ore întregi cu avionul numai şi numai pentru a-şi pune o rochie la Bucureşti. Despre teatralitatea electorală a doamnei Biden, uneori potrivită persoanei sale ca rochia de seară unui prepeleac – inutil să mai adaug celor zise în Jurnalul meu video. Dacă aş fi la rubrica Gîndurile lui Cristoiu, unde trebuie să gîndeşti şi nu să zîmbeşti, aş spune că multe dintre secvenţe – cea în care distinsa doamnă a lucrat ca angajată la cantina militarilor americani de la Kogălniceanu sau cea în care a ţinut-o de mînă pe Carmen Iohannis, după ce echipa de imagine i-a zis că şi soţul, Klaus Iohannis, face asta şi ei îi place – întăresc adevărul că pentru persoanele publice de azi important nu e să faci, ci să pozezi. Pe vremuri, cînd fotograful vîra capul sub un soi de cearşaf, pozatul trebuia să facă frumos deştelor pocnite ale meşterului. Acum pozatul trebuie să facă frumos telefoanelor mobile.

Sosirea lui Jill Biden a fost un prilej, pentru noi, plătitorii de taxe şi impozite, de a ne aminti că preşedintele Klaus Iohannis are o soţie. Dat fiind că România n-are instituţia Primei Doamne – spre disperarea presei de chiloţăreală – putem defini funcţia lui Carmen Iohannis drept cea de Primă soţie. Nu zicem astfel că preşedintele ar avea la dispoziţie mai multe soţii, puse sub semnul Haremului, Carmen Iohannis, fiind Prima dintre soţii. Zicem astfel pentru a semnala că printre soţiile românilor Carmen Iohannis e Prima.

Chiar din debutul Preşedinţiei, pe cît de lungi pe atît de prisos, a lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis a fost pentru presa miluită, cea care trăieşte din bacşişul Stăpînei zise Puterea, mană cerească. Klaus Iohannis, care se crede unsul lui Dumnezeu pe pămînt mioritic fie şi pentru că tace şi nu face, s-a dovedit insensibil la lins pe cele două părţi ale organului folosit la fotoliul prezidenţial. Sunetele de tamburine venite dinspre presa noastră, tranformată în cadînă mişcătoare din buric, i-au trecut pe lîngă ureche. Şi atunci băieţii s-au reorientat către Prima Soţie a Primul Soţ al ţării: Carmen Iohannis.

Un volum intitulat În halat şi papuci, publicat de revista Încotro în 1933 dezvăluie un fel original de a-l mitui pe Nicolae Iorga după ce acesta ajunsese premier. Marelui savant nu-i făcea cu ochiul paraua. Era insensibil la laude privind activitatea sa ca politician sau chiar ca istoric. Atît ca politician, cît şi ca istoric se credea suficient de genial (lui Iorga nu-i ajungea mîngîierea de genial pur şi simplu, el era cel mai genial dintre geniali). Avea însă o slăbiciune. Se temea că nu-i atît de mare dramaturg. Fireşte că nu era nici măcar dramaturg, el însă se pretindea, drept pentru care aşternea piese pe hîrtie, pentru care se dădea în vînt să fie jucate. Şmecherii s-au prins de slăbiciunea asta. Astfel că potrivit volumului, dacă unii îi promiteau punerea în scenă a unei piese de a sa la Naţional, alţii, precum Constantin Argetoianu, îi garantau succesul de public al pieselor sale:

„Dar foarte puţini oameni politici au priceput că a juca o piesă de d. Iorga nu este destul: trebuie să-i asiguri şi succesul. Cel dintîi om care a înţeles aceasta, a fost d. Argetoianu, care, cu ocazia reprezentării piesei «Sarmaă, amicul poporului» la Teatrul Popular, a dat ordin d-lui D.R. Ioaniţescu, pe atunci argetoianist, să aducă la premieră, pe căprării, toate secţiile electorale din Ilfov şi Vlaşca. A fost o seară triumfală. O seară de mică artă, dar de mare lecţie politică. Printre aplauze, se auzeau strigăte: «Trăiască d. Iorga, trăiască partidul naţional». Dar actualul prim ministru nu le discerna.

Fericit, în loja d-sale, se lăsa agreabil legănat în iluzia că omagiile se adresează slujitorului Thaliei. Şi a rămas pînă la sfîrşitul manifestaţiei, încîntat, vesel, exuberant, suflet de copil, suflet de artist.”

Aşa şi cu Prima Soţie a României.

La scurt timp după cea devenit din soţie pur şi simplu Primă Soţie, Carmen Iohannis s-a dovedit insensibilă la linguşelile plăcute intelectualelor: ce deşteaptă sunteţi! vorbiţi o engleză pentru care v-ar invidia însuşi Marele Will! aveţi talent (şmecheria asta a adus multor scriitori, cu Alecsandri în frunte, parale frumoase de la Regina Elisabeta, care se credea mare scriitoare). A mărturisit în schimb o mare aplecare spre vorbele dulci despre cum se îmbrăca, despre cum arăta, gen Vai ce bine vă stă! sau Vai ce tînără păreţi! Nu-i aşa că aveţi 18 ani? Cum aveţi deja 62 de ani? Şi eu care credeam că aveţi doar 18, aşa de tînără arătaţi! De cum s-au prins de asta, lăutarii din presă au început a o cînta pe Carmen Iohannis pentru ceea ce ei au numit Felul splendid în care se îmbracă. Şi nu în sine, ci prin raportare la alte Prime soţii din Europa şi din Lume. Mergea Klaus Iohannis legănîndu-se în pantofi ca o şalupă pe fundul de lemn la o întîlnire cu un cuplu prezidenţial sau regal, însoţit de Carmen Iohannis trăgînd rafale din tocuri? De îndată presa de pe Dîmboviţa şi de pe alte rîuri dulci prin poluare trîntea titluri precum Carmen Iohannis a surclasat-o pe Regina Spaniei. Nu conta că uneori întîlnita era un top model şi mai ales o femeie tînără. Profesoara şi seniora Carmen Iohannis îi dădea şah mat. Cei care o vedeau pe viu sau pe facebook nu-şi putea reprima un suspin de admiraţie faţă de cea alintată deja drept Răvăşitoarea.

De unde şi pînă unde orientarea spre cîntarea lui Carmen Iohannis, altfel o profesoară de provincie din toate punctele de vedere, intelectual, fizic, comportamental?

Din calcul tipic moldo-valah că o nevastă, la o adică, are căi de influenţare a soţului interzise miniştrilor, consilierilor şi chiar amicilor soţului. Ca de exemplu, cea a iatacului. Şi dacă soţul e indiferent la linguşiri, de ce nu i s-ar intra pe sub piele prin nevastă. 

Din nenorocire, în ultima vreme lăutarilor din presă li s-au redus prilejurile de a-l mitui pe Klaus Iohannis prin Carmen Iohannis. Apariţiile publice împreună cu o altă Primă Soţie au fost rare.

Vizita lui Jill Biden a fost mană cerească pentru presa care jinduia după un nou prilej de a-i pune la picioarele ieşind din fusta scurtă lui Carmen Iohannis omagiile de curtezan cănit!

Mai întîi, pentru că Înalt Întîlnita e niţel mai în vîrstă decît Carmen Iohannis. N-a fost prea mare efortul de a-i ridica în slăvi Primei Soţii prospeţimea.

Apoi, pentru că Prima Soţie a venit la întîlnire îmbrăcată. Şi dacă a venit îmbrăcată însemna că avea pe ea o rochie. Prilej infinit de a-i înălţa rochiei (înflorate) poeme în proză.

Din nenorocire, la şcoala vizitată, Jill Biden a vorbit mult mai puţin decît Carmen Iohannis. Trubadurii din presă n-au avut ocazia de a scrie că Prima soţie vorbeşte mult mai bine engleza decît Jill Biden.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro