Ion Cristoiu: Mihail Gorbaciov s-a dovedit a fi idiotul util al Occidentului şi după ce a murit!

A murit Mihail Gorbaciov. Vestea am primit-o în noaptea de 30 spre 31 august 2022 pe WhatsApp, de la Bogdan Iacob, în regim de Breaking news. Cînd îmi trimite Bogdan Iacob astfel de ştiri, mă grăbesc să-l sun pentru a afla amănunte. De data asta nu l-am sunat. Şi nu deoarece era 23,30. Pentru intelectuali ca mine şi ca Bogdan Iacob, miezul nopţii nu înseamnă somn, ci maximă activitate. Nu l-am sunat, pentru că ştirea nu reprezenta pentru mine un Breaking news:

1. Mihail Gorbaciov avea 91 de ani. La o asemenea vîrstă Breaking news e ştirea că n-ai murit încă, şi nu cea c-ai murit.

2. Mihail Gorbaciov nu mai însemna demult ceva cît de cît în Federaţia Rusă şi în lume. Era un pensionar cuminte, de la care nu se mai aştepta nimic, nici măcar Memorii, pentru că le-a publicat demult. Din cînd în cînd trimitea presei cîte un text, de regulă, de aprobare a politicii lui Putin în cazul Ucraina. Nu ştiu dacă o făcea din convingere. Sigur e că în Rusia pe cale de a încerca tot mai mult trăirile Marelui Război pentru Apărarea Patriei a te declara de partea ucrainenilor e mai rău decît a te declara în 1942 de partea nemţilor.

Să fim serioşi!

Rusul care se pronunţă împotriva Războiului din Ucraina n-are nici o legătură cu Rusia. Se declară împotriva Războiului nu pentru că ar muri de dragul „chinuitului” popor ucrainean, sau de dragul Păcii, ci pentru că în condiţiile Noului Război Mondial o declaraţie ca rus împotriva lui Putin îţi aduce automat o sumă de bani în cont în străinătate.

Nu e nimic nou în asta.

La fel a fost şi pe vremea Războiului Rece. Dacă ajungeai în Vest, una dintre puţinele surse de trai era reprezentată de declaraţiile anti-Ceauşescu (evident, dacă ai fi plecat din România după 1985, cînd Nicolae Ceauşescu devine, din Făt-Frumosul Lagărului comunist, Monstrul din Carpaţi) sau antisovietice (dacă ai fi şters-o din Rusia înainte de venirea lui Gorbaciov la putere, pentru că după nu avea nimeni în Vest interesul să-l submineze pe Gorbaciov).

Astfel că, deşi în viaţă pînă în noaptea de 30 spre 31 august 2022, Mihail Gorbaciov era mort demult.

Şi totuşi m-am înşelat.

Moartea lui Mihail Gorbaciov e un Breaking News.

Şi nu pentru că ar fi murit o vedetă a vieţii internaţionale, ci pentru că fostul lider sovietic a murit pentru Occident la ţanc.

La ţanc pentru a fi folosit şi ca mort drept idiot util.

Să mă explic.

Moartea lui Mihail Gorbaciov a declanşat în Vest un val de elogii. Lideri politici, partide, jurnalişti şi instituţii de presă s-au grăbit să-l vorbească de bine.

Nimic deosebit vor spune românii, care rostesc în variantă moldo- valahă, crezînd că e o zicală de a noastră, expresia celebră Despre morţi numai de bine ( De mortuis nil nisi bene). Numai că elogiile aduse lui Mihail Gorbaciov depăşesc enorm hotarele vorbelor convenţionale şi de prisos zise la moartea cuiva. Dispărutul e prezentat ca un mare făuritor de Istorie, ca o personalitate care a marcat secolul XX.

De ce?

Cică deoarece ar fi contribuit decisiv la Prăbuşirea Uniunii Sovietice şi mai ales a comunismului în Est. Dacă nu era Gorbaciov – zic lăudătorii post mortem – Războiul rece nu s-ar fi încheiat.

Da, aşa e.

Dacă nu era Gorbaciov, URSS nu s-ar fi prăbuşit.

Dacă nu era Gorbaciov, Războiul Rece nu s-ar fi încheiat.

Numai că aserţiunea reclamă o mică nuanţă. Mihai Gorbaciov a fost liderul ţării la a cărei prăbuşire a contribuit decisiv. Şi nu liderul unei ţări duşmane. Mihail Gorbaciov a fost liderul comunist de top care a contribuit decisiv la prăbuşirea comunismului. Şi mai ales Mihail Gorbaciov a fost comandantul care a contribuit la încheierea Războiului Rece. Nu ca Învingător, ci ca Învins.

Un învins jalnic, care n-a avut nici minima grijă de a semna un Tratat de pace. Un tratat de pace semnat, chiar de un Învins, prevede şi anumite drepturi sau măcar o ordine minimă. De exemplu, se putea stipula că minorităţile ruseşti din ţările desprinse din URSS să se bucure de drepturile minorităţilor, drepturi de care se face atîta caz în Occident. Dacă ar fi semnat un Tratat de pace, Gorbaciov ar fi scutit Europa de Războiul din Ucraina.

La prăbuşirea URSS, la căderea comunismului, la victoria Occidentului în cadrul Războiului rece au contribuit decisiv duşmanii URSS, duşmanii comunismului. Printre ei se numără Papa Ioan Paul, al II-lea, preşedintele american Ronald Reagan, cel care a lansat diversiunea Războiul stelelor, obligînd Uniunea Sovietică la o angajare dramatică în cursa înarmărilor, şi George Bush Tatăl, care i-a succedat. E un fals istoric de proporţii a-l prezenta azi pe Mihail Gorbaciov drept personalitatea care a contribuit conştient, animat de admiraţie faţă de modelul Occidental , la prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Da, fără Mihail Gorbaciov URSS nu s-ar fi destrămat.

Da, fără Mihail Gorbaciov, comunismul nu s-ar fi prăbuşit.

Da, fără Mihail Gorbaciov Războiul rece nu s-ar fi încheiat cu victoria zdrobitoare a Occidentului.

Pentru că Mihail Gorbaciov a fost, asemenea lui Ludovic al XVI-lea, a ţarului Nicolae al II-lea, veriga slabă a Sistemului care ajunsese deja în faza de prăbuşire, dar care avea nevoie de un neghiob în frunte pentru a se prăbuşi. Mihail Gorbaciov a contribuit la prăbuşirea Imperiului în fruntea căruia se afla, la căderea comunismului, nu pentru că venise la putere cu gîndul să destrame URSS, să instaureze în Est democraţia, să lase America singura putere pe planetă, să facă din Rusia o cameristă a Americii, ci pentru că voise să facă o Uniune Sovietică puternică din punct de vedere economic, pentru că voise să facă din comunism un regim care să se extindă şi la alte ţări decît cele din Lagăr, pentru că voise, asemenea tuturor ţarilor, să facă din Rusia o putere mondială. Perestroika şi Glasnost au fost promovate de Gorbaciov în Rusia mai întîi şi în întregul lagăr socialist mai apoi (cu excepţia Cubei şi a României) în efortul de a salva Uniunea Sovietică, de a face comunismul şi mai puternic decît era. A fost însă atît de neghiob în această realizare a obiectivelor încît a dus nu la salvarea URSS, ci la destrămarea ei, nu la la întărirea comunismului, ci la prăbuşirea lui. Din clipa cînd Gorbaciov s-a angajat pe calea Perestroikăi şi a Glasnost, Occidentul, America mai ales, l-au încurajat frenetic să meargă pe această cale. El şi nevastă-sa au devenit răsfăţaţii presei occidentale, amicii liderilor occidentali. La o conferinţă de presă ţinută în 1988 la Caracas Fidel Castro, sceptic faţă de mijloacele prin care Gorbaciov susţinea că face comunismul mai puternic, se declara uimit că jurnaliştii occidentali, cei care vedeau negru în faţa ochilor cînd venea vorba de Uniunea Sovietică, nu mai conteneau, în întrebările lor, să elogieze Uniunea Sovietică de sub conducerea lui Gorbaciov. „Am trăit-o şi pe asta – a zis el – să-i văd pe jurnaliştii americani lăudînd un comunist”.

Lansarea lui Gorbaciov în aventura Perestroikăi şi a Glasnost a dus la declanşarea campaniei de răsturnare a imaginii lui Ceauşescu în Occident. Făt-Frumosul Occidentului devenise Monstrul din Carpaţi. Cum se explică schimbarea, pe care Nicolae Ceauşescu, bulversat, n-o înţelegea. Practic el era acelaşi lider comunist din anii cînd Regina Angliei îl plimba cu caleaşca. De ce acum era Monstrul din Carpaţi şi nu Făt-Frumosul de la Bucureşti? Foarte simplu. Occidentul îl cultivase pe Nicolae Ceauşescu în cadrul Războiului rece. Ca în orice război orice fisură în tabăra duşmană trebuia încurajată, pentru că orice fisură contribuie la cîştigarea Războiului. Pînă la apariţia lui Gorbaciov, această fisură era întruchipată de Nicolae Ceauşescu. După ce Gorbaciov îşi lansează Perestroika şi Glasnost, Occidentul realizează ceea ce atît Castro, cît şi Ceauşescu îl avertizaseră pe Gorbaciov. Şi anume că Perestroika şi Glasnost vor duce la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi mai ales a comunismului, deoarece comunismul nu poate fi reformat fără riscurile prăbuşirii sale (o dovediseră revoluţiile din Ungaria şi Polonia lui 1956 şi din Cehoslovacia în 1968). Castro şi Ceauşescu îl puseseră în gardă pe Gorbaciov că încurajarea de către Occident să facă Perestroika şi Glasnonst, să facă dezarmare, să facă gesturi incredibile de cedare în numele coexistenţei paşnice, nu erau altceva decît expresia conştiinţei că doar astfel Uniunea Sovietică se va prăbuşi. Occidentul a sesizat de îndată că Gorbaciov e idiotul lui util, că se va lăsa îmbătat de aplauzele presei şi ale politicienilor occidentali. Mihail Gorbaciov chiar a crezut în sinceritatea Occidentului, el chiar a fost convins că Occidentul îl încurajează, deoarece vrea Binele URSS. Cînd Occidentul a început să-l cultive pe Boris Elţîn, un idiot mai util decît Gorbaciov, era prea tîrziu. Scrisorile sale, în care se smiorcăie pe lîngă liderii occidentali că aceştia îl cultivă pe duşmanul Boris Elţîn, dau seamă de naivităţile de fată mare şi cinstită ale lui Mihail Gorbaciov.

El chiar crezuse în jurămintele de amor ale liderilor occidentali!

Acelaşi truc l-au folosit liderii occidentali şi cu Vladimir Putin. L-au răsfăţat ca mare european, l-au abordat ca pe un conducător luminat. Preşedinţii americani s-au străduit să-i dea impresia că-l tratează ca pe un egal. În realitate, ca şi în cazul lui Gorbaciov, ei îşi vedeau necruţători de interesul lor: cel de a reduce Rusia la o putere provincială. La un moment dat – cred că aflînd de folosirea Ucrainei ca instrument antirusesc - Vladimir Putin s-a trezit.

Mihail Gorbaciov a fost un caz tipic de conducător care-şi prăbuşeşte propria ţară, deoarece n-a înţeles că în Istorie nu e loc de romantism de elevă de pension.

Să ferească Dumnezeu o ţară de un asemenea neghiob!

Cum se explică valul de elogii din Occidentul acestor zile?

Prin folosirea lui Mihai Gorbaciov drept idiot util şi după moarte.

Pe liderii occidentali îi doare-n cot de moartea lui Gorbaciov.

Ei ştiu că Gorbaciov le-a fost idiotul util.

Moartea a survenit însă în timpul războiului din Ucraina.

La Kremlin e acum monstrul Putin.

Cum să nu-l elogieze Occidentul pe Făt-Frumosul Mihail Gobaciov?!

Imaginaţi-vă c-ar fi murit Vladimir Putin.

L-ar fi cîntat Occidentul ca pe o mare personalitate a Istoriei universale?!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro