Ion Cristoiu: „Nicicînd nu a apărut cuiva d. Maniu într-o ţinută mai de... neglijée, nebărbierit sau cu pieptănătura nepusă la punct”

1. Am găsit timp să răsfoiesc o carte luată de la un anticar din Piaţa Amzei, furată de la BCS (aşa scrie pe cotă, o fi vorba de Biblioteca Centrală de stat de pe vremuri?) şi pusă deoparte în vederea repartizării în biblioteca mea de acasă. Se intitulează În halat şi papuci şi cuprinde un prim volum din reportajele de viaţă personală publicate duminică de duminică în revista Încotro? publicaţie de informaţie şi satiră politică, economică şi artistică, apărută – zice prefaţa la carte – în iunie 1931. „Prezintare” la primul volum explică originalitatea posturii de în halat şi papuci:

„Fiindcă în halat şi papuci, omul e mai om decît în frac impecabil ori pompoasă uniformă. În halat şi papuci oamenii nu mai apar nici aşa de buni, nici aşa de răi, nici aşa de proşti şi nici aşa de inteligenţi, cum sînt sau cum ar voi să fie crezuţi.”

Volumul cuprinde reportaje despre omul Dr. C. Angelescu, C. Argetoianu, Armand Călinescu, Dem. Dobrescu, I.G. Duca, Grigore Filipescu, M. Ghelmegeanu, N. Iorga, Dr. N. Lupu, Virgil Madgearu, Iuliu Maniu, G.G. Mironescu, V.V. Tilea, Al. Vaida Voievod. Citesc în viteză Dem. Dobrescu, I.G. Duca, Iuliu Maniu, C. Argetoianu, Armand Călinescu, N. Iorga. Autori sînt Victor Rodan, Tudor Şoimaru, L.G. Legrel. Reţin din lectura în mers următoarele fragmente:

Despre Iuliu Maniu

„Pe D. Iuliu Maniu, pînă la prima d-sale retragere la Bădăcin nu-l văzuse nimeni decît în jachetă sau corectă haină la două rînduri, cu ghete negre, guler tare şi tare înalt, palton simplu pe talie, melon sau canotieră. Exista, la unii din prietenii d-sale credinţa că d. Maniu doarme chiar în acest costum sobru şi elegant, care-l caracterizează; în ultima vară, d. Maniu a mai fost văzut cînd în costum alb, de dril, cînd în cămaşă cu guler moale, dar în orice caz, nicicînd nu a apărut cuiva d. Maniu într-o ţinută mai de... neglijée, nebărbierit sau cu pieptănătura nepusă la punct, şi aceasta nu numai aici la Bucureşti, ci şi la Cluj, şi la Baia de Arieş, moşia d-sale din Ardeal, şi la Bădăcin şi în campanie electorală.

Ce să mai vorbim de d. Iuliu Maniu în halat şi papuci, cînd d. Maniu nici n-are halat iar prima pereche de papuci din viaţa d-sale i-a fost dăruită, după ce a împlinit 55 de ani, de către un prieten politic. Nu ştim precis de cine; probabil însă că a fost un partizan, nemulţumit că n-are cum să ţie, potrivit tradiţiei, papucii şefului!...”

Din aceeaşi carte consemnez:

„Cum o făcea pe onorabilul Carol I

Pe cînd, sub trecuta guvernare naţional-ţărănistă, d. Armand Călinescu era subsecretar de Stat la Interne – prin 1930 sau 1931, cînd trecuse, odată cu d. Ion Mihalache, la acest departament – sună, la 7 dimineaţa, telefonul.

La telefon era d. Iorga, care-şi exprima stăruitor dorinţa de a vedea imediat pe d. Călinescu.

Se ştie că Napoleon, cînd inspecta cîte un regiment, se interesa întîi, prin aghiotanţi, de vreo cîţiva soldaţi, care luaseră parte la glorioasele bătălii ale Consulatului sau Imperiului. Pe urmă, cînd trecea prin faţa lor, la un semn discret al aghiotantului, se oprea şi se prefăcea că recunoaşte veteranul: «Ai fost la Austerlitz, nu-i aşa?» sau «Ai luptat sub comanda mea la Marengo...» sau: «Te ştiu de la Lodi şi de la Milesimo...».

Nu numai că soldatul în chestie era încîntat, dar întreg regimentul rămînea emoţionat de amintirea aceasta recunoscătoare, pe care Împăratul o păstra vitejilor lui luptători, pînă şi celor mai umili.

Iar regele Carol I îşi nota tot ce vorbea cu oricine, în orice împrejurare. Cînd personajul revenea în audienţă, chiar şi după zece ani, înainte de a-l primi, Regele îi scotea fişa şi o citea la repezeală. Pe urmă, în cursul audienţei, spunea aşa, uşor:

– Da, da! Mi-aduc aminte! D-ta, cînd ai mai fost la mine, acum zece ani, mi-ai vorbit de această idee, a unui al doilea pod peste Dunăre...

Vă închipuiţi bucuria celui primit în audienţă, la constatarea că a izbutit să frapeze atenţia Suveranului în aşa chip, încît şi după zece ani mai ţine minte ce a vorbit cu el.

Probabil că d. Armand Călinescu, în dimineaţa, cînd primi telefonul d-lui Iorga, îşi aminti de aceste ilustre exemple şi, înainte de a pleca la viitorul – apoi fost – prim-ministru, chemă la telefon Siguranţa.

– Domnule director, m-a chemat la telefon d. Iorga, azi, la 7 dimineaţa. Vrea să mă vadă. Probabil că i s-a întîmplat ceva. În cincisprezece minute să mi se raporteze ce i s-a întîmplat...

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro