Ion Cristoiu: O întrebare pusă de Cristi Puiu: De ce artiştii, revoltaţii de pînă acum, au fost în Pandemie de partea Puterii?

Publicistul Ion Cristoiu readuce în atenţie declaraţiile de la Aleph News ale regizorului Cristi Puiu despre comportamentul artiştilor în timpul pandemiei şi afirmă că aceştia nu s-au revoltat împotriva restricţiilor impuse de autorităţi deoarece s-au temut cu adevărat, după ce li s-a indus frica de moarte.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Sîmbătă, 7 august 2021, invitatul emisiunii Interviurile lui Cristoiu de pe Aleph News a fost Cristi Puiu. Normal ar fi fost să scriu, regizorul Cristi Puiu. Cristi Puiu e o personalitate a lumii româneşti de azi. Multilateralitatea sa nu poate fi redusă la o profesie, fie aceasta şi cea de regizor, considerată în lumea teatrului şi a cinematografului ca depăşind prin viziune formată asupra lumii pe cea de actor. Prin urmare, cînd spunem Cristi Puiu, înţelegem Cristi Puiu pur şi simplu şi nu regizorul Cristi Puiu sau scenaristul Cristi Puiu sau artistul Cristi Puiu.

Cu un an în urmă, pe 12 august 2020, în plină Pandemie, i-am luat lui Cristi Puiu un interviu prin Zoom pentru CristoiuTv. Documentîndu-mă în vederea interviului din 7 august 2021, mi-am revăzut interviul de anul trecut. Cînd iei cuiva un interviu îţi scapă multe dintre răspunsurile respectivului. Concentrarea pe întrebările pregătite, ca şi atenţia acordată invitatului, pentru a formula alte întrebări, născute din răspunsurile sale, te lipsesc de o imagine de ansamblu asupra dialogului. În marea majoritate a cazurilor, ai impresia că pe parcursul interviului nu s-a spus nimic deosebit şi nu de puţine ori te întrebi ce rost a avut atîta cheltuială de timp şi energie. Acum interviul din 12 august 2020 mi s-a părut plin de înţelepciune rostită în public de un artist care-şi pune întrebări faţă de tot ce se întîmplă în jur, încăpăţînîndu-se să treacă prin viaţă cu ochii deschişi şi nu dus de mînă de clişeele de pe reţelele sociale. Interviul din 12 august 2020 s-a născut dintr-o întîmplare fără nici o legătură cu creaţia lui Cristi Puiu. La festivalul de film de la Cluj, exact pe 7 august 2020, Cristi Puiu urma să-şi lanseze în România ultima sa capodoperă, filmul Malmkrog. Exagerările de la vremea respectivă au cerut ca spectatorii la premieră, deşi în aer liber, să fie obligaţi să poarte mască. Discursul lui Cristi Puiu de pe scenă a debutat cu exprimarea unei revolte, perfect justificate după opinia mea:

Cum Dumnezeu să obligi spectatorii să poarte mască timp de 200 de minute, cît dura filmul Malmkrog?

Şi nu la o telenovelă, unde între două jurăminte de iubire, poţi aţipi niţel, sigur că Ea va fi luată de nevastă de El, chiar dacă e săracă, în timp ce El e bogat, ci la un film de intensitatea metafizică a lui Malmkrog.

Cristi Puiu a intrat de îndată în maşinăria de mînjit cu cerneală a Presei Miluite de Guvern sub pretextul vegherii la respectarea restricţiilor. Deşi momentul era de o importanţă deosebită pentru cultura noastră – se lansa în România un film faimos în străinătate – în zilele care au urmat premierii nimeni n-a vorbit despre Malmkrog. S-a iscat o controversă stupidă într-o chestiune la fel de stupidă.

A avut sau nu dreptate Cristi Puiu să ceară românilor să nu mai poarte mască?

 Aflînd de această dispută am fost cît pe-aci să-mi fac cruce. Cum e posibil ca un autor să-şi boicoteze unul dintre cele mai de preţ momente din destinul său – Lansarea unei creaţii?

Luînd la verificat spusele lui Cristi Puiu mi-am dat seama că era vorba de o manipulare grosolană. Cristi Puiu nu se referise la purtarea măştii în general, ci la obligativitatea spectatorului la premieră sa de a purta mască timp de trei ore. Scopul manipulării era limpede. O personalitate precum Cristi Puiu era pusă la zid prin atribuirea unui fapt pe care nu-l comisese. Prin asta, se voia administrarea unei lecţii tuturor celor care, fără a avea personalitatea lui Cristi Puiu, bombăneau împotriva purtării măştii.

Am purces la aceste consideraţii pentru a explica de ce mi-am dorit să fac acum, în august 2021, un interviu cu Cristi Puiu. Cu un an în urmă, cînd i-am luat interviul pentru cristoiublog.ro, tărăboiul Măştii era în plină desfăşurare. Chiar dacă eu am abordat cu Cristi Puiu şi chestiuni generale de creaţie, de viziune asupra lumii, interviul a fost receptat sub semnul controversei: cu mască, fără mască.

Acum, la Aleph News, profitînd şi de avantajele prezenţei fizice în studio, am putut purta cu Cristi Puiu un dialog despre viziunea sa asupra lumii. Anul trecut mă impresionase strădania lui Cristi Puiu de a avea asupra marilor probleme ale prezentului puncte de vedere proprii, originale, izbitor de originale. Cu un asemenea om un dialog e o încîntare. Şi cel de sîmbătă chiar a fost o încîntare. Nu numai pentru telespectatori, dar şi pentru mine. Am încercat să aflu de la Cristi Puiu gîndurile stîrnite unui mare artist de experienţa teribilă – practic un al treilea război mondial – prin care a trecut şi trece omenirea în Pandemie. Ca toate personalităţile autentice, Cristi Puiu a fost surprins, eu aş spune, stupefiat, de iuţeala cu care întreaga lume a acceptat fără să crîcnească, incredibila limitare a libertăţilor individuale. În acest context, Cristi Puiu a observat ceva care mie cel puţin mi-a scăpat. Şi anume cuminţenia artiştilor în faţa ordinelor venite de la autorităţi:

<Pe mine m-a surprins o chestie. Poziţia artistului înainte era de contestatar, era subversivul de serviciu. Punea sub semnul întrebării establishmentul, absolut orice decizie care venea de sus era chestionată şi acum dintr-o dată artiştii sunt de partea puterii şi poate că lucrul ăsta s-a întâmplat progresiv, în momentul în care, mă rog decizia a fost luată în vest şi noi ne pliem şi împrumutăm fel de fel de modele, cred că de acolo vine, modelul ăsta al subvenţionării artiştilor. Şi-atunci dacă tu primeşti bani de la stat probabil că o să cînţi în acelaşi cor cu cei care sprijină autoritatea. Cred că asta trăim. Ăsta este unul dinte efectele secundare.>

Într-adevăr, aşa cum am observat şi eu în emisiune, marii actori şi regizori de la Hollywood, cei care se revoltaseră făţiş împotriva fricii create de McCarthism, de data asta au tăcut mîlc sau chiar au aplaudat atmosfera de frică indusă de autorităţi. Eu nu cred însă că e vorba de o cumpărare a artistului. Eu cred că artistul a fost de data asta confruntat chiar cu o frică pe care a trăit-o ca adevărată. Pînă acum s-a confruntat cu tentativa de limitare a libertăţilor din motive politice. Revolta putea să aducă artistului cel mult arestarea. Acum însă s-a creat la nivel mondial frica de boală, ca să nu spun, frica de moarte. Şi această frică a îngenuncheat artiştii. Pentru că ei n-au fost niciodată eroi adevăraţi cîtă vreme pericolul nu li se părea atît de mare. Acum, pericolul a fost moartea. Şi în faţa morţii, puţini pot fi eroi. Artiştii ştiau că revoltîndu-se mare lucru rău nu li se poate întîmpla în societatea modernă, chiar şi acolo unde sînt dictaturi. Acum însă ei s-au temut şi se tem de-adevăratelea. Pentru că li s-a indus frica de moarte!”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro