Ion Cristoiu: O ştire patrioată. Şi netoată mai ales

La Sinaia fiind, în speranţa că deplasarea îmi va fi de folos pentru a urni din loc însemnările din călătoria la Aachen, înţepenite în reportajul despre Muzeul Internaţional al Jurnalului (al Jurnalului, nu al Presei, cum am înţeles eu, prost), pînă acum, mi-am reluat obiceiul de a citi 10 pagini din două cărţi:

Publicistica lui Arghezi şi una de umor.

Cea de umor, luată de acasă, deoarece Istoria a fost dată gata demult, e volumul Aventures dans lʼArmée, octobre 1918 (Aventuri în Armata Roşie, octombrie 1918),  de Iaroslav Haşek, apărută în 1979 la editura Formes de secret, capodoperă de satiră şi umor a lui Haşek, deloc cunoscută la noi, dînd seamă de experienţa sa de Comisar în Armata Roşie.

Într-o postare anterioară, făcută după ce am început cartea, istoriseam amuzat cum a fost numit Haşek, scris de ruşi, Gaşek, guvernatorul Bugulmei, o localitate la sud de Cazan, în teritoriul tătăresc. Bugulma era liberă pentru a fi ocupată  de sovietici. Numai că – notează Haşek – un regiment revoluţionar din Tver, condus de un anume Ierokimov, sta la sud de Bugulma, neîndrăznind să intre în oraş de teama unei capcane. Haşek ajunge la Bugulma, oraş rusesc, e primit cu pîine şi sare, guvernează liniştit, deoarece populaţia e paşnică, pînă cînd Regimentul revoluţionar primeşte ordin de la Sovietul revoluţionar din Simbirsk să ocupe peste noapte localitatea, deşi de trei zile aceasta îl avea guvernator pe Haşek. Că Sovietul revoluţionar care-l trimisese guvernator la Bugulma nu ştia că oraşul e în mîinile sovieticilor e o altă poveste, una care ţine de brambureala de pe Front. Povestea cea mai importantă e alta. După ce regimentul pătrunde în localitate trăgînd salve inutile, comandantul Regimentului revoluţionar îl demite pe Haşek, se proclamă guvernator şi-l numeşte pe Haşek aghiotant. Dacă nu acceptă, zice tovarăşul Ierokimov, îl va împuşca în cinci minute. Sarcasmul lui Haşek e pus la lucru aici pentru una dintre cele mai aspre rechizitorii aduse bolşevicilor. Bolşevic tipic, Ierokimov are boala împuşcatului ca soluţie pentru rezolvarea problemelor. Pînă atunci guvernarea sovietică, întruchipată de Haşek, n-avusese nici o problemă. Pe acest fond paşnic, Ierokimov îl anunţă pe Haşek că va lua următoarele măsuri:

Rechiziţionarea tuturor cailor, împuşcarea primarului, luarea de zece ostatici din rîndurile burgheziei, percheziţionarea totală a oraşului şi interzicerea comerţului liber.

Asta doar pentru prima zi, anunţă Comandantul regimentului revoluţionar.

A doua zi va găsi el ceva de făcut.

Haşek demontează imediat toate măsurile. Primarul urma să fie împuşcat, pentru că nu-l primise cu pîine şi sare, deşi ar fi fost imposibil (Bugulma fusese cucerită peste noapte). Noul guvernator acceptă ca primarul să vină la sediu cu pîine şi sare. Luările de ostatici, percheziţia generală erau de competenţa sovietului local, care nu era constituit. Cît despre comerţul liber şi rechiziţionarea cailor, măsura nu putea fi luată, deoarece populaţia era analfabetă. După ce vor învăţa să scrie şi să citească, vor putea lua cunoştinţă de proclamaţiile scrise ale puterii sovietice. Încredinţat că astfel i-a potolit revoluţionarului pornirile năvalnice, Haşek pleacă în oraş. Spre seară, întorcîndu-se la sediu, vede în Piaţa oraşului următoarea proclamaţie a Guvernatorului:

„Către populaţia oraşului Bugulma şi din împrejurimi,

Ordon tuturor celor din oraş şi din împrejurimi care nu ştiu să citească şi să scrie să înveţe să citească şi să scrie în termen de trei zile de la afişarea acestei Ordonanţe.

Cine nu respectă acest termen va fi considerat măgar de măgar şi va fi împuşcat”.

Despre abuzurile bolşevice s-au scris mii de cărţi serioase. Puţine egalează în forţa denunţării această carte a lui Haşek.

Evident, neserioasă.

*

Scriam pe 2 aprilie 2014. O ştire patrioată. Şi netoată, mai ales!

Nărăvit pentru vecie la veşti, citind, la Bibliotecă, nu mă pot stăpîni, deseori la o jumătate de oră o dată, să nu accesez site-urile de ştiri. Dacă mai tînăr fiind, m-aş duce să mă însor, sînt sigur c-aş lua cu mine tableta. Cît timp viitoarea soţie ar spune Da! eu aş deschide tableta şi aş citi pe furiş ultimele ştiri.

Marţi, accesînd site-urile de ştiri, m-a făcut să sar, nu să tresar, un titlul care suna cam aşa:

America cere ajutorul României!

Trăirile iscate de acest titlu s-au îmbulzit spre definire raţională. A fost mai întîi, uimirea, uimirea răvăşitoare, ce mai încolo şi-ncoace, uluirea, că America, mîndra, măreaţa, semeaţa Americă, a ajuns la ananghie. Citind eu presa de pe ambele maluri ale Dîmboviţei din ultimul timp, am conchis că Rusia e gata să declanşeze cel de-al Treilea Război Mondial. Şi tocmai acum, cînd vorba poetului, Vin muscalii de-a călare, America a ajuns la strîmtoare.

A urmat, de îndată, mîndria, mîndria de a fi român. Într-o dimineaţă, la Bibliotecă, a trebuit să mă ridic de la locul meu şi să bat pe umăr un domn care fluiera în timp ce citea. Atît de tare fusese sedus de lectură, încît fluiera fără s-o ştie. Aşa mi-a venit şi mie, dînd cu ochii de titlu: Să sar în sus şi să fredonez:

Noi sîntem români! Şi-n veci de veci aici stăpîni!

Aşadar, îmi şopteam, America are nevoie de România. De amărîta de Românie.

Ştiam din Istorie de telegrama trimisă de Ţarul Nicolae în 1877 lui Carol I prin care cerea să-i vină-n ajutor în războiul ruso-turc, că altfel îl snopesc turcii. Îmi imaginam că Obama îi trimisese lui Traian Băsescu un e-mail în care, deznădăjduit, cerea sprijinul României. Altfel, America dispare de pe hartă.

Am ajuns însă la textul ştirii. Ce spunea el? Că America a solicitat României, în chip formal, permisiunea să-şi mărească numărul de militari de la baza Kogălniceanu din Constanţa cu 600.

Soldaţii americani se vor întoarce acasă din Afganistan. Baza de la Constanţa e un popas în drumul către casă. Pentru asta, America are nevoie de un număr mare de soldaţi. Unde dracu’ e ajutorul dat Americii de România?

Dimpotrivă, judecînd după cît de mult ne dorim noi ca toată România să fie o bază militară americană, America ne dă o mînă de ajutor sporind numărul militarilor de la Kogălniceanu.

La sfîrşit am înţeles: Aveam de-a face cu o ştire patrioată. Patrioată şi netoată!

Alte titluri din 2 aprilie 2014

Adrian Duicu: un rîtan PSD care-l bate pe Leonardo da Vinci. Din muncitor la pompă a reuşit să facă – printre picături! – 5 (Cinci!) facultăţi, plus Colegiul Naţional de Apărare

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro