Ion Cristoiu: Pe Mareşalul Antonescu l-au trădat generalii

„Bucureştii sînt capitala românismului”. Marele analist al tuturor timpurilor româneşti, l-am numit pe I. L. Caragiale, scria în tableta Enormităţi din Voinţa naţională, 3 iulie 1885:

„Un om numai prin faptul că hrăneşte în sufletul său o sumă de principii nu poate însemna politiceşte nimic. Politica este domeniul practicei. Oricîte frumoase teorii de liberalism, progresism, umanitarism şi celelalte îi vei suge din degete, ca să faci politică cu ele trebuie să aspiri a ajunge la putere, şi apoi a te menţine unde ai ajuns, şi pentru a face politică trebuie să ai, mai ales în Statul modern, un partid în puterea opiniei şi numărului căruia să vii şi să te ţii pe cale paşnică la cîrmă.”

 I. L. Caragiale e, alături de Mihai Eminescu, întemeietorul ziaristicii de idei, singura capabilă să garanteze publicistului eternitatea. Din faptele şi evenimentele zilnice, înfăţişate de ziaristul pur şi simplu aşa cum s-au desfăşurat, fără nici o adăugare de la el (mă refer la ziaristul ziarist nu la ziaristul activist, pentru care realitatea e o veşnică baricadă, ziarist din care s-au născut şi se nasc pe bandă rulantă Coriolan Drăgăneştii politicii româneşti), ziaristul de idei extrage învăţăminte pentru cititorul din vremea lui, dar şi pentru cititorul din viitor. Pasajul de mai sus e o lecţie desprinsă din Caragiale din realităţile luptei pentru ajungerea la putere şi pentru rămînerea la putere, acuzate de poeţi şi de măicuţele din mănăstiri ca fiind luptă pentru ciolan. Pe drept cuvînt I. L Caragiale spune că< pentru a deveni realitate, opinia ta trebuie să fie înscrisă în programul unui partid, care partid trebuie să ajungă la putere pentru a o transpune în practică. Fără această condiţie, orice opinie, orice idei, orice viziune, cît de măreaţă ar fi pentru societate, rămîne un simplu gînd rostit sau scris, dar sterp, pentru că n-a rodit faptă.

*

Din Tudor Arghezi publicistul:

„Bucureştii sînt capitala românismului – e o frază în genul: Iedul sare. Cu toate că Bucureştii stau pe loc şi că iedul n-a servit pînă azi decît de capră, asemănare între capitală şi puiul de satir există: nici iedul nu sare mereu, nici Bucureştii nu sînt capitala românismului neîncetat.

Putem acum lăsa deoparte ţapul şi să luăm Bucureştii.” ( Tudor Arghezi, Biblioteci n-avem, în Seara, 9 mai 1913)

*

Lucrez mai departe la Varianta Mareşalului despre Lovitura de stat de la 23 august 1944. Pe măsură ce înaintez, mijeşte blestemata mea tentaţie, vinovată de multele proiecte abandonate:

Să adîncesc cercetarea!

Dau fuga la raftul cu volume despre 23 august 1944, din seria consacrată celui de-al Doilea Război Mondial. Găsesc şi pun deoparte 23 august în arhivele comuniste, culegere de documente descoperite de editura Majahaconda în tainiţele Institutului de Istorie a Partidului. Uitîndu-mă la bibliografia din Dosarele Historia, unde s-a tipărit Varianta, îmi dau seama că am citit şi exploatat cartea asta.

O descoperire norocoasă.

Pentru că ea îmi taie neaşteptatul entuziasm de a trece la adîncirea investigaţiei.

Cu toate acestea, textului din revistă îi plantez cîteva anexe, despre cei care au auzit cîte ceva (mărturiile politicienilor), despre prima declaraţie a Regelui Mihai în legătură cu Lovitura de Stat (cea din 25 septembrie 1944), despre ce ne spune Stenograma întîlnirii cu Vişinki, din 1 martie 1945.

Stilizarea textului mă convinge din nou c-ar fi trebuit să cercetez mult mai mult Conspiraţia generalilor. După ce-am văzut importanţa rezistenţei finlandeze la tăvălugul bolşevic, îmi dau seama că enigma Loviturii de Stat de la 23 august 1944 îşi are descifrarea în trădarea generalilor. Îmi sare în ochi acum reproşul făcut de Mareşal la Audienţă Regelui şi generalului Sănătescu despre intrigile cu generalii săi rebeli.

Pe Nicolae Ceauşescu l-a lăsat în braţele ruşilor nomenklatura. Din ea s-au ales, de altfel, şefii noului regim, zis şi postdecembrist. Nomenklatura regimului Antonescu o dădeau militarii. Or, tocmai aceşti militari au complotat cu Moscova, prin intermediul Palatului, pentru răsturnarea lui Ion Antonescu.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro