Ion Cristoiu: Plăcerea lui Caragiale de a descoperi texte imbecile

Abordare grotescă. E uimitor cît de repede au ajuns prozatorii cehi la un mod al lor de-a vedea lumea, un mod cehesc, uşor de recunoscut, printre altele, şi în filmele lor:

Abordarea grotescă a lumii, abordare gata-gata să cadă în vulgarizare.

Semnificativ pentru acest fel de a vedea lucrurile rămîne abordarea iubirii. La ruşi, iubirea e pretext de poezie. La occidentali ea poate fi pretext de literatură porno. La cehi, ea e pretext de literatură fiziologică. Voind să comicizeze povestea, ruşii imaginează doi inşi care-şi spun unul altuia, te iubesc, în timp ce dincolo de gard mugeşte o vacă. Voind să facă haz pe seama iubirii, occidentul ar imagina doi inşi care-şi spun, te iubesc, ca-n ultimele filme de succes! Cehii, încercînd acelaşi lucru, vor imagina doi inşi care-şi spun, Te iubesc în timp ce ea are scurgeri menstruale.

Această fiziologizare a lumii, expresie a unui uimitor gol de pudoare (dezordine slavă dublată de precizie nemţească) se întîlneşte şi la Milan Kundera în La valse aux adieux, Gallimard, 1986.

Doi inşi discută marile teme ale filosofiei universale în timp ce unul dintre ei, medic ginecolog, îşi plimbă degetele prin vaginul unei femei răsturnate pe masa de consult. Centrul acţiunii îl constituie problema unui avort. Noutatea adusă în Occident de către Kundera a constat, poate, în această atacare a marilor teme cu o privire grotescă. Pentru că, neîndoielnic, temele lui Kundera sînt nu ale Estului, ci ale Vestului. Ca şi în Extremul Occident al lui Petru Dumitriu, problemele occidentale, sofisticate, domină. Kundera, cum spuneam, le rezolvă în timp cehesc. Doctorul Skreta, de exemplu, ar întruchipa Creatorul sau Voinţa de a fi Creator. Scriitorul ceh exprima asta într-un mod absolut original. Skreta, ginecolog fiind într-o staţiune de tratament al sterilităţii, vindecă pacientele introducîndu-le în vagin, cu o seringă anume pregătită, sperma proprie. Astfel, treptat, treptat ţara se populează cu copii de-ai lui Skreta.

De unde vine acest fiziologism ceh?

Din unirea spiritului german cu cel slav.

Spiritului german îi aparţine lipsa de pudoare în faţa fiziologicului, pentru că neamţul vede în toate, inclusiv în capul omenesc, un motor gata a fi desfăcut şi privit în măruntaie. Dar spiritul nemţesc nu cade în fiziologisme, pentru că neamţul are oroare de exhibare. În schimb, spiritul slav n-are complexe în a se exhiba.

*

Aluzia culturală. Caragiale trăieşte înainte de toate literatura, mai precis, tipăritura vremii sale. Nu viaţa, cu toate ale ei, pare a-l interesa în cel mai înalt grad, ci textul scris, la fel de fascinant, pentru el, ca şi realul. E semnificativ, de altfel, că în Corespondenţa lui Caragiale tăietura din gazetă, aluzia culturală ocupă un loc de prim rang. Nimic nu-l aţîtă mai tare pe marele scriitor ca un text imbecil, descoperit personal sau semnalat de altcineva, într-o publicaţie din ţară sau din străinătate. Prezenţa literaturii, mai precis, a ticurilor acesteia, e uluitoare şi, în acelaşi timp, doveditoare, în scrisori. Scrisorile, spontane în cea mai mare parte, aducînd sub condei primul impuls, nestăpînit, mărturisesc o memorie încărcată pînă la refuz cu literatură. Un birjar muscal îşi duce clientul, contrar dorinţei acestuia, la un hotel mai ieftin, deci, mai puţin luminos. Prilej pentru Caragiale de a nota, reproducînd clişee critice despre omul rus din literatura rusă:

 „Eu îi spusesem să tragă la un otel mai scumpuşor, însă luminos şi călduros. Dar muscalul tot muscal! – Oh! la puissance des ténèbres! O! Tolstoi! O! Gorki! O! Garciacoff! I. Proci!”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat ingtegral de pe cristoiublog.ro