Ion Cristoiu: Presa care vrea Război!

Se spune că pentru asta lui Volodîmîr Zelenski trebuie să i se dea arme, cît mai multe arme. Armele, disponibile pentru o contraofensivă de proporţii, vor fi mînuite de ucraineni. Care ucraineni vor muri mai departe în Războiul cu Federaţia Rusă. Şi dacă ne gîndim că o contraofensivă ucraineană ar însemna atacarea pe scară largă a poziţiilor ruseşti consolidate din Donbas şi din Crimeea, indiscutabil trecerea Războiului la acest nivel, va duce la reacţia militară a Rusiei de o amploare infinit mai mare decît cea de pînă acum. Teritoriul Ucrainei, care n-a fost pînă acum atins de război ar putea deveni ţinta atacurilor ruseşti cu arme performante.

Occidentul se grăbeşte să-i dea Ucrainei arme. De ce nu se grăbeşte să-i dea şi oameni?
Te-ai fi aşteptat ca ziariştii să fie primii care să atragă atenţia militarilor şi politrucilor asupra grozăviilor presupuse de un Război.
N-au făcut-o.

Stînd în redacţii, ziariştii occidentali au preamărit şi preamăresc Războiul din Ucraina. Cînd a izbucnit conflictul n-am întîlnit un singur ziarist occidental care să semnaleze ce înseamnă un Război, care să pledeze pentru ca el să nu se extindă şi mai ales să se încheie repede.
E mai mult decît onorabil pentru presa noastră de pe vremuri că la începutul Primului Război Mondial, cînd Conflictul se desfăşura doar între Austro Ungaria şi Serbia, publiciştii şi ziariştii noştri au avertizat lumea asupra a ceea ce înseamnă un Război pentru oamenii obişnuiţi. În ediţia dată 15 iulie 1914 a ziarului Seara, apărută pe 14 după amiaza, Tudor Arghezi scria profetic sub titlul Calendele internaţionale:

„Se pare că lunile de vară vor fi de aci înainte petrecute subt raniţă şi în centuron, şi că binefăcătoarea sudoare va înlocui pe mai mulţi ani viitori cura de Karlsbad pentru reînvierea psihologiei bătrînului rinichi. Lukowitz, Ohrania, Plevna, staţiuni neprevăzute în Baedecker, au făcut să devieze încă din 1913 drumurile balneare şi, tratamentul, pe lîngă năduşeală, comportă, după higiena mobilizărilor, praf de puşcă şi de şosele, bomboane de plumb, aperitive sanguine luate de-a dreptul prin stomac sau înghiţite prin spinare.
Adio vacanţă, adio vilegiatură, adio tot soiul de bunătăţi”.

Mai mult ca sigur ziariştii de azi, făcuţi pe puncte nu cunosc istoria. Primul Război Mondial a debutat într-o atmosferă de euforie populară. În fiecare dintre ţările care intraseră în conflict, batalioanele plecau pe front cîntînd, potopite cu flori de cuconiţele de pe margine.
Aşa s-a întîmplat cu Armata română descrisă de Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război. Cîteva capitole mai încolo, Ştefan Gheorghidiu strigă Ne-a acoperit pămîntul lui Dumnezeu.

Dacă citeşti Sentinela, revistă de propagandă de Front în Campania din Est, sari în sus şi dai fuga să-ţi iei raniţa şi să-ţi încalţi bocancii de infanterist. Războiul din Sentinela, e o plimbare prin stepele Rusiei cu cîntece, flori şi drapele. Aşa se vedea războiul de cei din redacţia de la Bucureşti.

Războiul, înainte de a fi Sfînt, era Război. Altfel spus, un măcel.

Contrastul dintre Războiul din redacţii şi Războiul din realitate îl surprinde Ştefan din Delierul lui Marin Preda. Ştefan e trimis pe front, la Odesa, de patronul şi directorul ziarului la care lucrează, presupus a fi în realitate Stelian Popescu. După primele lupte la care participă, îşi dă seama că Războiul nu e un concert de trîmbiţe.

Conştient de asta, Ştefan trimite redacţiei reportaje care descriu o realitate cumplită, realitatea războiului de pe teren, reportaje net diferite de materialele gongorice fabricate în redacţii sau chiar trimise de pe teren de gazetari obedienţi. În redacţie însă reportajele sale sînt rescrise de Niki, secretarul general de redacţie, prieten cu Ştefan, astfel încît ele să fie armă de luptă în Războiul Sfînt:
„– Noroc, zise Niki cu un entuziasm controlat. Bine-ai venit! Cum te simţi?
– Bine, zise Ştefan, şi se aşeză în fotoliu fără sa mai aştepte să fie invitat şi atacă din primele clipe: Niki, rosti el imperativ, cine şi-a bătut joc de mine şi a făcut din reportajele mele, care descriau dramele războiului, o gargariseală abjectă pentru care nu merita să mă duc pe linia întîia, să risc să fiu ornorît, ci se puteau scrie direct din redacţie? Ai fost plecat?
Niki se uita la el, dar parcă pe deasupra capului lui Ştefan. Nu-i răspunse imediat. O lunga tăcere se aşternu între ei. Luchi, curioasă, venise şi ea şi se aşezase în celălalt fotoliu.
– Spune-mi, Niki, ai fost plecat? repetă Ştefan neliniştit de expresia de înstrăinare care se accentua pe chipul ziaristului. N-ai fost? Spune-mi ce s-a întîmplat!
– Chiar nu ştii nimic? zise Niki deodată uimit.
– De unde să ştiu?
– N-ai citit, pe front, ziarele?
Nu.
Citeşte ziarele, zise Niki.
– Le-am citit.
– Şi n-ai înţeles?
– Nu.
– Eu, zise Niki hotărît, eu ţi-am rescris reportajele. Au fost, toate, respinse de cenzură. Patronul s-a înfuriat şi a fost pe punctul de a te rechema din misiune, ca să te clea afară. «Unde se trezeşte, a urlat la mine, ia legătura cu Marele stat-major să-l anunţe pe generalul Ruşeţeanu că ăsta nu mai e corespondentul nostru de război». Mi-a trebuit multă patimă să-l conving că totul se poate aranja şi… s-a aranjat! Ştefane, strigă Niki, generalul e acela care a dat ordin cum să se scrie despre război. Ne-a chemat iar pe toţi şi ne-a spus. N-ai citit în ce limbaj sunt scrise articolele normative? Tu ce-ai crezut, că poţi face excepţie? Crezi că e războiul tău, să scrii cum vrei tu despre el? E războiul întregii ţări, generalul a mobilizat totul ca să-l susţină, a pus stăpînire pe toate conştiinţele şi cine nu se supune, afară, sau va fi mobilizat şi trimis pe linia întîia! Asta e, şi e bine să te gîndeşti dacă îţi place sau nu că te-am salvat, sau ai de gînd să pleci din presă şi să te dai la fund, să te întorci îndărăt la ţară de unde ai venit...”

De ce a scris Ştefan altfel decît cerea propaganda de război prin presă?
De ce s-a revoltat, pentru că i se refăcuseră reportajele trimise de pe front?
Pentru că personajul Ştefan, deşi ziarist, a fost creat de un mare scriitor, Marin Preda.
De ce vrea Război Presa occidentală?
Pentru că e creată de ziarişti şi nu de scriitori!