Ion Cristoiu: Puştile au alungat feudalismul, iar telecomunicaţiile, comunismul

Mai puţin cunoscută publicului larg, cartea celebrului scriitor H.G. Wells, „Scurtă istorie a lumii”, ne propune o viziune seducătoare asupra omenirii în mişcare. După autor, există un motor al dezvoltării social-politice universale: inteligenţa iscoditoare a omului. Nevoia de a şti, implementată în gena umană, face ca omenirea să se preocupe necontenit, de-a lungul istoriei sale, de lărgirea orizontului de cunoaştere. Descoperirile ştiinţifice sînt urmate de aplicaţiile lor practice. Aplicaţiile practice determină mari mutaţii în sistemul social-politic. Iată, de exemplu, rolul puştilor în destrămarea feudalismului :

„Nu mai puţin importante erau folosirea şi perfecţionarea, pe o scară din ce în ce mai intensă, a puştilor şi a prafului de puşcă, aduse de mongoli, în vest, în secolul al XIII-lea. Ele distruseseră imunitatea baronilor în castelele lor şi securitatea cetăţilor fortificate: Puştile au alungat feudalismul”.

Potrivit lui Wells, politica e fundamental schimbată, la un moment dat, de apariţia tiparului şi a busolei :

„În secolul al XVI-lea, cele mai însemnate evenimente pe care trebuie să le semnalăm sînt apariţia tiparului şi a corăbiilor ce străbăteau oceanele, folosind noua invenţie marinărească, busola. Prima dintre aceste invenţiuni ieftini, răspîndi şi revoluţionă învăţămîntul, informaţia şi discuţiile politice, şi dădu o nouă orientare operaţiilor fundamentale ale activităţii politice. A doua realiza unitatea lumii”.

Concepînd istoria omenirii ca un lanţ de descoperiri şi invenţii revoluţionare, determinate de nevoia funciară a omului de a şti azi mai mult decît ieri, şi mîine mai mult decît azi, Wells contrazice pe faţă europocentrismul. Nu numai în trecut, dar şi acum, europenii se cred buricul pămîntului. O realitate prezentă e astfel extrapolată asupra întregii istorii a societăţii omeneşti. Lucru evident, contrazis de datele concrete. Descoperirile şi invenţiile epocale de la un moment dat, aparţin arabilor, chinezilor, mongolilor. Adică, exact celor pe care azi îi considerăm inferiori europenilor. „Barbarii” au fost purtători ai noului, ai progresului. Iar la vremea respectivă, mult slăviţii europeni, cei cîntaţi ca motor al civilizaţiei, nu se înfăţişau altfel decît ca nişte sălbatici. Să credem că, într-o eventuală dezvoltare ciclică a omenirii, va veni vremea cînd culţii de azi, europenii, vor fi sălbaticii, iar inculţii de azi, africanii şi asiaticii, vor fi neamurile civilizatoare?

Wells n-a apucat, fireşte, prăbuşirea comunismului. De acea, el n-a putut vedea cu ochii lui confirmarea practică a tezei privind rolul decisiv al descoperirilor ştiinţifice în marile mutaţii social-politice ale lumii. Sistem inferior, barbar, comunismul a fost posibil în timp datorită izolării iniţiale. Începînd din 1917, o parte a planetei a fost ruptă din circuitul mondial de valori. Supusă unei intense propagande, populaţia de aici n-avea cunoştinţă de ce se întîmplă în afară. Legăturile sale cu lumea exterioară erau tăiate de dictatură. De aceea, individul din comunism era tentat să creadă tot ce i se spunea de către propagandişti şi agitatori. Nu putea călători în străinătate, n-avea cum să citească presa occidentală, posturile străine de radio erau bruiate, iar ascultarea lor aspru pedepsită. Dintr-un anumit punct de vedere, în lumea comunistă, oamenii încercau izolarea pe care o trăiseră, în feudalism, înaintaţii lor. Cînd presa comunistă scria că la New York negrii sînt spînzuraţi la orice colţ de stradă, cititorul din Est credea. Perioada postbelică a adus cu sine o neobişnuită dezvoltare a telecomunicaţiilor. Aşa cum spunea Mac Luhan, pamîntul a devenit un sat planetar. Ştirea a putut circula de la un capăt la altul al lumii cu rapiditatea cu care mergea, pe vremuri, bîrfa de la un capăt la altul al satului. Amploarea luată de telecomunicaţii a spart, în cele din urmă, izolarea comunistă. Asupra cetăţii comuniste s-au năpustit valuri-valuri de informaţie exactă. Treptat-treptat, omul din Est (omul din lagăr) a aflat adevărul nu numai despre ceea ce se petrecea în Vest, dar şi despre ceea ce se întîmpla în propria-i lume. Aceasta pentru că, am uitat s-o spun, în comunism, individul era străin de ceea ce se petrece nu numai la mii de kilometri distanţă, pe un alt continent, dar şi la cîţiva kilometri, într-un alt cartier. Conştiinţa individuală, amorţită de minciunile propagandei comuniste, a tresărit. Şi, privind în jur, omul din Est şi-a dat seama că era, tras pe sfoară. Atunci s-a rezolvat şi a dat o ultimă lovitură zidurilor care îl izolau de restul lumii. Acestea s-au năruit ca prin farmec. Semn extraordinar că ele fuseseră de mult surpate pe dinăuntru de agresiunea mijloacelor de informare în masă, ca urmare a dezvoltării telecomunicaţiilor.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro