Ion Cristoiu: Rechizitoriul în Dosarul Mineriadei ar trebui să includă şi Diversiunea din 13 iunie 1990

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că pe 13 iunie 1990 nu era niciun miner la Bucureşti, ci ortacii au venit a doua zi, 14 iunie, după ce conducerea de atunci a ţării a regizat o serie de violenţe, provocându-i să vină în Capitală şi să intervină violent, pentru a descuraja orice contestare în stradă a regimului Iliescu. Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“După cum am anunţat şi în Jurnalul meu video, duminică, 14 iunie 2020, voi fi prezent la Antena 3, la ora 17, într-un reportaj realizat de Ana Maria Roman în Piaţa Universităţii ca un martor, dar şi ca un cronicar al clipei al Evenimentelor din 13 iunie 1990. Deşi în postdecembrism s-a încetăţenit formula Mineriada din 13-15 iunie 1990, şi ca produs al unei subtile manipulări de tip TeFeList, după opinia mea, ca şi în cazul lui decembrie 1989, mult mai aproape de adevăr e formularea Evenimentele din 13-15 iunie 1990. Principalul motiv pentru care Istoricul, ba chiar şi Istoricul clipei trebuie să folosească această formulare pentru a nu pica în păcatul rescrierii trecutului în interesul prezentului stă în ziua de 13 iunie 1990. Premierul Ludovic Orban, dovedind încă o dată fuşăreala transformată în politică de stat, a susţinut sîmbătă, 13 iunie 2020, în cadrul unei ceremoniei grăbite de venirea peste Guvern a unei alte ceremonii, mult mai importante – sărbătorirea de partid şi de stat a zilei de naştere a lui Klaus Iohannis – că pe 13 iunie 1990 minerii au venit la Bucureşti. Nici picior de miner pe 13 iunie 1990 la Bucureşti. Pe 13 iunie 1990 au loc în Bucureşti violenţele de stradă acuzate şi azi de Ion Iliescu drept o tentativă de lovitură de stat împotriva domniei sale.Chiar din comentariul dedicat în Zig-Zag Magazin din 19 iunie 1990 sub titlul Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13, 14 şi 15 iunie? consideram teza Prostia cu lovitura de stat:

<O lovitură de stat înseamnă răsturnarea regimului politic existent şi preluarea prin forţă a puterii. Ea presupune, aşadar, existenţa unui grup de persoane sau unei formaţiuni politice în stare a-şi asuma conducerea ţării. În lumea de azi, o astfel de acţiune implică în chip necesar participarea sau cel puţin complicitatea Armatei sau a unei părţi a acesteia. A fost vorba de aşa ceva în evenimentele din 13 iunie 1990? Nici dl Ion Iliescu, nici primul ministru nu s-au referit la un asemenea lucru. În aceste condiţii, acuzaţia de lovitură de stat cade de la sine. E greu de presupus că inşii care aruncau cu sticle incendiare în ferestrele Televiziunii erau atît de naivi încît să creadă că, o dată intraţi înăuntru şi chiar citind un manifest, n-ar fi putut fi scoşi rapid de acolo de o patrulă militară. Că e aşa o dovedeşte faptul că intervenţia unei formaţii de paraşutişti la Ministerul de Interne a reuşit să facă ordine într-un timp record.>

Aşa cum încerc să-i demonstrez în reportaj mai tinerei mele colege de breaslă, care avea în 1990 doar 7 ani, fără 13 iunie 1990 nu poate fi înţeles 14 iunie. Altfel spus venirea minerilor nu ar fi avut loc dacă n-ar fi fost 13 iunie 1990. Pînă aici s-ar putea crede că eu împărtăşesc punctul de vedere al lui Ion Iliescu. De fiecare dată cînd a fost acuzat de aducerea minerilor la Bucureşti, Ion Iliescu a răspuns că minerii au venit spontan, îmboldiţi la asta de violenţele din 13 iunie 1990. Sînt de acord cu această explicaţie.

Cu o singură precizare?

Minerii au fost îmboldiţi de violenţele regizate chiar de Ion Iliescu.

Şi dacă n-ar fi fost chemaţi şi aduşi de FSN la Bucureşti pentru a face ordine, minerii tot ar fi venit. Şi ne dăm seama de asta situîndu-ne în condiţia minerilor din iunie 1990. Toată ziua de 13 iunie 1990 Televiziunea Română, singurul instrument de informare a ţării cu ceea ce se întîmpla la Bucureşti, a transmis într-una imaginea unui oraş în plină vandalizare şi devastare. Fum înecăcios (aşa cum observ în reportaj în postura de ziarist care am fost toată ziua de 13 iunie 1990 în stradă), dar de la cauciucuri cărora li s-a dat foc; un autobuz al Poliţiei încendiat (s-a dovedit în scurt timp că-i dăduse foc tot Poliţia); violenţa asaltului asupra celor cîtorva corturi de pe pajiştea din faţa Teatrului Naţional; blocarea nejustificată a circulaţiei tot de către Poliţie, ceea ce a transfomrat centrul într-o ţintă de prezenţă a curioşilor; bîlbîiala stranie a scutierilor; neintervenţia Paraşutiştilor decît la ora 23, intervenţie care a făcut ordine în cîteva minute la Ministerul de Interne; nu în ultimul rînd întreruperea emisiunii la TVR pe motiv că clădirea, deşi apărată de forţe de ordine, a fost luată cu asalt de demonstranţi. Toate aceste fapte generează imagini care, recepţionate de mineri, ca şi de întreaga ţară la TVR, au creat în doi timpi şi trei mişcări credinţa că la Bucureşti e în derulare o lovitură de stat prin care se încearcă răsturnarea lui Ion Iliescu de la putere.

Era normal în aceste condiţii ca minerii – şi aşa convinşi din alte două descinderi anterioare la Bucureşti că sînt salvatorii regimului– să sară în sus şi să vrea să meargă la Bucureşti. Desigur, minerii au fost chemaţi, li s-a pus la dispoziţie o întreagă maşinărie de venire la Bucureşti. Dar dacă ei n-a fi fost convinşi că la Bucureşti duşmanii ţării au vrut să dea o lovitură de stat, chiar dacă aduşi, n-ar fi avut puterea interioară de a vîna pe cei semnalaţi de ofiţeri infiltraţi în rîndurile lor ca fiind autorii fizici şi chiar morali ai loviturii de stat.

Investigaţia penală, dar şi investigaţia jurnalistică s-au concentrat exclusiv pe venirea minerilor. După opinia mea, 13 iunie 1990 a fost o diversiune abilă pusă la cale de o echipă din conducerea ţării ajutată logistic de SRI pentru a putea justifica 14 iunie 1990. Prin venirea minerilor nu s-a urmărit cum se tot spune pedepsirea duşmanilor lui Ion Iliescu. S-a urmărit altceva, mult mai grav. Şi anume descurajarea oricărei mişcări de stradă împotriva FSN şi a lui Ion Iliescu. De ce acum? Pentru că Ion Iliescu se considera preşedinte legitim, votat cu un scor uriaş în 20 mai 1990, ceea ce îi dădea dreptul să nu mai fie constestat în stradă şi în presă. Putea să convoace pentru asta forţele de ordine. Asta ar fi dat prost peste hotare. Şi atunci forţele de ordine au fost înlocuite cu populaţia civilă întruchipată de mineri. Dacă investigaţiile vor reuşi să dezlege enigmele lui 13 iunie 1990, mai mult ca sigur rechizitoriul ar trebui să cuprindă nu numai venirea Minerilor, dar şi violenţele din 13 iunie 1990. Violenţe provocate tot de cei care sînt răspunzători de violenţele minerilor din 14 iunie 1990”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro