Ion Cristoiu: Reclamă la o revistă de Război nemţească

Slăbiciunea Statului. Deşi prost, groaznic de prost, serialul Imam Ahmad Bin Hanbal mă atrage prin informaţiile despre viaţa reală din timpul dinastiilor Abasydde. Serialul Harun al Rashid se încheie cu lichidarea casei Burmaki. Noul serial, făcut de Qatar media cu mulţi bani, dar cu puţin talent, trece de acest moment. El îl arată pe Harun al Rashid murind, nu înainte de a se lupta a nu ştiu cîta oară cu bizantinii (e redată cinematografic scena în care Harun primeşte scrisoarea obraznică de la Nicefor I, cel care a detronat-o pe Irina, apărătoarea icoanelor), scrisoare de refuz a plăţii tributului, scenă în care Comandantul credincioşilor îi răspunde Împăratului bizantin. Dat fiind că serialul urmăreşte viaţa şi activitatea unuia dintre cei mai mari imami ai sunnismului, episoade întregi descriu lupta pentru putere dintre cei doi fii ai lui Harun-Al-Rashid Al-Mamun (813-833) şi Al-Amin (809-813). Despre marea problemă a moştenirii se discută mult şi în serialul sirian Harun al Rashid. Perspectiva e însă cea a lui Harun. Califul celor O mie şi una de nopţi e tot mai îngrijorat de stabilitatea Califatului după moartea sa. Cei doi fii ai săi care contează în bătălia pentru tron sînt Al-Amin şi Al-Mamun. Al-Amin e fiul Zubaydei. În buna tradiţie arabă, Zubayada vrea să conducă ţara ca mamă a Califului. Al-Mamun e fiul lui Harun cu o sclavă persană. Aceasta moare la naşterea lui Al-Mamun, chiar în noaptea preluării tronului de către Harun de la fratele său. Din punctul de vedere al sîngelui, Al-Amin e moştenitorul de drept. Al-Mamun e sprijinit însă de Casa Barmaki. Ultimele episoade ale serialului Harun al Rashid surprind confruntarea secretă dintre Zubayda şi Casa Barmeki pentru a impune moştenitorul tronului. Harun al Rashid e aici Conducătorul înţelept, care ţine să asigure stabilitatea Imperiului după ce va muri.

Serialul Imam Ahmed Bin Hanbal trece dincolo de moartea lui Harun pentru a oglindi anii de domnie ai lui Al-Amin şi după războiul civil dintre cei doi fraţi.

Deşi prost abordat din punct de vedere cinematografic, Războiul civil din Califat slăbeşte statul şi produce un seism ale cărui unde se vor resimţi decenii de acum încolo. Serialul e împotriva Muzelitismului, doctrină asumată şi mai ales impusă de Al-Mamun. Prin urmare în privinţa cauzelor războiului, el e confuz. Nu rezultă prea clar adevărul istoric al vinei lui Al-Amin. Din serialul Harun al Rashid supravieţuieşte Zubayda. Ea moare în 831 în timpul domniei lui Al-Mamun. Serialul Harun ne-o dezvăluie disperată să-şi facă fiul Al-Amin calif. Pentru asta ea nu precupeţeşte nici o intrigă. Surprinzător, în serialul despre Hanbal, ea îi ţine partea lui Mamun şi nu fiului său. Urmînd viaţa celebrului Imam, serialul descrie încă două domnii, sfîrşind cu cea a lui Al-Mutawakkil, califul care reabilitează islamul original, pur, pervertit – după opinia mea – de Muzatelism, curent care susţinea teza unui Coran creat şi nu revelat lui Mahomed de către Alah.

*

Germanii. Reclamă în Universul, august 1941, pagina 5

„Cum procedează germanii, ca să învingă adversarii lor, cum îşi imaginează un viitor mai bun şi colaborarea tuturor europenilor, se descrie în revista modernă SIGNAL, cea mai bine informată revistei în limba română. Noul număr 15 publică: 14 pagini cu fotografii de pe frontul din răsărit • Legea liniei interne – Desavantajul strategic al Angliei în acest război • Fotografii în culori din Grecia • Pe vechea cetate Königstein • Lagărul celor 100 generali prizonieri • Microscopul ca ajutor în bucătărie • Cum se deplasează continentele – o contemplare geografică • Pe timpul ploilor în pădurea seculară • Aventură cu un şarpe. «SIGNAL» apare de două ori pe lună în 48 pagini, cu un cuprins bogat, într-un tipar ireproşabil, cu numeroase ilustraţii în culori.

Preţul Lei 16 (inclusiv timbrele Casei Scriitorilor Români)

Numărul viitor, mărit considerabil, vă va prezenta şi mai multe imagini ale luptelor din răsărit. De vînzare la toate librăriile şi chioşcurile de ziare din ţară.

Depozit general: «Cartea Românească»”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro