Ion Cristoiu: Regimul Iohannis – cel mai secretoman regim postdecembrist

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, deşi în al doilea mandat preşedintele Iohannis a dat impresia că va comunica mai mult cu românii, şeful statului s-a întors în muţenia sa scrîşnită, ceea ce poate fi interpretat ca o cultivare a secretomaniei care va tinde spre apogeu din cauza puterii absolute pe care o deţine.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Scandalul denumit de presă Vlad Voiculescu – după numele ministrului Sănătăţii, cel care a postat pe un site guvernamental datele privind infectările şi vaccinările ascunse pînă acum – pare să se fi stins.

Undeva în culise s-a căzut la o învoială tipic românească, exprimată plastic de formula A o lăsa mai moale.

Fiecare dintre cele două părţi – Florin Cîţu şi Vlad Voiculescu – s-au învoit s-o lase mai moale.

Chiar dacă Scandalul a trecut, problema ridicată de Controversa publică a rămas:

Cea a transparenţei în regimul Iohannis.

Democraţia se defineşte în istorie ca regim politic prin mai multe aspecte. Două mi se par însă importante în disocierea între democraţie şi alte regimuri:

1) Cultul transparenţei, împins pînă în pînzele albe

2) Permanenta supunere a demnitarului faţă de Popor.

Deşi deosebite, cele două sînt strîns legate. Transparenţa ţine de supunerea demnitarului faţă de Popor.

Despre primul aspect am scris în mai multe rînduri. Şi de fiecare dată am pornit de la secretomania regimului Klaus Iohannis. Între regimurile prezidenţiale postdecembriste – pentru că regimuri prezidenţiale am avut – cel al lui Klaus Iohannis se remarcă de departe prin secretomanie. Avem mai întîi tăcerea Serviciilor secrete atunci cînd li se pun la îndoială deciziile. Faţă de anii ʼ90, Serviciile secrete din regimul Iohannis au făcut un uriaş salt înapoi. Cine cunoaşte istoria primilor ani postdecembrişti rămîne uimit, din perspectiva zilei de azi, de intervenţiile publice ale lui Virgil Măgureanu, de faptul că Serviciul Român de Informaţii prezenta rapoarte în Parlament, nu numai despre el, dar şi despre unele evenimente social-politice. 10 august 2018, un moment enigmatic din regimul Klaus Iohannis, n-a beneficiat din partea SRI nici măcar de o postare pe Facebook.

Tot în această categorie se înscrie absenţa intervenţiilor publice ale preşedintelui Klaus Iohannis. Preşedintele României, ca de altfel toţi Conducătorii din statele civilizate, are drept prerogativă, dar şi datorie, spunerea. Într-o ţară democratică preşedintele îşi face un obicei din a sta de vorbă cu Poporul. Chiar dacă nu devin decizii, multe dintre punctele de vedere ale preşedintelui în diferite chestiuni de politică internă şi internaţională au impact prin crearea unei opinii generale, a unei atitudini a publicului faţă de o chestiune controversată de politică internă şi internaţională. Cît de mult vorbeşte Klaus Iohannis ştim din anii primului mandat. În cel de-al doilea mandat a lăsat impresia că va fi un pic mai vorbăreţ. Acum însă s-a întors în muţenia sa scrîşnită. În ambele situaţii muţenia nu are altă semnificaţie decît cultivarea secretomaniei. Pentru că dacă taci, dacă nu reacţionezi la anumite controverse ivite în spaţiul public, dacă te ascunzi în spatele secretului de stat sau în spatele zidurilor în momentul în care eşti atacat în presă înseamnă că te-ai întors la ceea ce pe vremuri se considera un avantaj al dictaturii:

Posibilitatea de a nu da seamă Poporului.

Însă cea mai importantă realitate în materie de transparenţă este chiar transparenţa.

S-a înţeles şi se mai înţelege prin transparenţă disponibilitatea autorităţilor de a răspunde la cererile presei de transmitere de informaţii sub semnul legii care obligă autorităţile să dea informaţii. Este şi aceasta o transparenţă, pentru că în regimurile dictatoriale o asemenea lege nu există. Ea nu e însă transparenţa definitorie pentru democraţiile autentice. Transparenţa autorităţilor înseamnă că 99% din ceea ce fac autorităţile, dacă nu chiar 100%, trebuie făcut public prin postarea pe internet, în aşa fel încît despre deciziile autorităţilor, de la primari pînă la preşedinte, să ia cunoştinţă orice cetăţean.

De ce este important acest gen de transparenţă?

Pentru că el face practic imposibilă corupţia.

Corupţia apare şi se dezvoltă acolo unde este secretomanie. Cîtă vreme marele public nu ştie în ce condiţii s-a încheiat un contract, orice achiziţie poate ascunde o afacere de corupţie. Dacă o lansare de achiziţii este anunţată pe internet şi, după ce se încheie, contractul e pus pe internet, atunci orice cetăţean poate să sesizeze dacă e ceva în neregulă.

Cel mai bun exemplul îl reprezintă afacerea raportării în materie de teste. De ce, timp de un an şi ceva, s-a refuzat cu încăpăţînare difuzarea de informaţii privind testările pe judeţe?

Dintr-un simplu motiv:

În momentul în care publici datele pe fiecare judeţ, atunci orice cetăţean din judeţul respectiv şi orice instituţie de presă poate să-şi pună întrebări în legătură cu cifra. Este foarte greu să falsifici informaţii la nivel local. Pentru că la nivel local foarte multă lume îşi dă seama cînd minţi. Dacă informaţia aceasta dintr-un judeţ e aruncată într-un cazan de tip CAP-ist sau de tip colhoz-ist, la nivel central, atunci desigur că se pot face toate aranjamentele şi se pot face toate falsurile în legătură cu testările dintr-un judeţ.

Aşa se întîmplă şi cu deciziile, contractele, documentele. Orice cetăţean, într-o noapte de insomnie, uitîndu-se la un document poate să sesizeze o neregulă şi de acolo să scrie pe Facebook iar această scriere să provoace un tărăboi.

Faptul că la noi transparenţa este ultimul lucru la care se gîndesc stîlpii regimului Iohannis ne spune că se refuză darea de seamă către popor. Pentru că al doilea aspect al democraţiei şi anume supunerea autorităţilor în raport cu cetăţenii înseamnă şi permanenta dare de seamă către popor. Autorităţile trebuie nu numai să informeze poporul prin internet asupra deciziilor, dar şi să iasă în public, să le explice, să contracareze eventualele zvonuri. Cu mici excepţii, între care se numără şi aspecte ale vieţii strict personale, demnitarul trebuie să iasă în public şi să-şi explice, să-şi descrie faptele, acţiunile.

Şi aceasta face parte tot din transparenţă, pentru că explicarea unor acţiuni elimină posibilitatea oricărui abuz. E suficient să ne amintim că în cei şase ani de mandat prezidenţial, Klaus Iohannis nu a povestit, pe larg, niciodată despre ce se întîmplă Bruxelles, ce poziţie a avut România, dacă poziţia României într-o chestiune a fost primită bine sau a fost primită rău, dacă noi am reuşit să ne impunem un punct de vedere, şi dacă l-am avut, fireşte.

Nu mai departe scandalul paşapoartelor digitale. Preşedintele a făcut o schimbare uriaşă faţă de ianuarie 2021 cînd declara oficial că nu e de acord cu aceste paşapoarte digitale. După ultima reuniune a Consiliului a anunţat că e de acord. Nici acum nu ne-a explicat cum de a ajuns la această schimbare, cine l-a convins. Ce argumente ale altora l-au dat gata.

Există cumva vreo perspectivă de schimbare pînă în 2024, cînd regimul Iohannis îşi va da duhul.

Nu cred.

Puterea absolută pe care o deţine acum Iohannis îl face şi mai secretomanist”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro