Ion Cristoiu reia constatarea unui studiu din 1998: Românul nu vrea nimic. Vrea să doarmă pur şi simplu

Publicistul Ion Cristoiu reia un editorial publicat în mai 1998 despre un studiu sociologic amplu, din care reiese un portret al românilor după decembrie 1989, şi cum o trăsătura fundamentală a acestora era letargia, propunea ca puterea să-i trezească din somn.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Zilele trecute, interesîndu-mă pentru Prefaţa la seria Un istoric al clipei, serie de volume prin care-mi propun să public editorial toate textele mele de proză politică scrise şi tipărite în cei treizeci de ani de publicistică în presa independentă, am găsit în Cotidianul din 20 mai 1998 editorialul intitulat Românul letargic. Eram de cîteva zile director al ziarului şi, aşa cum se întîmplase ori de cîte ori luasem comanda unei publicaţii, mă angajasem să scriu zilnic comentariul de pe prima pagină. Reproduc mai jos textul tipărit acum 23 de ani, pentru că el surprinde o notă definitorie a românului: Letargia.

<Numărul de ieri al ziarului nostru a reprodus pe larg rezultatele unei cercetări despre viaţa sexuală a tinerilor români în 1997. E vorba, ca să fim mai exacţi, de o parte a unui studiu mai amplu «Sănătatea reproducerii la tineri», realizat de Fundaţia Internaţională pentru Copii şi Sănătate. Azi, cedăm un spaţiu tipografic la fel de însemnat unei alte cercetări: cea referitoare la atitudinea românilor faţă de vecini, faţă de greve şi mitinguri, faţă de lectură. Ca şi în cazul primei, cercetarea e doar o parte dintr-un studiu mai amplu. Un studiu realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională la comanda Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Cum, de altfel, cititorii noştri vor fi remarcat, cele două pagini succesive sînt burduşite de numeroase grafice. Dreptunghiurile, pătratele şi cilindrii cu tîlc sînt, de regulă, mania statisticienilor. Pentru a fi mai convingători, aceştia apelează la figura geometrică acolo unde condeierul se desfată cu figura stilistică. N-am sacrificat atîta spaţiu tipografic graficelor, pentru că, Doamne fereşte, am fi căzut şi noi în boala statisticienilor. Am făcut-o dintr-un motiv mult mai profund. Şi anume din nevoia de a evidenţia deosebita iniţiativă a celor două instituţii: Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Chiar dacă unghiul cercetării n-a fost deschis atît de tare încît să cuprindă întreaga personalitate a românului de azi, rezultatele iscodirii de teren au reuşit să răspundă unei întrebări ce-şi aşteaptă cam de multişor răspunsul: cum e românul de după 1989? Cum e românul în general ştim din multe cărţi dedicate specificului autohton, din literatura marilor noştri scriitori, ba chiar şi din cîntecele populare. Nu ştim însă cum e românul acestor ani de tranziţie. Avem oarecari cunoştinţe de românul politic. Ni le-au oferit alegerile de pînă acum. Ni le-au pus la dispoziţie sondajele de opinie concentrate exclusiv pe opţiunile electorale ale cetăţenilor. Sîntem săraci, săraci rău de tot, însă în ce priveşte cunoaşterea românului moral, a românului civic, a românului familial. Decembrie 1989 a dat peste cap viaţa omului de rînd. Peste noapte, el s-a trezit într-o nouă realitate, cu noi reguli, cu noi legi, cu noi ţeluri. Lucruri ce i se păreau pînă atunci veşnice au dat semne de clătinare pînă la zgîlţîire:

Asigurarea unui loc de muncă, tranşarea de către partid a tuturor problemelor, pînă şi a celor familiale, lipsa de importanţă a averii, dat fiind că toţi erau angajaţi la stat.

Au apărut în schimb lucruri necunoscute înainte: goana după îmbogăţire, necesitatea de a se descurca pe cont propriu, cinismul economiei de piaţă, domnia absolută a banului. S-au schimbat din temelii nu numai spaţiul politic în care trăia, dar şi spaţiul moral, spaţiul familial, spaţiul cultural. Această răsturnare de proporţii a avut un impact răvăşitor asupra românului. Indiscutabil, omul de rînd de azi nu mai e omul din comunism. Dar nici omul din capitalismul ţărilor din Vest. E omul tranziţiei de la socialism la capitalism. Acest om al tranziţiei n-a făcut obiectul cercetărilor ştiinţifice. Adevăr nu numai uimitor (dacă ne gîndim fie şi la faptul că România beneficiază de numeroase instituţii şi organisme specializate în radiografierea vieţii morale şi civice), dar şi grav, dacă socotim că democraţia şi economia de piaţă depind nu numai de omul politic, dar şi de omul moral, de omul familial, de omul civic. De aceea, iniţiativele celor două instituţii merită salutate.

 În aşteptarea altor cercetări de acest fel, îndreptăţite la o mult mai serioasă dezbatere în presă, în opinia publică, să ne oprim puţin asupra graficelor reproduse de noi în cele două numere ale ziarului. Se pot scrie pagini întregi de comentarii asupra rezultatelor pe care le prezintă cititorilor, apelînd la geometrie, autorii celor două studii. Vom atrage atenţia doar asupra unui adevăr fundamental. Al doilea studiu, din care reproducem pe larg în numărul de azi, ne dezvăluie trăsătura fundamentală a românului din ultimii ani: letargia. Potrivit graficelor din pagina trei, românul nu vrea nimic. Nu vrea să participe la mitinguri şi greve, nu vrea să desfăşoare activităţi economice în timpul liber, nu vrea să citească, nu vrea să vizioneze spectacole. Am îndrăzni să credem că vrea să doarmă pur şi simplu. Această amorţeală e una dintre cele mai primejdioase maladii de care suferă societatea românească la ora actuală. Măreţele obiective ale guvernelor postdecembriste, inclusiv cele ale guvernului Vasile, presupun un român dinamic, vioi, cu poftă nemăsurată de a întreprinde ceva. Românul letargic, aşa cum îl conturează cercetările sociologice, e tot ce poate fi mai rău pentru îndeplinirea acestor obiective. De aceea, înainte de toate, noua putere ar trebui să-şi propună un singur lucru: să-l trezească pe român din somn!>”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro