Ion Cristoiu: Risipa banilor publici sare în ochii tuturor în afară de cei ai guvernelor

Predică în pustiu. Prin articolul S-a potolit din Universul, 1 iunie 1934, Stelian Popescu trage un nou semnal de alarmă în deja ştiutul stil al Sirenei lui Roaită. Ca de obicei asumîndu-şi cu de la sine putere rolul de purtător de cuvînt al neamului, el proclamă drept cerinţe ale ”suflării româneşti” cîteva, trecute în revistă cu lapidaritatea pistolului înfipt în coastă:

„Departe de a fi pretenţioasă, toată suflarea românească cere azi:

a) o redresare a principiului autorităţii, dar nu prin starea de asediu şi cenzură, menite să acopere slăbiciuni şi să ascundă abuzuri. Continuarea acestei stări de lucruri va fi şi mai periculoasă; se cer în vremea în care trăim, la conducere, oameni cari să ştie să zică da, cînd trebuie, dar şi nu, cînd trebuie nu;

b) întronarea economiei în bugetul statului prin stîrpirea fără milă a risipei care sare în ochii tuturor, în afară de acei ai guvernelor, grijulii numai de căpătuirea partizanilor;

c) verificarea rapidă şi confiscarea fără milă a averii acelora care, venind în contact cu bugetul statului, judeţelor sau comunelor, au avut grijă mai mult de interesele lor personale decît de cele publice, pe care erau chemaţi să le chivernisească.”

Indiscutabil a fost o predică în pustiu. Niciuna dintre aceste cerinţe n-a fost îndeplinită în anii de democraţie care au mai rămas pînă la instaurarea regimului militar Ion Antonescu, salutat de Stelian Popescu. N-a fost îndeplinită nici una dintre aceste cerinţe nici în anii postdecembrişti. Tot ceea ce Stelian Popescu solicită să fie făcut urgent a fost cerut de presă, de opinia publică încă din anii 1990.

Sîntem în 2023.

S-a redresat principiul autorităţii? S-a întronat economisirea? S-au verificat averile dobîndite peste hold upurile la stat? Nu s-a îndeplinit nimic. Reluînd cele scrise de Stelian Popescu în 1934, sînt convins că un publicist din viitor, dînd peste notele mele de acum, va scrie despre predica în pustiu a lui Ion Cristoiu aşa cum scriu eu acum despre cea a lui Stelian Popescu.

*

Risipa. Din articolul S-a potolit îmi sare-n ochi înfăţiarea drept cerinţă naţională a „întronării economiei în bugetul statului”. Ce spune Stelian Popescu în 1937? Risipa banilor publici sare în ochii tuturor, în afară de cei ai guvernelor.

Parcă ar scrie despre Guvernarea PSD-PNL.

*

CIA contra KGB. După ce-am terminat comedia romantică Pasagerii, despre un amor petrecut pe o navetă care ducea 5.000 de pămînteni în stază de o sută de ani către o planetă ce urma a fi colonizată – Homestead II –, dar care se putea petrece la fel de bine şi într-o staţie de benzină din Missouri, am început, după mai multe tentative de a mă apuca de un science fiction ca lumea, în nici un caz ca Star Treck, The Americans, producţie dedicată confruntării dintre CIA şi KGB în anii Războiului Rece. După trei sferturi din primul episod nu-mi dau seama dacă voi continua sau nu. Deocamdată observ cu încîntare contradicţia dintre misiunea de agenţi KGB al celor doi într-o Americă a Războiului Rece şi americanismul copiilor. Născuţi în America, aceştia nu numai că n-au habar de misiunea părinţilor, dar mai mult se definesc prin toate clişeele americanilor de rînd, care se uită la basseball, mănîncă pop corn şi emit banalităţile de publicitate americană. Mijloacele de spionaj ale celor doi sînt rudimentare faţă de cele folosite în filmele care se petrec mai de curînd. Sînt tare curios cum vor putea duce producătorii trei sezoane pe umerii a două personaje.

*

Prea idilic. După ce m-a plictisit de moarte Star Treck iniţial, astfel că l-am abandonat pe la jumătate, la sfaturile cinefililor, am început Star Treck New generation. L-am lăsat după un episod. Prin comparaţie cu The Expanse, cu The Hundred, serialul e un fel de roman proletcultist prin raportare la Hamlet. Oricîte lumi ciudate ar vizita echipajul, cum nimeni nu moare, serialul e prea idilic pentru un telespectator obişnuit cu producţii s.f. dramatice, dacă nu chiar tragice.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro