Ion Cristoiu: Rolul pozitiv al neamurilor lui Nicolae Ceauşescu

Memoriile foştilor activişti dezvăluie o realitate a regimului Ceauşescu mai puţin abordată după 1989:

 Rolul pozitiv jucat de membrii familiei Ceauşescu în rezolvarea unor mari şi mici probleme ale diferitelor domenii.

Plasarea membrilor familiei în diferite funcţii e o realitate evidentă a regimului Nicolae Ceauşescu.

De ce a făcut asta Nicolae Ceauşescu? Nu doar din tendinţa normală celui ajuns Om mare de a-şi ajuta neamurile, ci şi din – dacă nu mai ales – de a-şi asigura supravieţuirea la Putere într-o ţară comunistă. În multe locuri din Est viaţa arătase că Puterea în Partid şi în Stat nu era bătută-n cuie. Se contura oricînd posibilitatea ca într-un Partid – mai precis în conducerea Partidului – să se închege un grup anume, condus de un activist cu ambiţii de şef, gata să pună la cale o lovitură de Palat. Astfel de lucruri se întîmplă şi în partidele postdecembriste. În partidele comuniste de guvernămînt pierderea Puterii în Partid însemna automat pierderea Puterii în stat şi, de aici, în stalinism, pierderea libertăţii sau chiar a vieţii. În democraţie, Loviturile de Palat sînt contracarate de respectarea – fie şi doar în planul imaginii – a normelor democratice. Victima se poate apăra, apelînd la alţi membri ai Partidului, la alte instituţii şi, prin presa independentă, la opinia publică. Aceste posibilităţi sînt excluse în comunism. Bătălia pentru Putere, sîngeroasă, deseori, se duce în interiorul Puterii, în secret, pe coridoarele şi în birourile Comitetului Central. În ţările din Est, inclusiv în România, Lovitura de Palat depindea de Moscova. Fie că era pusă la cale de Moscova, fie că avea complicitatea Moscovei. Loviturile de Palat erau date de activişti plasaţi în diferite funcţii în partid şi în stat. Dacă în diferite funcţii erau membri ai familiei Conducătorului, aceştia îi garantau (chiar dacă nu întotdeauna) loialitatea. Conducătorul avea încredere în ei. Potrivit acestor mecanisme şi-a plasat Nicolae Ceauşescu membrii familiei în diferite posturi. Şi potrivit acestor mecanisme, i-a dat Elenei Ceauşescu funcţia neoficială de al doilea om în stat. Funcţie tot mai puternică după Fuga lui Pacepa cînd Nicolae Ceauşescu vede peste tot trădare şi trădători.

Cei mai cunoscuţi din acest punct sînt fraţii lui Nicolae Ceauşescu.

Iată cîteva exemple:

Marin Ceauşescu a condus Agenţia Economică a României de la Viena. Florea Ceauşescu a lucrat la Scînteia. Nicolae Andruţă Ceauşescu a condus Şcoala de Ofiţeri de Securitate Băneasa. Ilie Ceauşescu a fost secretar al Consiliului Politic al Armatei, adjunct al Ministerului Apărării. Ion Ceauşescu a fost prim vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării. În posturile lor, fraţii lui Ceauşescu au făcut şi lucruri bune.

Unii comentatori au privit această realitate doar sub aspectul negativ al unei dictaturi de familie. În realitate, implicarea diferiţilor membri ai familiei Ceauşescu în viaţa social-politică a fost într-un fel benefică pentru societate:

a. Copii şi fraţii erau curele de transmisie de la realităţi la Nicolae Ceauşescu. Regimul Ceauşescu însemna conducerea ţării de către o singură persoană. Cum Nicolae Ceauşescu se ocupa de toate fleacurile, pentru cei care administrau diferite domenii era vital ca problemele ivite în domeniul respectiv să parvină pînă la Conducător. Presă liberă nu era. La Nicolae Ceauşescu se ajungea greu. Pentru a fi rezolvată, o chestiune trebuia să urce toate treptele birocratice pînă la anturajul lui Nicolae Ceauşescu. Puţini din anturaj riscau să-i prezinte lui Nicolae Ceauşescu vreo problemă care n-avea nici o legătură cu domeniul lor de activitate.

b. Copii şi fraţii lui Nicolae Ceauşescu ajungeau de regulă în fruntea unor domenii de activitate. Nicu era prim-secretar la Sibiu, Zoe conducea Institutul de Matematică. Ilie Ceauşescu avea în subordine printre altele Editura Militară. Fiecare dintre ei manifesta interesul ca domeniul său de activitate să duduie. Şi cum copiii şi fraţii lui Nicolae Ceauşescu erau oameni luminaţi sau erau influenţaţi să fie luminaţi de alţi membri din fruntea instituţiei – în plus trăiau în afara globului de sticlă care era Cabinetul nr. 1 –, domeniile respective se bucurau de avantaje care lipseau altora.

Nu de puţine ori erau folosiţi de activiştii luminaţi pentru a rezolva probleme altfel imposibil de rezolvat.

În cartea sa, În ochiul ciclonului, Constantin Boştină, fost secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu, recunoaşte că l-a exploatat pe Nicu Ceauşescu:

„Cît am lucrat cu Nicu nu am avut conflicte majore. Am colaborat bine cu el. Am căutat ca atunci cînd aveam interes să fie clarificate nişte lucruri fără prea multe întrebări, îl băgam în faţă. Recunosc că m-am folosit de el pentru a rezolva nişte probleme. Nicu nu era partizanul sancţiunilor, era partizanul discuţiilor lejere.”

În prima sa carte de memorii – Un fost lider comunist se destăinuie: Am fost şi cioplitor de himere, convorbire realizată de Ioan Tecşa, ziarist, Editura Expres, 1993 – Dumitru Popescu îşi aminteşte cum l-a folosit, ca redactor şef la Scînteia, pe Florea Ceauşescu:

„Am avut în redacţie pe unul dintre fraţii Ceauşescu, Florea. Mi-a spus deschis că nu prea ştie să scrie, dar că la efectuarea anchetelor se pricepe. L-am trimis în misiuni, flancat de cîte un gazetar bun. Avea un nas extraordinar, descoperea tot felul de matrapazlîcuri. Detona nişte bombe de-ţi tăia respiraţia”.

Fraţii, fiul, fiica îşi puteau permite decizii antidogmatice, luate chiar împotriva unor decizii emise de Nicolae Ceauşescu. Superiorii lor, chiar dogmatici fiind, nu îndrăzneau să-i contrazică. Erau doar neamurile Conducătorului!

Din nenorocire cel mai important neam – nevasta, Elena Ceauşescu – era o dogmatică.

Şi prin ipostaza sa de neam al lui Ceauşescu a făcut mult rău ţării.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro