Ion Cristoiu: Scînteia din 1944: „Duşmanul secular al poporului român – neamţul cotropitor”

Mărturisire. Într-un interviu uitat prin arhive – dat lui Valeriu Bârgău pentru Tribuna din 29 octombrie 1987, intitulat pur şi simplu Dialog cu criticul şi prozatorul Ion Cristoiu – descopăr explicaţia prudenţei mele de a merge la emisiuni tv cu adversari făţişi într-o chestiune sau alta:

„– Stimate Ion Cristoiu, simţiţi nevoia să dialogaţi? E dialogul o formă scrisă a caracterului scriitorului?

– Da. Cu o singură condiţie: ca între mine şi partenerul de dialog să fie un minimum de poziţii comune. E o prejudecată ivită din luarea dorinţelor drept realitate: credinţa că doi inşi cu puncte de vedere net diferite pot dialoga în vreun fel asupra unei probleme. Literatura, cel puţin din unghiul judecăţii de valoare, e teritoriul afirmaţiilor categorice, definitive. Ce dialog se poate înfiripa, deci, în legătură cu o carte, între doi parteneri dintre care unul susţine că-i genială, iar celălalt că-i proastă? De aceea, cred, dialogurile cu adevărat fertile se pot purta doar între oameni cu viziuni, dacă nu identice, atunci măcar apropiate asupra vieţii şi artei.”

*

„Marea bucurie a poporului român”. Scînteia, vineri, 27 octombrie 1944, despre Eliberarea Ardealului de Nord:

„Ardealul a fost desrobit

Ardealul a fost desrobit. Comunicatul special al Marelui Stat Major al Armatei din ziua de 25 octombrie 1944 anunţă această mare bucurie poporului român.

Ne amintim zilele cernite din toamna lui 1940, cînd Ardealul de Nord a fost smuls din inima ţării noastre, zilele acelea sumbre cînd cîţiva trădători au semnat dictatul de la Viena şi au dispus samavolnic de soarta popoarelor român şi maghiar.

Ele au coincis cu aservirea completă a României faţă de prădalnicul imperialism german, ele au coincis cu invazia armatelor naziste la noi.

Robirea Ardealului în 1940 a dus la robirea României. Au urmat anii de ocupaţie germană, anii războiului de jaf şi asuprire, anii cei mai trişti din istoria poporului român.

Dar lupta muncitorilor uniţi şi a ţăranilor, a «tuturor patrioţilor» n-a încetat. Şi prin luptă şi jertfe, cu ajutorul hotărîtor al eroicei Armate Roşii Eliberatoare, am izbutit la 23 August 1944 să răsturnăm dictatura sângeroasă a criminalului de război I. Antonescu.

Armata Română a întors apoi armele contra asupritorilor germani, arme cari, de la început, ar fi trebuit să se îndreptate spre duşmanul secular al poporului român: neamţul cotropitor.

Am izgonit acest duşman de pe pămîntul Patriei noastre. Apoi l-am încercuit şi nimicit ajutînd Armatei Roşii glorioase şi învingătoare, în Transilvania şi Banat. Divizia de voluntari «Tudor Vladimirescu» şi comandantul ei col. Cambrea s-au acoperit de glorie în această luptă.

Eliberarea României în 1944 a dus la eliberarea Ardealului.

În patru ani de «alianţă» cu Germania hitleristă am pierdut Ardealul şi şase sute mii de oameni în U.R.S.S.

În două luni de prietenie şi luptă comună alături de Uniunea Sovietică şi ceilalţi aliaţi am eliberat România şi Ardealul întreg.

Dar războiul nu s-a terminat. Trebuie să luptăm mai departe, să nimicim în bîrlogul său fiara hitleristă, să nimicim din rădăcină imperialismul german şi uneltele sale criminale maghiare, de felul lui Szállási, înainte spre Budapesta, spre Berlin! Să piară asasinii popoarelor, jefuitorii hitlerişti!

Ardealul desrobit să fie pe veci liber, iar întreaga Românie – eliberată de jugul nazist şi de năpârcile legionare din lăuntru – să devină realmente democratică.

Trăiască Uniunea Sovietică şi Naţiunile Unite. Trăiască Armata Română ce luptă pentru nimicirea hitlerismului!

Trăiască Armata Roşie Eliberatoare şi Comandantul ei Suprem, Mareşalul Stalin!”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro