Ion Cristoiu: Scriam în decembrie 1995. Semnificaţiile alegerilor din Rusia. O necesitate: Cocoloşirea lui Elţîn de către Occident

Simpla răsfoire a presei occidentale e suficientă pentru a ne convinge că, după victoria naţionalist-comuniştilor în Rusia, Vestul îşi pune toate speranţele în Boris Elţîn. Cîtă vreme Ursul de Treabă e la Kremlin - pare a fi raţionamentul - ne putem consuma liniştiţi porţia de pîine cu unt de la micul dejun. Adăugată declaraţiilor formulate de politicieni, această unanimă convingere a presei internaţionale ne însufleţeşte în teza că Occidentul va face pe dracu' în patru pentru ca Boris Elţîn să nu piardă prezidenţialele, adevăratul moment de tranşare a bătăliei pentru putere în Rusia.

Or, aşa cum arătat mai la vale cu o zi, preşedintele rus se va vedea obligat, luînd în calcul semnalul scrutinului legislativ, să ţină cont de nostalgia naţională după măreaţa Rusie de sub ţări şi nu mai puţin măreaţa Uniune Sovietica de sub domnii prim-secretari. Drept urmare, el se va da peste cap să demonstreze ruşilor, în scurtul răgaz de pînǎ la prezidenţiale, că Rusia nu e o femeie de serviciu a Occidentului. Date fiind acuzaţiile aduse pînă acum de către roşii-bruni, cum le zic jurnaliştii occidentali celor două partide victorioase, al lui Ziuganov şi al lui Jirinovski, mai mult ca sigur ţarul Boris va sări peste cal în efortul de a demonstra că Moscova are un cuvînt de spus în viaţa Europei şi a lumii.

Graţie unui mecanism previzibil, el va ajunge pînǎ la reacţii şi poziţii exagerate în punerea de-a curmezişul faţă de Occident, reacţii şi poziţii la care nici măcar nu s-ar  fi gîndit înainte de victoria nostalgiei după URSS. A făcut el şi pînă acum multe nazuri privind extinderea NATO spre Est, impunerea păcii în Bosnia, dominarea SUA în Orientul Apropiat! Să vezi însă ce-o să facă de-acum încolo ! Iar Occidentul, prăpădit la gîndul că Tătucul blajin ar putea fi înlocuit de maşinăria antioccidentală numită Ghenadi Ziuganov sau de drăcovenia antiamericană numită Jirinovski, nu va mai şti cum să-l gîdile.

Principalele victime ale acestei cocoloşiri vor fi, incontestabil, ţările din Est. Din cîte se ştie, acestea se dau de ceasul morţii s-o zbughească spre Occident, să intre, cu căţel şi cu purcel, în NATO. O stare de spirit care nu e deloc pe placul ruşilor. În primul rînd, pentru că, după decenii de învăţămînt politico-ideologic bolşevic despre primejdia imperialismului american, pe rusul de rînd îl apucă tremuriciul auzind de NATO. Iar cînd i se mai si spune că NATO ăsta intenţionează să se extindă pînă la poalele Maicii Rusii, îl loveşte damblaua ! În al doilea rînd, există un uriaş interes economic al Rusiei ca fostele ţări comuniste să nu intre în NATO, să nu se înscrie în circuitul economic occidental.

Încăpăţînarea Moscovei împotriva extinderii NATO spre Est a fost explicată nu fără cinism, de Vladimir Şumeiko, omologul rus al lui Oliviu Gherman. Domnia sa a spus limpede, venit in vizită la Bucureşti, că, în ultimă instanţă, totul se reduce la chestiunea vînzǎrii de armament. Intrarea Estului în NATO înseamnă pentru Moscova pierderea nu numai a unei zone de influenţă politică, dar şi a unei rentabile pieţe de desfacere a MIG-urilor şi Kalaşnikoavelor. E limpede că ajungerea unei ţări din Est în NATO presupune înainte de toate renunţarea la armamentul rusesc în favoarea celui occidental. Ce se întîmplă în plan militar e valabil şi în planul, mai larg, al economiei. Integrarea fostului lagăr comunist în structurile occidentale înseamnă pentru Rusia pierderea unui imens spaţiu economic.

Nu trebuie să uităm că, dincolo de toate, comunismul a fost în Est o formulă diabolică de exploatare sălbatică din punct de vedere economic a unor ţări europene de către URSS. Nu întîmplător, profitînd de slăbiciunile liberalului Hruşciov, ţările din Europa Centrală şi de Est au cerut Moscovei, în anii de după moartea lui Stalin, o slăbire a sufocantului laţ economic. Iar declaraţia de independenţă a României din aprilie 1964 şi-a avut principala cauză în revolta faţă de Planul Valev, plan care condamna România la rolul de provincie agricolă a URSS-ului. După alegerile din Rusia probabil că îndîrjirea lui Boris Elţîn împotriva extinderii NATO spre Est se va transforma în sforăit de cal nărăvaş. Îşi va mai putea permite Occidentul să nu-l mai ia în seamă acum, cînd în faţa pericolului reprezentat de posibila venire la Kremlin a lui Ziuganov sau a unui Jirinovski e preferat răul mai mic denumit Boris Elţîn?

(Evenimentul zilei, 22 decembrie 1995)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro