Ion Cristoiu: Scriam pe 11 noiembrie 2014. Aşa a pierdut şi Adrian Năstase în 2004 – dînd semne c-a intrat în el Frica!

Motto

„Anunţ de pe acum că, aşa cum am procedat în întreaga campanie, cum am procedat de mai mult timp între cele două tururi, voi căuta să-mi păstrez luciditatea în furtuna de zbierete pro şi contra din jurul meu”.

(„Evenimentul zilei”, joi, 6 noiembrie 2014)

Primul tur a înregistrat cea mai slabă participare la votul pentru prezidenţiale din perioada postdecembristă.

Aşa cum am prevăzut, pe fondul căpuşării campaniei de către spectacolele hollywoodiene ale DNA, dar şi pe cel al strategiei proaste a ACL de a-l ţine în plan secund pe Klaus Iohannis, la primul tur şi-au spus cuvîntul maşinăriile de partid. Maşinăria ACL, gripată zdravăn de absenţa unei suduri perfecte între PDL şi PNL, a fost învinsă la scor de cea a PSD.

Diferenţa dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis e una dintre cele mai mari din 1990 încoace dintre primul loc şi cel de-al doilea:

O depăşesc doar alegerile din 1992 şi 2000, ambele în favoarea lui Ion Iliescu, dar nesemnificative deoarece au avut loc în condiţii deosebite. Cele din 1992 în absenţa unei Opoziţii puternice, iar cele din 2000, cu al doilea clasat CV Tudor.

Deşi s-a făcut mare caz pe site-urile şi la televiziunile ACL de fraudarea primului tur de scrutinul (ordinul pe unitate a sunat Alegerile n-au fost libere!), deşi în diaspora nu s-a putut vota în unele locuri la turaţie maximă, totuşi nu putem vorbi de o fraudă majoră menită a inversa un scor din realitate. Putem presupune că s-a umblat la procentajul lui Călin Popescu Tăriceanu în defavoarea celui al Monicăi Macovei. Rezultatul, repet, e urmarea slabei prezenţe la vot prin raportare la importanţa acestor alegeri, cele care vor da noul preşedinte pe cel puţin 5 ani de acum încolo şi, probabil, guvernarea pe cel puţin zece ani de acum încolo.

În aceste condiţii, echipele de campanie ale celor doi candidaţi sînt conştiente de importanţa creşterii sau scăderii numărului de alegători la turul al doilea.

Pentru echipa lui Klaus Iohannis devine crucială scoaterea la vot a unui număr mare de alegători anti-PSD decît au fost în turul întîi. Pentru echipa lui Victor Ponta crucială rămîne aducerea la vot a celor care au votat cu PSD în turul întîi şi păstrarea acasă a alegătorilor anti-PSD greşit identificaţi ca fiind alegători de Dreapta.

Aceste două obiective net diferite explică acţiunile net diferite ale celor doi candidaţi.

Echipa lui Klaus Iohannis pariază pe ieşirea alegătorilor anti-PSD la vot într-o Revoluţie menită a stopa instalarea „Dictaturii roşii peste ţară“.

Pentru aceasta între cele două tururi au fost puse la lucru următoarele manevre electorale:

1. Iniţierea unor mişcări de stradă pentru a lăsa impresia de Românie ridicată împotriva pericolului PSD-ist, după cunoscuta formulă a Stîngii împotriva Fascismului. Manevra a fost folosită în 2000 de PSD pentru a-l face pe Ion Iliescu victorios zdrobitor faţă de Corneliu Vadim Tudor. La vremea respectivă, deşi duşman de moarte de-al lui Vadim, am luat atitudine faţă de formele groteşti ale propagandei PSD. Pro tv difuza de dimineaţă pînă seara pelicule artistice şi documentare despre crimele lui Hitler. Bietul CV Tudor fusese promovat, de dragul lui Ion Iliescu, la rangul de Führer. Efectul acestor manifestări, folosite şi de USL în ianuarie 2012 – număr puţin într-o localitate, dar amplificate prin prezentarea tendenţioasă ca dominînd întreaga ţară, depinde de prezentarea lor de către televiziunile de ştiri. Site-urile şi televiziunile ACL, în frunte cu Gîndul lui Adrian Sârbu, Realitatea tv şi Digi 24, au purces la o campanie lipsită de morală profesională de incitare la ieşirea în stradă şi de exagerare a Protestului întregii ţări în numele „alegerilor libere“, una dintre cele mai iresponsabile lozinci electorale postdecembriste (ar însemna că-n România nu s-au desfăşurat alegeri libere, ci alegeri sub dictatură). Şi la al doilea tur ar trebui să ne pomenim cu observatori internaţionali.

Dacă Gîndul lui Adrian Sârbu, Realitatea tv şi Digi tv au participat la manevra ACL, Evenimentul zilei şi B1tv, mult mai corecte, au dat informaţii despre manifestări, fără a se implica emoţional pînă la isterie, însă. De aceea asupra celor două instituţii s-au năpustit cu acuze grave chibiţii electorali ACL din presă.

2. Întreţinerea tezei fraudării la primul tur prin cultivarea incidentelor din diaspora. Avem de-a face cu folosirea trucului prin care Traian Băsescu a răsturnat scorul în 2004. Un truc eficient în 2004 prin spaima provocată în rîndurile PSD. Definit prin imaginea de partid neocomunist, PSD se panichează ori de cîte ori adversarul îi dă şah cu teza fraudării. În 2004, teza fraudării – un truc electoral dibaci al lui Traian Băsescu – a făcut ca PSD să dea înapoi. A ieşit o brambureală la care au contribuit din plin şi imbecilităţile BEC, fără nici un efect în planul contracarării de către PSD a tezei fraudei, dar cu consecinţe dezastruoase în turul al doilea prin imaginea de partid în care a intrat frica. Anul acesta, între cele două tururi asistăm la acelaşi truc, folosit de oamenii care l-au folosit în 2004. Şi, ca şi în 2004, semnalul dat de Victor Ponta prin demiterea lui Titus Corlăţean, prin tentativa de încălcare a Legii înfiinţînd noi secţii de votare (aceasta e capcana întinsă de BEC, din care fac parte judecători de la Înalta Curte, instituţia cea mai penetrată de Servicii, alături de presă, desigur). Există riscul ca Victor Ponta să piardă alegerile într-un chip asemănător celui în care l-a pierdut Adrian Năstase în 2004.

3. Iniţierea unor chemări, apeluri, declaraţii, strigăte avînd ca autori pe foştii Intelectuali ai lui Băsescu, deveniţi intelectualii Monicăi Macovei. Şi aici marea problemă e dată de televiziunile de ştiri. Se pariază însă pe reţelele de socializare.

De cealaltă parte, PSD luptă să-şi conserve procentajul superior al lui Victor Ponta. Asta explică manevrele echipei de campanie:

1. Decizia de a merge din uşă-n uşă pentru a scoate la vot propriul electorat, dar şi electoratul aliaţilor.

2. Alierea cu PRM, PPDD, neutralizarea UDMR, manevre menite a contracara posibila sporire a numărului de alegători anti-Ponta.

3. Propunerea de premier a lui Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu agitarea stindardului Refacerea USL. Se pariază pe masiva trădare a lui Klaus Iohannis de către baronii PNL.

4. Demiterea lui Titus Corlăţean pentru a scoate de pe agenda publică tema alegerilor din străinătate, deşi această temă e întreţinută cu deosebire prin ofiţerii acoperiţi din presă.

Deşi diverse, manevrele fiecărei părţi pot fi puse pe seama unei concepţii privind ieşirea la vot. ACL mizează pe ieşirea spontană, provocată de emoţie, în condiţiile unui candidat care nu stîrneşte emoţie. PSD pariază pe maşinăria de partid, pe avantajul dat de acel 105 al lui Victor Ponta. La primul tur, a învins maşinăria. Va învinge la al doilea spontaneitatea?

N.B. Sunt întrebat la ce televiziune pot fi urmărit duminică seara, cînd se vor da rezultatele celui de-al doilea tur.

Răspund pe aceasta cale:

La acea televiziune care va aborda rezultatele cu creierul şi nu cu ovarele.

Cum sunt la o vîrstă la care nu mă interesează ovarele, nu văd la ce televiziune m -aş putea duce.

La fel ca în 2009, voi sta acasă.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro