Ion Cristoiu: Seamănă cu Nicu Ceauşescu, nu-i aşa?

Ultimele însemnări despre Une saga Moscovite, romanul de excepţie al lui Vassili Axionov înainte de a-l aşeza pe raftul de unde nu-mi dau seama dacă-l voi mai ridica vreodată:

– Un personaj fascinant e Vasili Stalin, al doilea fiu al al lui Stalin, mama Alilueva. Prezent pe front ca aviator şi vînat de nemţi ca prioritate pe Armată, Vasili a fost un aviator brav. A fost retras în mai 1943, după moartea fratelui mai mic, Iakov, în lagăr. În 1951, era comandant al Forţelor Aeriene ale Districtului militar Moscova. Devenise faimos însă pentru preocuparea sa faţă de sport. A fondat şi condus Clubul sportiv al forţelor aeriene VVS Moscova. Pe seama lui Vasili pune Axionov convingerea lui Stalin ca URSS să participe la Olimpiada din vara lui 1952 de la Helsinki. A fost destituit de taică-său, pentru că înjurase un mareşal. După moartea lui Stalin a fost victima unor terori şi reabilitări, în funcţie de interesele echipei de la putere. În ultima parte a vieţii i s-a interzis să mai poarte numele de Stalin. Pe 9 ianuarie 1962, i s-a dat un buletin cu numele Djugaşvili. Citind despre avatarurile lui Vasili mă întreb dacă s-o fi scris vreo carte despre el. Sînt sigur că s-a scris, dar n-am curaj să mă apuc acum şi de subiectul ăsta. Mult asemănător prin felul de a fi, atît omenia, cît şi zburdălniciile, Vasili Stalin intră în romanul lui Axionov prin intermediul lui Boris Gradov IV, nepotul lui Boris Gradov şi fiul legendarului Mareşal Nikita Gradov. Boris era pilot de curse şi cei din preajma lui Vasili puseseră ochii pe el ca să-l aducă la Clubul Aviaţiei militare de la Complexul sportiv al Facultăţii de medicină. Apariţia lui Vasili în faţa lui Boris Gradov dar şi a cititorilor e descrisă astfel de Axionov:

„Dar în acel moment, o hulă de voci şi de paşi se revărsă în tunel, la capătul căruia apăru un grup compact de băieţi care avansau fără grabă. Două duzine dintre ei erau mai mari decît ceilalţi pentru că se deplasau pe beton cu patinele în picioare, deja prevăzuţi cu echipamentul de hochei şi cu arma lor principală, crosa. Cînd s-au apropiat suficient de mult, Boris a recunoscut noua echipă a Forţelor Aeriene condusă de veşnic acelaşi, legendarul Visevolod Bobrov. Cu aproape două luni înainte, fosta echipă s-a făcut praf într-un accident aviatic în apropiere de Sverdlovsk, dar Bobrov, despre a cărui vigoare circulau la Moscova bîrfele cele mai neînchipuite, a reuşit să petreacă atît de mult cu o fetişcană încît a întîrziat la îmbarcarea pentru zborul fatal.

Cît despre fetişcane, erau la fel de prezente şi în acelaşi număr ca şi hocheiştii. Nu se ştie dacă trecuseră, ca moştenire, de la echipa făcută praf la cealaltă, sau dacă se adunaseră deja unele noi, dar, în tot cazul, ţinuta lor era absolut tipică: modă parasportivă, ochiul ager, obraji roşii de matrioşka, mesadă pe corp şi cizmuliţe numite «româneşti». Aceste fete, se spunea de obicei în echipele de vîrf: «ştiu să facă totul», adică mai precis: «să facă prăjiturele».

Mai erau, de asemenea, o mulţime de alţi oameni: antrenori, maseuri, doctori, fotografi de sport şi jurnalişti, cîţiva ofiţeri în uniformă şi, în fruntea lor, un tînăr mic de statură dar cu umerii largi, cu maxilarul proeminent, pungi sub ochi, îmbrăcat cu acelaşi fel de bluzon ca şi Boris, dar mai puţin frumos, fără semne distinctive, «play-boy» – cum l-am numi astăzi – dotat cu o reputaţie scandaloasă în toată Moscova: Vassili Staline.

Zărindu-i pe coloneii aflaţi în compania lui Boris, s-a oprit şi a exclamat ca un adevărat stăpîn:

– Bine, Skortsov, Skatchkov, nenorociţilor, pe unde umblaţi? Boris îl scrută cu curiozitate pe atotputernicul Vassia. Tîmplele lui aveau reflecţii de aramă întunecată, ca şi ale lui Boris. Este pe jumătate georgian iar eu sînt pe sfert, se gîndea cel din urmă. Categoric, ca toţi adepţii sportului de la Moscova, ştia ce activitate incredibilă desfăşura «prinţul sîngelui» pentru a-şi crea propriile grajduri sub culorile Clubului Forţelor Aeriene.

...................................................................................................................

Primul colonel şi-a refăcut ţinuta, cu mîna la tocă. «Permiteţi-mi să raportez, tovarăşe comandant al DCA. Tocmai am luat legătura cu maestrul sporturilor motociclistul Boris Gradov, şi, în acest moment, ne gîndim la viitorul lui».

Vassia s-a întors către Boris strîngînd din ochi. «Ah, Gradov, îmi amintesc, îmi amintesc. Îmi place modul tău de a pilota, Boris.»

Hocheiştii, fetele, jurnaliştii şi ofiţerii se apropiară. Boris a auzit şoptindu-se în mulţime: «Gradov... Boris Gradov... da, el însuşi...Grad...» Ochii albaştri şi obrajii roşii nu şi-au ascuns admiraţia: «Fetelor, ce tip mişto!» Celebra Siova Bobrov, cu faţa rotundă, i-a dat un cot şi i-a suflat: «Hai Boris, treci înainte!»

Hocheiştii zîmbeau, tropăiau cu patinele şi crosele. Păreau să creadă cu toţii că el era deja «de-al lor». Erau cu toţii încîntaţi la gîndul că Boris Grad, pe care Moscova îl cunoştea nu numai pentru succesele lui sportive, dar şi pentru şicul special al vieţii pe care o ducea, va intra în rîndurile bandei lor tinere şi perseverente. Şi brusc a simţit că n-ar refuza să adere la această nouă trupă al cărei ataman era nici mai mult nici mai puţin decît fiul Stăpînului. Poate că exact asta îmi lipsea. Chiar dacă e armata, este un detaşament foarte special. Ei nu au acces de favoare acolo. Staline junior îl apucă pe Boris de mînecă şi fluieră scurt: «Ei, copii, aţi văzut ce bluzon are? E o adevărată haină de piele de pilot american!» Boris zîmbi şi deschise fermoarul pînă la capăt:

– Vrei să facem schimb, Vassili Iossifovitch?

Staline junior izbucni într-un rîs irezistibil.

– Ce tip! Bine, facem schimb!

Şi se executară amîndoi în acelaşi timp.

– Am făcut o afacere bună, rîdea Vassili.

– Şi eu, zîmbea Boris.

Toată lumea din jurul lor rîdea. Era formidabil, familiar, fără mofturi. Doi tipi care «se aruncaseră în apă», cum se zice. Şi unul dintre ei este, nici mai mult nici mai puţin, fiul Stăpînului, puternicul lor şef, Vassia. Nu, cu Boris Gradov ne-am aranjat, pe legea mea, s-ar zice că avem o nouă revenire.”

Seamănă cu Nicu Ceauşescu, nu-I aşa?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro