Ion Cristoiu: Serialul 24 sub semnul realismului socialist

„Nişte flori se aud ca nişte aplauze”. Din lucrarea lui Eugen Barbu, O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini pînă în prezent. Poezia contemporană, editura Eminescu, 1975, alte cîteva aşchii preţioase, rupte dis-de-dimineaţă:

Emil Bota: „Elita luase loc la parter/ şi proştii sus, aproape de cer” (vers sfidător, bun de folosit pentru a aproxima vremurile de azi în toate domeniile de activitate); „Superb instrument de muzică-i toamna”; „O, vis, comedie a somnului”; „N-am defăimat niciodată amurgul”;

Adrian Beldeanu, pe care Eugen Barbu îl citează împins de camaraderia de gaşcă:

„Copaci împuşcaţi într-un umăr”; „Vapoare care sosesc prin secolul grav”; „anticăreasa vinde fericiri din cărţi apuse”; „Fantoma rochiei tale”; „Ceasornicele ce se pleacă sub silogismul absintului”.

Tot din Istorie, desprind aceste versuri:

„Purtai aseară cînd visam că vii/Ciorapii vechi cu ape sîngerii” din Teodor Pîcă, şi din Petru Jales, următoarele, mai multe: „Se-opreşte circulaţia pe străzi şi cîinii se ascund sub taxiuri/ se aud sirenele în oraş/ nişte coafeze sînt prinse rîzînd într-o uşă/ şi imediat/ se găseşte să le împuşte un laş”; „Trec negri cu lămpile prinse de gît cîntînd o sonată”, „Oraşul e biruit de clopote”, „nişte flori se aud ca nişte aplauze”.

*

Vinovăţia învingătorilor. Aseară, stînd puţin la televizor, ca să-mi fac vînt pentru munca la Marea Prigoană, am urmărit cîteva secvenţe din serialul Babylon Berlin, care abordează realităţile nemţeşti din prefaţa ascensiunii lui Hitler. Am nimerit la întrunirea foştilor combatanţi în Primul Război Mondial, sindrofie dedicată aniversării a nu ştiu ce lupte, cu participanţii dînd cu imitaţii de grenade în englezii de pe tabla de joc şi intonînd, în final, imnul combatantului. Producătorii au scos în evidenţă un adevăr istoric:

Hitler n-ar fi existat dacă Puterile învingătoare ar fi fost corecte cu Germania învinsă.

Teza prăbuşirii din interior, prin conspiraţia bolşevismului social-democrat, se alătură astfel tezei umilirii pentru a explica adevărul unei Germanii care-l aştepta pe Hitler.

*

Improvizaţie. Am ajuns cu serialul 24 la sezonul 8. Faţă de celelalte, intrarea în joc a lui Jack Bauer are multe note de improvizaţie, semn că serialul a obosit deja; explicabil dacă ne gîndim la lungimea sa infernală. Făcînd bilanţul sezonului 7, îl pot pune în orice moment sub semnul intervenţiei de tip realist socialist. Pare în acest episod că realizatorii s-au decis să dea curs tuturor criticilor din aşa-zisa societate civilă, chiar şi cu preţul artificialităţii multor momente. Una dintre critici se referea la viziunea cruntă asupra musulmanilor din America. Dacă nu sînt terorişti, aceştia sînt măcar complici sau măcar aprobatori ai teroriştilor. Pentru a se conforma presiunilor, producătorii născocesc un act terorist pus de Mafia rusească pe seama unui biet musulman, întruchipare oratorică şi faptică a emigrantului recunoscător noii Mame, care e pentru el America. Mai mult, interogîndu-l pe imamul care răspunde de musulmanul de tip nou, ca să trimit la un clişeu al propagandei comuniste, folosit pentru a desemna efectele reeducării foştilor, Jack Bauer descoperă forţa Islamului, astfel că, înainte de a crede că moare, şi-l aduce pe imam drept confident, deşi se presupune că e mai departe creştin sau măcar ateu.

O altă critică viza absenţa omenescului din acţiunile lui Jack Bauer, obligat de urgenţa dramatică a preîntîmpinării unui atac terorist de tip nuclear, să sacrifice vieţi omeneşti. Ei bine, agentul cu mintea rece, maşinărie de intervenţie în situaţii limită e cît pe aci să compromită o misiune periculoasă pentru a salva nu ştiu ce tip.

În proza realismului socialist astfel de intervenţii în text săreau în ochi, mai ales prin ridicolul evident. Se întîmplă acelaşi lucru şi cu serialul 24? Nu. Şi asta pentru că în filmul american intervenţiile sînt sincere, definite de grija de a nu bate la ochi. În realismul socialist, intervenţiile erau birocratice, efecte ale concretizării unor ordine primite de sus.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro