- Home
- Editorialiștii
- (20.11.2023, 07:31)
Ion Cristoiu: Şi comuniştii apelau la un truc vechi al bătăliei politice
- Ion Cristoiu: În campania electorală din 1946 comuniştii au scos o broşură anti Maniu. Anticomuniştii noştri de serviciu vor vedea în asta încă o dovadă a abuzurilor comise de comunişti.
- Ion Cristoiu: În realitate, prin această broşură, comuniştii se supuneau regulilor scrise şi nescrise al bătăliei politice într-o ţară democrată. O prefaţă semnată Editorul mărturiseşte conţinutul şi obiectivele broşurii: „Cititorii acestei broşuri vor găsi aici opinii interesante despre Iuliu Maniu, şeful partidului naţional-ţărănesc, reacţionar."
- Ion Cristoiu: Broşura apelează la un truc vechi al propagandei politice. Reamintirea înjurăturilor pe care şi le adresau pe vremuri aliaţii de azi. Comuniştii n-aveau de unde să ştie că nu peste puţină vreme vor proceda şi ei precum burghezii de pe vremuri.
Urmărește
376 afișări
Ion Cristoiu: Şi comuniştii apelau la un truc vechi al bătăliei politice
Măria Sa, Puiul Pădurii, capodopera lui Sadoveanu, mă surprinde plăcut prin imaginarea gîndurilor unui cîine despe oameni. Golo, cîinele din roman, e un dulău credincios şi inteligent, cel care veghează ca Genovevei şi fiului acesteia să nu i se întîmple nimic rău pe parcursul exilului în pădure. La un moment dat, descriind îndemînarea cu care femeia din Lumea înaltă se descurcă în împrejurări de excepţie, Sadoveanu îl pune pe Golo să-şi dezvăluie părerile sale despre oameni:
„Pe cînd ea lucra cu destulă dibăcie, Gelo sta cu botul între labele de dinainte, cugetînd. Au şi oamenii, după cît se vede, destulă deşteptăciune, căci ştiu să aprindă o bucăţică de soare orişiunde vor, şi au scornit felurite unelte. Se folosesc de vorbire şi înseamnă cu pana de gîscă nişte gîngănii, cînd vor să socotească. Cercetează pămîntul; pun semne; îşi fac rînduiala vieţii după soare şi după stele. Toate sunt bune. Însă aud foarte rău şi pînă nu văd pe cineva nu ştiu cine-i. Nu cunosc lumea fără s-o vadă şi fără s-o pipăie; pe cînd cînii o ştiu numai după adulmec şi după auz. Niciodată oamenii nu pot veni de unde au plecat, dacă nu calcă pe acele anumite semne, ori dacă nu întreabă pe alţii. Mai au şi alta, că numără şi socotesc pe degete şi cu cărţile, pe cînd cînii ştiu tot dintrodată; au în ei cunoştinţa numerelor, după cum au pe a foamei ori pe a setei, ori a luminii. Oamenii nu ştiu nimic despre vînt, despre schimbările de vreme. Se silesc numai să scornească ceva şi fac ipoteze. Însă o ipoteză şi cu nimic e tot una. «Un vrăjitor bătrîn cu barba albă i-a învăţat să facă dinţi, ghiare şi alte arme din materiale moarte. Cu acestea, au ajuns să aibă putere asupra lumii. Ş-acel copil care doarme, aşa de mic şi slăbuţ, are să ajungă să se slujească de asemenea unelte. Are să-mi fie drag şi mai ales am să-l admir.» Cu aceste cugetări, Gelo adormi cu botul între labe, simţind în nări, prin somn, mirosul mîncării de la foc şi avînd în urechea lui atentă toate zvonurile distincte ale pădurii.”
*
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Vînzare. Căutînd amănunte pe Internet despre G.P. Baker, autorul cărţii Le Règne de Tibère, observ, nu fără uimire, că okazii.ro e plin de cartea asta despre Tiberiu. Probabil că în anii interbelici cartea s-a vîndut şi la noi, cum din cîte văd s-a vîndut în toată Europa şi în vremea din urmă mulţi moştenitori de biblioteci au scos cartea la tarabă. Cred că şi la anticariate de găseşte, o dată ce am luat-o şi eu pe vremea cînd nu mă interesa Tiberiu.
*
Anti Maniu. În campania electorală din 1946 comuniştii au scos o broşură anti Maniu. Anticomuniştii noştri de serviciu vor vedea în asta încă o dovadă a abuzurilor comise de comunişti. În realitate, prin această broşură, comuniştii se supuneau regulilor scrise şi nescrise al bătăliei politice într-o ţară democrată. O prefaţă semnată Editorul mărturiseşte conţinutul şi obiectivele broşurii:
„Cititorii acestei broşuri vor găsi aici opinii interesante despre Iuliu Maniu, şeful partidului naţional-ţărănesc, reacţionar.
Sunt pagini mai vechi, ca acelea ale d-lor Dinu Brătianu, Dr. I. Costinescu şi Tancred Constantinescu, liberali reacţionari, extrase dintr-o broşură a lui Nicolae Iorga despre Iuliu Maniu şi pagini mai noi, ca acelea ale d-lor Dr. N. Lupu, Anton Alexandrescu, I. Raiciu şi Nicuşor Graur, oameni politici cari sʼau aflat ani de zile în acelaş partid cu Iuliu Maniu. Acestora li sʼau adăugat şi cîteva articole apărute recent în presa românească sub semnătura d-lui Gh. Călinescu.
Se publică deasemeni fragmente din articole apărute în publicaţiile Sovietice «Isvestia» şi «Timpuri Noi», şi părerile exprimate de Radio-Londra şi de deputatul laburist englez, John Mack, care a vizitat recent ţara noastră; deasemeni, un extras din ziarul englezesc conservator «Times». În încheere reproducem un articol al ziaristului francez, bun prieten al României, d. Emile Buré, directorul ziarului parizian «lʼOrdre».
Personalitatea nefastă a lui Iuliu Maniu, şeful necontestat al reacţiunii româneşti, se află, în această broşură, prinsă sub focul concentric atît al politicienilor şi al oamenilor de presă independenţi cît şi al unor importante foruri politice din străinătate.”
Din cîte se vede, broşura apelează la un truc vechi al propagandei politice. Reamintirea înjurăturilor pe care şi le adresau pe vremuri aliaţii de azi. Comuniştii n-aveau de unde să ştie că nu peste puţină vreme vor proceda şi ei precum burghezii de pe vremuri. După vorbele dulci zise despre Tito, cînd s-a schimbat orientarea, din călău nu-l mai scoteau.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump