Ion Cristoiu: Şi dacă divorţul dintre cei doi a fost un teatru pentru ca Ludovic Orban să fie premierul desemnat fără probleme de Klaus Iohannis?

Publicistul Ion Cristoiu avansează ipoteza ca demisia lui Ludovic Orban din fruntea Guvernului şi presupusul conflict între el şi preşedintele Iohannis să nu fi fost altceva decât o diversiune pusă la cale de cei doi astfel încât fostul premier să revină în funcţie, iar Dan Barna să fie ales preşedintele Camerei Deputaţilor, o mutare care ar preîntâmpina imposibilitatea formării noului Executiv.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro

„De treizeci de ani, de cînd activez ca Istoric al Clipei, am scris atît de mult despre procedurile care urmează anunţării oficiale a rezultatelor date de alegerile parlamentare, încît le ştiu aproape pe de rost. Aceste proceduri sînt reglementate de articolul 103 din Constituţie. Deoarece în aceste zile s-au spus multe năzbîtii despre cine are dreptul să primească misiunea de premier desemnat şi ce poziţie trebuie să aibă preşedintele faţă de pretenţiile partidelor de a pune mîna pe guvernare, voi reproduce aici faimosul articol 103:

<(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.>

Procedura de desemnare de către preşedinte a candidatului pentru funcţia de premier s-a repetat în postdecembrism de nu mai puţin de opt ori.

 Din punct de vedere practic, articolul 103 impune respectarea următorilor paşi:

a) După anunţarea rezultatelor, partidele încep negocierile pentru formarea noii majorităţi. Aceste negocieri, care nu mai aşteaptă în viaţa reală anunţarea rezultatelor oficiale (după alegerile din 6 decembrie 2020, anunţarea s-a făcut abia sîmbătă, 12 decembrie 2020), au şi ele anumite limite, date de incompatibilitatea dintre partide. De regulă se negociază între partide din aceeaşi parte a scenei politice sau care au fost împreună în Opoziţie. În 1996, de exemplu, CDR a negociat cu PD exclusiv, deoarece luptaseră împreună timp de cinci ani împotriva lui Ion Iliescu. Negocierile de după alegeri au fost uşoare: o împărţire a puterii se făcuse între cele două tururi. Petre Roman urma să-l sprijine la preşedinţie în turul al doilea pe Emil Constantinescu, primind în schimb şefia Senatului. Tot între cele două tururi s-a stabilit că funcţia de premier revine CDR. Au fost şi situaţii în care două partide s-au prezentat la vot în alianţă, cu negocierea funcţiilor înainte de alegerile parlamentare. A fost cazul PSD şi PNL în 2012, care au concurat sub numele de USL. Excepţiile de la regula compatibilităţii au drept autor pe Traian Băsescu. În 2004, acesta a reuşit să facă o majoritate şi să dea guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Protocolului DA, deşi PDSR cîştigase alegerile. Atunci formaţiunea trădătoare a fost, ca de obicei, UDMR. Deşi avea cu PDSR o înţelegere, UDMR a trecut de partea duşmanului numit DA. Marea trădare a fost însă din partea PUR a lui Dan Voiculescu. Formaţiunea intrase în Parlament numai şi numai datorită alianţei electorale cu PDSR. Cu un Dan Voiculescu tras pe sfoară de Traian Băsescu, PUR a sărit în cealaltă barcă. Nu peste mult timp, PUR a fost aruncat peste bord.

Tot lui Traian Băsescu îi datorăm marea lovitură din 2008, care a fost formarea unei majorităţi de Hăis Cea, alcătuită din PSD şi PDL. N-a ţinut mai mult de un an. Şi nu pentru că partidele ar fi fost incompatibile, ci pentru că în 2009 au venit prezidenţialele. Fiecare dintre cele două partide ţintea preşedinţia.

 Un alt criteriu al negocierilor e dat de rezultatul alegerilor. În 2000 şi în 2016, PDSR a cîştigat alegerile la un asemenea scor că negocierile au fost egale cu aruncarea unor firimituri pentru un partid cu greu intrat în Parlament. În ambele cazuri, partidele de Dreapta au obţinut un scor atît de pricăjit încît o clipă nu s-a pus problema unor negocieri.

Alegerile din 2020 ar părea deschise, prin rezultate, oricăror negocieri. În realitate, doar partidele de Centru Dreapta ar putea face majoritatea. Cu toată redistribuirea, PSD nu are cum să facă majoritatea. De aliat nu se poate alia cu AUR. Ar însemna sinucidere curată pentru un partid care se străduie de dimineaţă pînă seara să se sulemenească TeFeList pentru a fi acceptat de Puterile Garante ca partener. Chiar dacă UDMR ar avea mai mult caracter şi ar refuza oferta PNL, PSD tot n-ar putea face o majoritate. Desigur, PSD caută să facă din aceste proceduri prilejul unei campanii electorale. El propune pe Alexandru Rafila premier al unui Guvern Minoritar sau al unui Guvern cu PNL. O fantezie! Tot sub semnul campaniei electorale, PSD face mare caz de refuzul lui Klaus Iohannis de a-i da dreptul de a face majoritatea. Argumentul situării pe primul loc nu rezistă. Preşedintele e obligat să dea dreptul de a face majoritatea doar partidului care obţine peste 50 la sută. În rest, preşedintele e obligat să desemneze premierul care, după consultările de la Cotroceni, are cele mai multe şanse de a face majoritatea. În cazul din prezent, acest premier nu poate fi decît din partea Coaliţiei de Centru Dreapta. A da PSD să facă majoritatea ar fi o iresponsabilitate din partea preşedintelui. E limpede că Alexandru Rafila n-ar putea face în zece zile majoritatea. El s-ar vedea obligat să predea mandatul (în Istoria României au fost două astfel de cazuri, unul al lui Nicolae Titulescu şi unul al lui Teodor Stolojan) preşedintelui, iar acesta să-l dea apoi partidelor de Centru Dreapta.

b) Potrivit Constituţiei, în timpul negocierilor dintre partide preşedintele stă deoparte. Mai întîi pentru că o coborîre pe maidanul ciolaniadei i-ar face pulbere imaginea de arbitru, apoi pentru că din punct de vedere constituţional, el se pronunţă doar după consultări.

Ce s-a întîmplat în realitatea moldo-valahă?

Fără a învăţa din lecţia dării peste bot de către Poporul Român, Klaus Iohannis s-a implicat în negocierile dintre partide. A convocat la Cotroceni pe liderii partidelor care urmează să facă noua majoritate: PNL, USRPLUS, UDMR. Acestea au mers ca nişte oiţe. Că s-a dus PNL mai înţelegem. E vorba de Partidul Meu. Că s-a dus UDMR, iar înţelegem. UDMR e fata de pe Şoseaua de centură a politicii româneşti. E în stare să se combine cu orice formaţiune, numai să ajungă la ciolan. Dar USRPLUS? USRPLUS ce a căutat? Răspunsul trimite la infantilismul celor doi preşedinţi. Şi Dacian Cioloş şi Dan Barna sînt beţi de mirosul de friptură al puterii. Ce program de guvernare?! Ce principii ale lui Altfel de politică?! Înainte de negocieri, partidele îşi reunesc organismele de conducere colectivă şi aleg pe cel cu care vor merge la Cotroceni ca premier propus. PSD a procedat corect. Şi-a convocat forul. USRPLUS n-a convocat nici un for. Potrivit procedurilor PNL ar fi trebuit să desemneze propriul candidat. Sfidînd Constituţia, preşedintele României l-a convocat la Cotroceni pe preşedintele PNL pentru a stabili cine va fi propusul PNL. Aţi mai auzit în postdecembrism de o asemenea trăsnaie? Klaus Iohannis a mutat la Cotroceni bordelul politic al bătăliilor dintr-un partid pentru desemnarea premierului!

Aşadar, în aceste zile n-au avut loc Consultările de la Cotroceni. Desemnarea lui Florin Cîţu de către Klaus Iohannis nu e decît desemnarea ca propus al PNL pentru consultările de la Cotroceni. Teoretic, Klaus Iohannis poate propune, după consultări, pe oricare alt lider PNL sau chiar pe un lider USRPLUS. Sîmbătă la Vila Lac 2 au avut loc negocieri între PNL, USRPLUS şi UDMR pentru formarea majorităţii. Din punct de vedere constituţional aceste negocieri ar fi trebuit să aibă loc după desemnarea prin Decret prezidenţial a premierului. Premierul desemnat pornea apoi la formarea majorităţii. Pentru că preşedintele s-a amestecat în bordelul politic, negocierile de sîmbătă au frizat absurdul. Florin Cîţu n-a existat în aceste negocieri. De precizat că politicianul care va fi premier are întîietate la formarea guvernului. Chiar dacă vine însoţit de o întreagă echipă de la partid, el e cel care conduce negocierile. Sîmbătă, negocierile duse de PNL au fost conduse de Ludovic Orban. Putem spune că Ludovic Orban i-a negociat lui Florin Cîţu pe cei care vor fi conduşi de Florin Cîţu ca miniştri. Bine că nu i-a negociat şi nevasta! Iar Florin Cîţu, acest Cîţu-Mîţu al oportunismului românesc, a acceptat bucuros umilinţa. După negocieri s-a dat publicităţii un Comunicat în limbaj de lemn, concurent serios al Comunicatelor date după eşecul Reuniunilor liderilor de partid şi de stat din ţările comuniste. Ca şi în cazul acestora, textul ascunde cu greu eşecul negocierilor. Principala cauză vine din bătălia pentru şefia Camerei Deputaţilor. Pe drept cuvînt USRPLUS vrea această şefie pentru Dan Barna în condiţiile în care premierul e de la PNL. Ludovic Orban vrea acest post pentru el, în condiţiile în care postul de premier e al lui Florin Cîţu. Nu ştiu cum se va termina negocierea. Ştiu însă sigur că:

1. Dacă preşedintele îl desemnează pe Florin Cîţu, fostul ministru al Finanţelor va fi premierul unui Guvern de Centru Dreapta. Că e cel mai puţin potrivit dintre PNL-işti să fie premier n-are rost să mai discutăm. Guvernarea Cîţu-Mîţu ar fi cel mai mare hohot de rîs din postdecembrism. Din nefericire o guvernare cu un astfel de premier nu e de rîs; e de plîns. Asta ar fi o problemă. A doua ţine de repetarea coşmarului Liviu Dragnea. Guvernarea PSD a fost un dezastru, pentru că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, n-a putut fi şi premier. Pentru prima dată în postdecembrism, România a avut doi premieri în acelaşi timp. Premierul premier şi şeful PSD. Dacă Klaus Iohannis îl va desemna pe Florin Cîţu, în următoarea perioadă România va avea trei premieri. Unul, Florin Cîţu, premier de ochii lumii. Altul, Ludovic Orban, preşedintele PNL. Al treilea, Klaus Iohannis. Putem spune orice despre Klaus Iohannis, dacă e totalmente iresponsabil nu. A-l pune premier al Guvernului Meu pe Florin Cîţu ar însemna să condamne România la a fi neguvernată exact acum, cînd tripla Criză – Sanitară, Economică şi Meteorologică – face ravagii. Altfel ar sta lucrurile dacă preşedintele l-ar desemna pe Ludovic Orban.
    

2. Ca şi în martie 2020, Florin Cîţu a fost de ochii lumii la negocieri. Ca şi în martie 2020, el pare a fi acceptat un rol de paradă pe perioada negocierilor, postul fiind promis altuia.

3. Criza din negocieri s-ar putea rezolva deodată prin încredinţarea postului de premier desemnat lui Ludovic Orban. PNL are premierul. Lesne de dat funcţia de la Cameră lui Dan Barna.

Da, dar Klaus Iohannis nu l-a preferat pe Ludovic Orban – se spune pe toate sursele. Păi de unde ştim asta ?

Din surse.

Şi dacă sîntem traşi pe sfoară de cei doi, care nu sînt deloc certaţi?

Ia să vedem.

Înaintea alegerilor USRPLUS a declarat că nu-l vrea pe Ludovic Orban nici în ruptul capului. Acum după negocieri USRPLUS are de ales între a fi de acord cu Ludovic Orban premier şi a pierde şefia Camerei pentru Dan Barna. La rîndu-i Dan Barna îşi joacă în partid şefia. Dacă are preşedinţia Camerei s-a scos. Dacă nu, Dominic Fritz îl mănîncă. Nu credeţi că Dan Barna ar prefera şefia Camerei? PNL a pierdut alegerile. Pentru asta, Ludovic Orban trebuia să demisioneze de la şefia PNL. Ludovic Orban demisionează însă de la şefia Guvernului. Cică pentru a-i face în ciudă lui Klaus Iohannis. Dar Klaus Iohannis acceptă fără să clipească demisia. Avînd în vedere aşa-zisa sfidare, nu putea să iasă în public şi să-l mustre pe Ludovic Orban pentru asta? Potrivit naraţiunii care ni se serveşte, Klaus Iohannis l-ar fi vrut pe Nicolae Ciucă. Ludovic Orban s-a revoltat şi i-a impus lui Klaus Iohannis pe Florin Cîţu. Preşedintele are o falangă în PNL, partid dependent de DNA. Cum dracu de nici un om al preşedintelui, ca de exemplu Rareş Bogdan, n-a bombănit că preşedintele e sfidat de Ludovic Orban? Să nu-mi spuneţi că vedeta Rareş Bogdan s-a temut să-l atace pe Ludovic Orban, deşi avea sprijinul preşedintelui?!

Sînt întrebări care mă fac să avansez şi această ipoteză:

Şi dacă am asistat la un teatru bine jucat de cei doi ? Graţie acestuia, USRPLUS va fi de acord cu Ludovic Orban premier (altfel se întrevede imposibilitatea de a forma Guvernul, ceea ce înseamnă dispariţia fripturii), românii vor înghiţi pe Ludovic Orban convinşi c-a plătit prin demisia de la Guvern, PNL va deveni partidul dominant al Coaliţiei de Guvernare, conduse ca de obicei prin intermediul lui Ludovic Orban de Klaus Iohannis.

E o ipoteză avansată de mine din teama c-aş putea fi victima unei diversiuni.

 Şi din credinţa că un Ludovic Orban n-ar risca în veci să-l înfrunte pe Klaus Iohannis. Klaus Iohannis mai are patru ani de stat la Cotroceni. Patru ani de putere asupra Instituţiilor de forţă. Trebuie să fii nebun ca să crezi că tu, Ludovic Orban, doar şef al PNL, oricînd victima unei chemări la DNA, poţi cîştiga o bătălie cu Klaus Iohannis”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro