Ion Cristoiu: „Şi la-ntreceri zburăm mai focoşi, val-vîrtej: E cu noi Gheorghiu-Dej”

Poem. În noiembrie 1951, la împlinirea vîrstei de 50 de ani, Gheorghiu-Dej beneficiază, printre altele, de un poem închinat de A. Toma. Dînd curs unei norme a epocii, poetul insistă pe dragostea şi recunoştinţa de care se bucură Gheorghiu-Dej dn partea poporului:

„Tu, ce fugi de cinstiri – astăzi stavila cade:

Vin din văi, curg din munţi, echipe, brigade

Vine, vine cîntînd mîndra muncii oştire,

Să-ţi aducă prinos furtunoasa-i iubire.

Proslăvirii obşteşti se unesc şi poeţii

Căci li-i viaţa ta far şi izvor frumuseţii.

Strîns în juru-ţi stăm azi, un popor gînd la gînd,

Un popor iubitor, un popor fremătînd,

Şi-ţi jurăm să clădim, cu tine în frunte,

Păcii vrednic palat, comunismului punte,

Războinicii crînceni să afle în cale

Mai înalte ca munţii Carpaţi cincinale,

Să spună şi Stalin gloriosul părinte:

«Mîndru sprijin daţi păcii. Tot aşa înainte!»

Azi, frăţeşte serbînd pe-un viteaz neînfrînt,

Parcă-n aripi simţim vijelie de vînt

Şi la-ntreceri zburăm, mai focoşi, val-vîrtej:

E cu noi Gheorghiu-Dej, –

Gheorghiu-Dej, –

Gheorghiu-Dej!” (A. Toma, Tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej, în volumul Poezii alese, ESPLA, Bucureşti, 1952, pag. 273-274)

*

Despre Bălcescu. Verificat în Istoria literaturii, harul portretistic al lui Călinescu se desfăşoară în toată splendoarea sa după 23 august 1944, urmînd îndeaproape ceasornicul evenimentelor. Împlinirea a 93 de ani de la moartea lui Bălcescu îi dă marelui critic posibilitatea unui portret memorabil:

„Acest om cu chip occidental şi plin de expresie, ras la faţă europeneşte între contimporanii săi hirsuţi, inverosimil de osos şi extatic, cu frunte enormă, ca de craniu gol, pletos, gîtuit într-o mare cravată neagră, cu privirile rătăcite ale unui mistic meridional, cu uscăciunea asimetrică a personagiilor lui El Greco, este marele N. Bălcescu” (G. Călinescu, „N. Bălcescu”, „Tribuna poporului”, 29 noiembrie 1944).

 

*

Istoria la firul ierbii. Valentin Silvestru în tableta Reclamă din România liberă, 23 decembrie 1946:

„Într-un tramvai de pe linia 15 un oarecare încercînd să se uite pe geam afară ca să vadă unde se găseşte a găsit firesc să rupă cu unghiile un afiş care anunţa o carte de versuri. Prin deschizătura astfel obţinută, cetăţeanul s-a uitat în staţie şi, dumirit, s-a întors mulţumit să-şi continue citirea ziarului.

Faptul ar fi putut trece neobservat dacă un tînăr care stătea în picioare nu s-ar fi scandalizat:

– De ce rupi, domnule, reclama?

– Voiam să mă uit să văd unde sîntem…

– Ai fi putut să ştergi sticla geamului de gheaţă…

– Aş fi putut, dar dacă s-a întîmplat…

– Foarte rău ai făcut, dumneata trebuie să fii cel puţin analfabet, dacă nu anticultural.

Celălalt, mai bătrîn, s-a înfuriat:

– Dar cine eşti dumneata că te ocupi de afişele din tramvai?

– Nu mă ocup de toate afişele… numai de ăsta… eu sînt autorul cărţii din reclamă!”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro