Ion Cristoiu: Stalinismul a pus capăt efervescenţei tipice bolşevismului

Cu volumul Histoire de la Russie et de son Empire, semnat de Michel Heller, mai precis cu ediţia sa din 2015, de la Perrin, collection Tempus, format mic, litere mici, 1372 pagini de text propriu zis, restul note, cronologie şi bibliografie, am ajuns la faimoasa Opricina, născocirea lui Ivan cel Groaznic. Autorul, unul dintre cei mai documentaţi istorici în materie de Rusia, compară Opricina cu Teroarea stalinistă. Ca şi în cazul Terorii staliniste, represiunea dictatorială n-a cunoscut limite.

Indiscutabil, Opricina seamănă cu Teroarea stalinistă prin scopul principal:

Trecerea prin foc şi sabie a unei ţări pentru ca în final să rămînă doar dictatorul.

Teroarea stalinistă a avut drept scop eliminarea generaţiilor care s-ar fi putut opune planului stalinist de instaurare a unei birocraţii de tip ţarist. Victimele terorii au fost în principal nu duşmanii bolşevicilor, ci bolşevicii pur şi simplu. Să nu uităm că Revoluţia bolşevică, în perioada sa leninistă, a descătuşat uriaşele energii ale Rusiei, adormite sub ţarismul de tip Nicolae al II-lea, cînd Rusia a semănat, prin rutină, prin paralizie pufoasă, României din ultimii ani ai lui Ceauşescu. Scriam la vremea lecturii mele din Axionov:

„O saga moscovită descrie o Rusie dintre 1918 şi 1926 cuprinsă de fierberea creatoare specifică Revoluţiilor. Anticomunismul contra cost s-a străduit, după prăbuşirea comunismului, să rescrie istoria în interesele de propagandă capitalistă ale prezentului. Aşa s-a ajuns la prezentarea comunismului ca o dictatură sîngeroasă monotonă şi mediocră chiar din primele zile ale lui octombrie 1917. Romanul lui Axionov dezvăluie o dinamitare benefică a societăţii ruseşti împietrite în rutina ţaristă. Arta, politica, viaţa în general, cunosc noutăţi absolute, îndrăzneţe. Chiar şi ateismul de început, fermecător pînă a deveni Teroare de stat, era o idee nouă, îndrăzneaţă, şocantă, într-o lume încă bigotă, într-o lume în care Biserica era o instituţie pe care nimeni nu-şi permitea s-o pună la îndoială.”

Pentru a-şi realiza idealul – cel de aducere a Rusiei în secolul XX – Stalin are nevoie de o armată de birocraţi. Bolşevismul se baza pe credinţă şi chiar pe dezbatere. Toate relatările dedicată anilor leninişti vorbesc de ieşirea ruşilor în stradă, de mitinguri în care despre soarta Maicii Rusiei se pronunţă şi mujicii şi soldaţii şi muncitorii, nu numai clasele suprapuse. Cum să schimbi Rusia din temelii cu un popor care-şi pune întrebări? Teroarea stalinistă a înlăturat tot ce era gîndire vie, tot ce punea întrebări, pentru a le înlocui cu îndeplinirea mecanică a ordinului, cu funcţionarul de tip ţarist, fără idei, fără iniţiativă, speriat de moarte de şeful de birou. Opricina a avut drept scop înlăturarea aristocraţiei, dar mai ales a oricărui punct de întrebare, de îndoială. Mergînd pînă la capăt cu analogia, Michel Heller compară opricininki, oamenii lui Ivan, cu membrii poliţiei politice staliniste.

Greşit!

NKVD-iştii erau birocraţi sadea, funcţionari care aplicau ordinele de a aresta, a tortura, a trimite în exil, a împuşca pur şi simplu fără nici o trăire, sub semnul ascultării birocratice a ordinelor. Opricininki erau însă convinşi de ceea ce fac, ei chiar îi urau pe boieri. Din acest punct de vedere, Opricina poate fi comparată mai degrabă cu Revoluţia culturală a lui Mao decît cu Teroarea stalinistă.

*

Scriam pe 21 iulie 2014. O noutate a lui 2014: candidaţii care aşteaptă să i se întîmple ceva rău Candidatului

MRU a anunţat ieri că deşi Forţa Civică dispare prin absorbţia de către PDL, el nu renunţă la candidatură sau, mai precis, îşi pune candidatura la dispoziţia PDL mai întîi şi, după fuziunea cu PNl, la dispoziţia noului partid cu nume vechi. Se creionează astfel o situaţie aparte. Deşi Klaus Iohannis va fi candidatul Dreptei pe trei sferturi unite, MRU s-a instalat pe poziţia de rezervă activă. Ceva gen, dacă i se întîmplă ceva lui Iohannis, eu îi iau locul! Nu e singurul care pîndeşte şi, prin asta îşi doreşte, să i se întîmple ceva rău candidatului. Crin Antonescu, după ce va pierde azi în Delegaţia Permanentă a PNL, va aştepta şi el. Va aştepta şi Cătălin Predoiu. La PMP, situaţia e aceeaşi. Zîmbetele Elenei Udrea faţă de Cristian Diaconescu ascund cu greu grimasa pîndei. Dacă preferatului lui Traian Băsescu i se întîmplă ceva rău (în sondaje, fireşte), Elena Udrea e gata să-i ia locul. Lucrează pentru ea toate televiziunile de ştiri considerate pînă acum pro-Băsescu. Sunt sigur că şi la PSD e la fel. Amărîtul de 32 la sută al lui Victor Ponta a stîrnit jubilaţii între unii lideri PSD, care abia aşteaptă să-i ia locul. Mircea Geoană nici nu se ascunde.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro