Ion Cristoiu: Traseism nu înseamnă simpla trecere dintr-un partid într-altul

Publicistul Ion Cristoiu explică de ce în postdecembrism nu toate trecerile unor politicieni de la un partid la altul înseamnă traseism politic şi dă exemplul serialului Borgen, o continuă sursă de lecţii politice în democraţie. Redăm integral editorialul publicat pe cristoublog.ro:

“Trecerea peste noapte la PNL a senatoarei PSD Roxana Paţurcă a reaprins discuţia naţională despre traseism, ca despre un cancer al vieţii politice postdecembriste. S-a luat aminte la atacurile angajate de parlamentara PSD-istă la adresa Guvernului Orban, a PNL cu puţin timp înainte de a se descoperi urmaşă a lui Ionel Brătianu. Cum în aceeaşi perioadă PNL a racolat zeci de primari PSD momindu-i cu bacşişurile de care dispune Guvernul, s-au auzit în spaţiul public nu numai deplîngeri ale PSD-izării PNL, dar şi denunţări tari ale fenomenului zis traseism, în perioada interbelică poreclit aviatorism.

Ca de obicei în presa noastră dezbaterea n-a limpezit nimic, fenomenul fiind abordat de pe baricadele aruncatului cu pătlăgele stricate în adversari şi nu de pe poziţiile despicării firului în patru.
Găsesc de cuviinţă că traseismul are nevoie de o limpezire conceptuală.

La noi în postdecembrism se consideră traseism trecerea unui politician, de regulă parlamentar, de la un partid la altul.
Însă simpla trecere de la un partid la altul nu poate fi acuzată de traseism sau aviatorism politic, aşa cum i se spunea în interbelic. Se poate trece dintr-un partid într-altul şi fără a risca etichetarea asta, infamantă în postdecembrism. În serialul Borgen, în care continui să văd o succesiune de lecţii de politică în democraţie, trei parlamentari din Partidul Moderaţilor din Danemarca demisionează din partid, funcţionează un timp ca independenţi, după care se înscriu într-un partid nou înfiinţat, Partidul Noii Democraţi. Parcursul e tipic unui traseist de la noi. În prima fază, devenirea ca independent, apoi înscrierea în alt partid. Numai că respectivii – din film – sînt departe de suspiciunea de traseişti. Noul Partid ia naştere ca rezultat al nemulţumirii unor lideri faţă de politica angajată de Jacob Kruse, succesorul lui Birgitte Nyborg la şefia partidului. Decisă să revină în politică, dar şi convinsă de nemulţumiţii din formaţiune, Birgitte candidează la şefia Partidului Moderaţilor, fostul ei partid. Pierde, şi atunci înfiinţează, într-un gest curajos, posibil în Danemarca, nu însă în România, un nou partid, Noii Democraţi. Temelia pe care se ridică noul partid:

Ca membru al Coaliţiei de guvernare dominant Laburistă, Partidul Moderaţilor s-a abătut primejdios de la programul său iniţial, apropiindu-se de Laburişti. Picătura care umple paharul, dar nu-l sparge, e votul dat în Parlament unei legi laburiste de întărire a controlului în materie de imigraţie. Liderii care merg cu Birgitte sînt conştienţi că deplasarea asta spre Dreapta nu e acceptată de electoratul Partidului. Ne confruntăm astfel cu o noutate faţă de vechiturile româneşti. Liderii partidelor sînt cu ochii holbaţi pe tresăririle propriului electorat. Asta deoarece bătălia politică are drept prefaţă identificarea electoratului căruia ar urma să i se adreseze partidul. După identificare, pe parcursul activităţii partidului, mai ales cînd se află la putere, grija faţă de ce spune şi ce simte propriul electorat rămâne axa politicii duse de conducere. Dacă şefii partidului o iau razna, alţi lideri prind să bombăne în cadrul intern. Dacă bombănitul lor nu e luat în seamă urmează plecarea din partid şi înscrierea într-unul nou, precum Noii Democraţi, făurit tocmai din nemulţumirea faţă de direcţia în care merge partidul. Pot fi suspectaţi cei trei lideri Moderaţi de traseism? Fireşte că nu. Traseismul, cel puţin în România, înseamnă trecerea într-un partid opus partidului mamă şi mai ales trecerea fără motiv ideologic. În 2019 şi în 2020, au plecat din PSD pentru a se înscrie în PNL, partid duşman al PSD, cu o politică net diferită de cea de Stînga, presupusă PSD, două senatoare:
Elena Hărătău şi Roxana Paţurcă.

Amîndouă n-au dat nici un semn de nemulţumire faţă de direcţia politică a conducerii PSD. Nici una n-a semnalat într-un anume moment o apropiere de convingeri faţă de PNL. Mai mult, amîndouă s-au remarcat chiar în perioada premergătoare saltului ca adversare înverşunate ale PNL. Una dintre ele – Elena Hărătău – a atins performanţa în materie de traseism:
Cu o zi înaintea votului în favoarea PNL ea a trimis presei un pamflet violent împotriva Guvernului PNL.

Să zicem că respectivele n-au avut curaj să se ridice public împotriva conducerii PSD. Da, dar după Marea Trecere la PNL puteau, mai mult, aveau obligaţia, să se explice în faţa opinie publice. Să ţină o conferinţă de presă, să acorde un interviu lămuritor sau măcar să scrie pe Facebook cîteva rînduri. Trecerea n-are nici azi o explicaţie din partea celor două. Manevra a fost făcută pe furiş, cu ochii în pământ, semn al conştiinţei că gestul lor ţine de culise, de altceva decît de despărţirea ideologică.

Traseismul asta înseamnă în primul rînd.
Trecerea într-un alt partid din interese rău mirositoare.

În ultimii ani s-a înregistrat fenomenul trecerii de la PSD la ProRomânia. Nu-l putem suspecta o clipă de traseism. Trecerea s-a făcut după ce respectivii şi-au exprimat conflictul cu şefii PSD. ProRomânia e un partid apropiat ca doctrină de PSD. Nu e vorba, ca în cazul celor două senatoare, de un zbor peste mări şi ţări, ci de un pas făcut peste hotarele PSD. Cazul ProRomânia aminteşte uimitor de cel al Noilor Democraţi din Borgen. Ca şi acolo, noul partid a fost înfiinţat de un fost lider al partidului. Ca şi acolo, noul partid se vrea rezultatul nemulţumirii unor lideri faţă de abaterile conducerii PSD de la programul de temelie al partidului.

Traseismul defineşte astfel un moment de oportunism în politică. El aparţine politicii postdecembriste, vechi, politică responsabilă de tot mai marele dezgust al cetăţenilor cinstiţi faţă de întreaga clasă politică. Asta nu înseamnă că trebuie să condamnăm drept traseism părăsirea unui partid pentru un altul, existent deja sau pe cale de a se înfiinţa”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro