Ion Cristoiu: Trecerea Patriarhului Nicodim de la Pastoralele antibolşevice la Pastoralele pro-sovietice

Dej şi Religia. Transcriu discursul lui Dej despre Religie la mitingul Uniunii Preoţilor Democraţi după prezentările făcute de Scînteia şi alte ziare din momentul 1946. Reuşesc cu greu să citez exact. Fiecare jurnal a luat şi a descris ce-a vrut şi cum a vrut el. Alte discursuri din epocă sînt redate dacă nu integral, atunci măcar corect prin fragmente cu ghilimele. La Sinaia fiind, îmi amintesc că am acasă, pe rafturile despre comunismul românesc, cuvîntările lui Dej din anii 1944-1947. Sînt convins că intervenţia despre Biserică se găseşte în volumul unu, necenzurat, al Operelor lui Dej. Mă întorc la Bucureşti. De cum intru în casă, imediat după ce-mi scot cizmele pline de noroi, ca să nu umplu podelele, iau scăriţa din birou şi o duc în camera cu televizorul, pentru a verifica volumele despre comunism. De fapt, mai înainte, am căutat în birou, unde am mutat cărţile mai importante pentru Istoria literaturii proletcultiste, volumul de cuvîntări ale lui Dej. Nu e volumul princeps, ci ediţia a treia, din 1952. Chiar dacă neprelucrată la capitolul Tito, precum cele care vor veni în hruşciovism, ediţia asta conţine puţine intervenţii publice din anii 1944-1947. Descopăr însă pe raftul cu cărţi despre comunism volumul lui Dej, Pentru o Românie democrată, cuprinzînd cuvîntări din anii 1944-1945. S-ar putea ca România democrată să aibă şi un volum doi, sau să găsesc eu la BAR ediţia primă a Operelor. Mare lucru nu obţin cu Dej. Iau de pe raft, în speranţa că-mi vor fi de folos în tratarea temei Religia şi PCR, alte cărţi:

Dr. Petru Groza în Istorie. Mărturii şi documente, scoasă la Deva în 2002 de fani ai fostului premier într-un gest polemic faţă de detractorii postdecembrişti, Alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946. De la memoria colectivă la cercetarea istorică, tipărită de Fundaţia Civică, oficină de propagandă anticomunistă, şi culegerea de documente Gh. Gheorghiu Dej la Stalin. 1944-1952.

Lucrarea de la Deva îmi e utilă prin schimbul de adrese dintre episcopia Timişoarei şi premierul Groza în vara lui 1946, din care aflăm că şeful Frontului plugarilor a fost declarat ctitor al Catedralei Banatului, la sfinţirea căreia e invitat pentru septembrie 1946. Volumul despre alegerile din 1946 nu-mi e de nici un folos. O culegere de notiţe anticomuniste, în care documentul se înneacă într-o mare de clişee despre anii 1944-1946. Revenind la cartea lui Petru Groza, Reconstrucţia României, pentru a vedea ce a mai zis premierul despre Religie, descopăr într-o cuvîntare din noiembrie 1945 un fragment de amintiri despre întîlnirea sa între patru ochi cu Stalin. Mă duce gîndul la o capitol separat din cadrul Reluării firului rupt despre Stalin în memoriile nepervertite ale intelectualilor români. Vreau să spun cu asta că, spre deosebire de scrierile despre Stalin din cadrul Cultului personalităţii de după 1948, cele din anii 1944-1947, provenind de la oameni de formaţie veche, sînt deosebit de interesante, pentru că nu sînt obligate să cedeze clişeelor propagandistice.

*

Propaganda monarhistă. Seară obişnuită la Cărtureşti. Plouă, dar nu ăsta cred că e motivul pustiului din librărie. Băgînd de seamă că Lucian Boia are deja un raft întreg cu volume de păreri despre Istorie, volume fără o minimă cercetare de arhivă, fără un document, fără o descoperire, doar editoriale, dau peste Alexandru Duţu, Armata Română în Război, cu o paranteză discretă, să nu vadă miliţia neostalinistă că e o carte despre Războiul din Est, 1941-1945, De la SSI la SIE, de Florian Bianu, sinteză a spionajului românesc postbelic, avînd parte de o prezentare mai mult decît elogioasă din partea lui Mihai Răzvan Ungureanu, şi Balcanii, o carte de Andrew Baruch Wachtel, istoric american, unul dintre acei istorici din Vest specializaţi în teritorii exotice. Le cumpăr, convins că odată şi odată voi avea nevoie de ele. În rest, multe cărţi care te învaţă cum să trăieşti, multe cărţi despre ISIS şi un dulap întreg cu scrieri româneşti de propagandă monarhistă, absolut lipsite de valoare.

*

Treceri. Un studiu – uşurel, totuşi – al lui Adrian Cioroianu, de pe Internet, despre BOR din anii imediat postbelici (singurul studiu într-o mlaştină de bîigueili tipic de internet, unde toată lumea scrie ce-i trece prin cap, mai ceva ca la gazetele de perete ale Comitetelor provizorii de pe vremuri) mă trimite la Pastoralele lui Nicodim din 1941. De dimineaţă la BAR, fără a mai merge la locul meu tradiţional, mă duc glonţ la fişierul de hîrtie, cel cu cărţi dinainte de 1989. Găsesc mai întîi revista BOR din 1941, Biserica Ortodoxă Română, dar şi Pastorala din iunie 1941, Cuvîntul Bisericii pentru Războiul Sfînt, iscălită de Nicodim, cel care va semna în august 1944 Pastorala cu prilejul încheierii Armistiţiului între România şi Marii Aliaţi din 23 August 1944. Dau şi de Pastorala pentru Republica Populară Română, tot de Nicodim. Adăugate Pastoralei cu prilejul Zilei Prieteniei româno-sovietice, aceste pastorale, publicate într-un grupaj pe cristoiublog.ro, pot oferi imaginea Bisericii sub vremi, în conflict cu teza unui Nicodim anticomunist. Revista din 1941 îmi pune la dispoziţie noi şi noi dovezi ale implicării BOR în Războiul Sfînt.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro