Ion Cristoiu: Tudor Arghezi despre bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944

1. Şocante rămîn, după lectura cărţii lui Florin Bichir, „Ortodocşii de lângă noi. Studiu istoric şi canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Documente inedite din Arhiva Securităţii", apărută la editura Mirton în 2011 dezvăluirile despre persecutarea bisericii pe stil vechi de către autorităţile române interbelice: arestări abuzive, hăituiri, într-un cuvînt, abuzuri prin nimic deosebite de cele la care s-au dedat autorităţile comuniste. Lesne de înţeles că ostilitatea autorităţilor laice îşi avea cauza în presiunile făcute de Biserica Ortodoxă oficială. M-a amuzat citind una dintre notele informative ale Securităţii, folosirea unui călugăr ortodox pentru a se strecura, sub acoperire, într-un schit al Bisericii Ortodoxe pe stil vechi.

2. Descopăr în publicistica lui Arghezi aceste rînduri despre Bombardamentul american din 4 aprilie 1944, un moment tragic al istoriei noastre recente, ocultat de cei de azi, timoraţi de gîndul că americanii ne sînt aliaţi:

„Grădina mea ştie totuşi ce-i moartea. Ştiu pomii, ştiu păsările din cuiburi. Acum doi ani, focul de sus, purtat prin cer, a căzut de cîteva ori peste noi, peste grădini. Înfloriseră caişii...

Din ramurile lor am descurcat şuviţele de păr, negre şi bălaie, ale femeilor ucise, risipite şi zburate bucăţi peste grădina mea. Cîteva sute de sicrie de scîndură goală adunau, în ziua Paştilor, ghemotoace însîngerate ale foştilor oameni, pulverizaţi de bombe în preajma mea. Din trei vecini, prinşi de o explozie laolaltă, am strîns din grădină, pentru înmormîntare şi slujbă, cu fraţii şi copiii morţilor, din iarbă, în două zile, două kilograme de bucăţele. Căutam în vie şi în trifoi. Unde se zărea o muscă, mirosea o fărîmă de carne. Un an întreg şi o vară, grebla mai scotea, pe dinţi, ţăndări de om din crăiţe şi crini”. (Tudor Arghezi, Moarte, Adevărul, 9 iunie 1946)

3. Una dintre afacerile cele mai bănoase în postdecebrism e ridicarea de monumente în cinstea Eroilor. Pe de o parte domeniul atît de sensibil al Eroilor, pe de alta, domeniul atît de greu de cuantificat al Artei, s-au creat condiţiile unor comenzi disproporţionate ca preţ, veritabile jafuri. Cazul nu e o noutate. Mareşalul Antonescu s-a confruntat şi el cu încercarea de a stoarce Bugetul în numele Eroilor.

„25 august 1942

Rezoluţia Mareşalului Antonescu pe un referat al Consiliului Artelor privind constituirea unei Comisii de monumente:

«Numai pentru troiţe. Monumente nu. Orori nu ne mai trebuie. Este o bătaie de joc, nu o slăvire a eroilor. Poarta acestui soi de afaceri trebuie închisă total pentru toţi. Trebuie lucrat frumos, de artă adevărată, serios şi durabil. Nu fiecare cioban să se transforme în sculptor. Dacă ar face cine calculul sumelor încasate şi furate de pe urma monumentelor pentru eroi, s-ar ajunge la constatări tragice».” (Gh. Buzatu, Război şi Pace (1940-1944) Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, vol. II: Succese şi eşecuri (1.I.1942-30.VI.1943), Tipo Moldova, 2011).

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro