Ion Cristoiu: Un articol istoric scris de Renate Weber

Cei care au fost în Piaţa Universităţii din 1990 n-au cum să nu-şi amintească şi acum, nu fără emoţie, momentul în care mulţimea striga, cu braţele ridicate în sus:

Libertate te iubim/

Ori învingem, ori murim!

La vremea respectivă, prezent seară de seară ca ziarist la Mitingul maraton, am scris şi publicat în Zig - Zag Magazin din 17 mai 1990 amplul comentariu Un model european: Piaţa Universităţii. Plecînd de la versurile despre libertate scandate de cei din Piaţă, observam că Mitingul maraton exprimă neliniştea tinerii generaţii, a studenţilor, în primul rînd, că Libertatea, pentru care s-a ieşit în stradă la Timişoara şi la Bucureşti, stă sub semnul întrebării în România condusă de FSN-ul lui Ion Iliescu. Eram în aprilie 1990. România se complăcea mai departe în Perestroikismul echipei conduse de Ion Iliescu. Tinerii ieşiseră în stradă în decembrie 1989 pentru instaurarea în România a unei adevărate democraţii. Şi adevărata democraţie nu înseamnă un trai mai bun, un belşug de mărfuri occidentale, nici măcar prioritatea acordată economiei de piaţă. Democraţia înseamnă crearea condiţiilor pentru afirmarea drepturilor individuale, negate în comunism în numele interesului maselor populare, al dreptului la viaţă, al dreptului la un loc de muncă. Libertatea - formulă care sintetiza Drepturile individuale- era atît de iubită încît - strigau tinerii din Piaţă- mai degrabă murim, decît s-o pierdem.

La acest moment numit Piaţa Universităţii m-am gîndit citind articolul semnat de Renate Weber pe cristoiublog.ro din 3 ianuarie 2022 sub titlul Când drepturile colective sunt impuse prin constrângere, cele individuale deja au murit

O spun fără să şovăi.

Articolul semnat de Renate Weber depăşeşte ca importanţă hotarele ţării noastre pentru a se înscrie ca o contribuţie românească la ceea ce se conturează deja a fi dezbaterea la nivel european a situaţiei drepturilor omului în Pandemie:

1. Renate Weber e Avocat al Poporului într-o ţară ce se vrea înscrisă între ţările democratice ale lumii. În articolul semnat de ea se regăsesc şi concluzii trase din lupta dusă de Avocatul Poporului din România împotriva ciuntirii drepturilor omului – inclusiv dreptul la liberă exprimare- de statul român devenit dictatură sanitară.
2. Renate Weber are o lungă carieră ca luptătoare la nivel european pentru drepturile omului. Ca juristă ea s-a specializat în drepturile omului. Cunoştinţele sale în acest domeniu au fost folosite în activitatea spectaculoasă în Europa ca militant pentru drepturile omului. Ca o recunoaştere a competenţelor sale în acest domeniu, dar şi al consecvenţei în apărarea cu orice preţ a drepturilor omului, Renate Weber a fost desemnată în vara lui 2008 ca Preşedintă a Misiunii Parlamentului European de monitorizare a Referendumului Constituţional din Ecuador şi în vara lui 2009 ca Preşedintă a Misiunii UE de monitorizare a referendumului constituţional din Bolivia.
3. Consideraţiile din articol depăşesc realităţile româneşti pentru a atinge realităţile europene şi mondiale.

Astfel Renate Weber semnalează un fapt care, cu trei ani în urmă, ar fi părut de domeniului halucinantului. Şi anume punerea la îndoială în ţările democratice a drepturilor individuale în Pandemie în numele drepturilor colective:

„Dar, până acum, drepturile civile şi politice rămăseseră drepturi individuale. Până acum. Pandemia ultimilor doi ani, de fapt metodele de combatere a acestei pandemii, au răsturnat complet acest raport. Si asta s-a întâmplat mai ales în ţările care anterior susţinuseră drepturile individuale ale omului. Nimic surprinzător în felul în care ţări asiatice au dispus interzicerea tuturor activităţilor, carantinarea persoanelor infectate, controlul total, cu ajutorul tehnologiei, al locurilor în care o persoană a fost într-o anumită perioadă de timp, mai nou obligativitatea vaccinării. Sunt ţări în care controlul populaţiei, în numele protecţiei colective, a funcţionat mereu. Marea schimbare e a ţărilor denumite generic occidentale sau democraţii funcţionale. Mă refer la întreaga Europă, la Statele Unite, la Canada, Australia, Noua Zeelandă. Pentru prima dată, după cel de-al Doilea Război Mondial, când drepturile civile şi politice ale indivizilor au fost restrânse invocându-se protecţia colectivităţilor de o manieră care afectează însăşi esenţa drepturilor, aneantizându-le. ”

În dezbaterea angajată la nivel european Renate Weber aduce un punct de vedere sceptic. Aşa cum spune şi titlul articolului luptătoarea pentru drepturile omului e tot mai convinsă că Pandemia a fost un examen pe care democraţiile l-au pierdut. Drepturile omului au murit:

”Au mai fost, în ultimii 75 de ani, şi alte epidemii care au avut nevoie de abordări complexe, inclusiv de campanii de vaccinare, de exemplu contra poliomielitei, contra tuberculozei, contra rujeolei, dar niciodată până acum nu a fost folosită agresivitatea colectivă pentru impunerea lor. Când drepturile colective sunt astfel susţinute şi impunerea lor se face prin constrângere, directă sau indirectă, cele individuale deja au murit. Mi-as dori să nu am dreptate. Niciodată nu mi-am dorit atât de mult să nu am dreptate. ”

Pe cristoiublog.ro din 3 ianuarie 2021, a apărut un articol pe care-l consider, fără nici o şovăială, drept un moment de referinţă în bătălia angajată de români încă din primele zile ale lui ianuarie 1990 pentru respectarea drepturilor individuale.

E o întrebare acută, violentă, ridicată în vremea Pandemiei.

S-a spus de către intelectualitatea pusă în slujba poziţiilor oficiale, că Dreptul la viaţă poate justifica îngrădirea tuturor celorlalte drepturi, inclusiv dreptul omului de a se îndoi.

Pandemia pune sub semnul întrebării Dreptul la viaţă. Şi-n numele vieţii pot fi interzise toate celelalte drepturi.

Aşa să fie?

Răspunsul trimite la realităţile din Stalinism.

Şi atunci drepturile individuale se ierarhizau şi cum pe primele locuri se situa dreptul la viaţă ( la o viaţă mai bună, se zicea), în numele acestui drept se justifica încălcarea dreptului la a te îndoi. Dacă libertatea de expresie- se susţinea- intră în conflict cu dreptul la viaţă atunci libertatea de expresie poate fi pusă între paranteze.

Defineşte Omul faptul că trăieşte pur şi simplu?

Nici vorbă.

Dacă ar fi aşa, sacrificiul lui Iisus ar fi fără rost.

Ca să trăiască Iisus ar fi trebuit să se tîrască.

Dreptul la viaţă ca drept prioritar ar însemna că sclavii nu trebuiau să lupte pentru a fi liberi. În definitiv poţi trăi foarte bine şi fără a fi liber.

Cei care trăgeau la galere ar fi trebuit să se resemneze să facă asta toată viaţa.

Nu trăiau ei în timp ce trăgeau la galere?

Teza Dreptului la viaţă care justifică suprimarea celorlalte drepturi, pentru că Vezi Doamne! bunul cel mai de preţ e viaţa e una dintre cele mai periculoase teze susţinute cu înverşunare de liderii politici din Vest şi - lucru şi mai grav- de o mare parte a intelighenţiei speriate de perspectiva bolii şi a morţii.

O asemenea teză scoate din Istorie lupta pentru libertăţile individuale şi mai ales idealul vieţii de om liber şi nu de sclav.

Ce rost au mai avut atîtea sacrificii de dragul libertăţii dacă se poate trăi şi în lanţuri?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro