Ion Cristoiu: Un pericol de care America avea nevoie: Rusia

În cartea „Chestiunea rusă la sfîrşit de secol XX“, Alexandr Soljeniţîn răspunde la o întrebare pe care mulţi nici măcar nu şi-au pus-o:

De ce n-au intervenit occidentalii pentru a lichida Revoluţia bolşevică?

Uneori punerea unei întrebări poate fi mai importantă decît răspunsul. Pentru că ea, întrebarea, joacă rolul unei găleţi cu apă aruncate asupra unuia care doarme. Omul sare în sus şi începe să vadă ce se întîmplă în jur. O întrebare la care nu ne-am gîndit ne poate smulge din amorţire. Şi sub lovitura ei de măciucă, gîndurile noastre prind a alega în toate părţile. Într-adevăr, de ce n-au intervenit occidentalii? Era atît de greu să-i dea gata pe bolşevici?

Fireşte că nu.

Rebeliunea lor putea fi curmată a doua zi după lovitura de stat. Ca să nu mai spun că ei au dus un război civil. Adversarii comuniştilor puteau fi ajutaţi masiv de către occidentali. Iată, aşadar, că întrebării aproape că i-am găsit răspunsul. Comportamentul Vestului e bizar. Naşte alte şi alte întrebări. Cu tăioşenia-i specifică, Alexandr Soljeniţîn răspunde:

„Pentru că occidentalii aveau tot interesul într-o Rusie comunistă. Astfel, Rusia era exclusă de la marea împărţeală. Căderea Rusiei sub bolşevici le-a fost cum nu se poate mai convenabilă aliaţilor. Rusia fusese exclusă astfel de la împărţirea rezultatelor victoriei“.

Lucrarea „Sfere de influenţă – împărţirea Europei între marile puteri, de la München la Yalta“ de Lloyd C. Garden susţine că războiul rece a fost benefic pentru Occident.

„Este greu de imaginat cum ar fi condus Statele Unite refacerea economică fără sfera de influenţă sovietică în Europa de Est. Ce motiv ar fi avut Congresul pentru a sprijini iniţiativele majore ale lui Truman dacă nu ar fi existat războiul rece? După ce ambele armate, germană şi rusă, călcaseră în picioare întreaga Europă de Est, prădînd-o nu numai de resursele materiale, ci şi de capacitatea de conducere experimentală, oare permanentul «drenaj» economic din zonă n-ar fi depăşit posibilităţile planului Marshall? Fără un duşman împotriva căruia să lupţi, cum s-ar fi putut pune capăt rivalităţilor europene din perioada interbelică? Imediat după primul război mondial, Marea Britanie şi Franţa începuseră să se certe practic în privinţa oricărui aspect al securităţii economice şi politice europene, în timp ce Germania trecea cu rapiditate de la postura de criminal la cea de victimă. Sferele de influenţă ofereau – la un preţ considerabil, desigur – securitatea temporară pentru desfăşurarea evenimentelor politice în Vest şi chiar în Est.“

Într-adevăr, pericolul bolşevic a soluţionat multe dintre încurcăturile care-i aşteptau pe occidentali după cel de-al doilea Război Mondial. Ameninţarea URSS i-a unit. Disensiuni de decenii au fost puse între paranteze. Pericolul bolşevic a contribuit decisiv la blocarea Stîngii în întreaga Europă. Poate Europa întreagă ar fi devenit comunistă după cel de-al doilea război mondial dacă n-ar fi existat o Moscovă agresivă. Şi dacă partidele comuniste occidentale n-ar fi declarat făţiş că aparţin coloanei a 5-a a Kremlinului. Ipoteza e valabilă şi pentru anii de după primul război mondial. Rusia bolşevică a salvat Occidentul de la comunism. De la cel adevărat, profeţit de Marx şi Engels, nu de la cel fals, pretext mascat pentru dictatura leninistă şi, mai apoi, stalinistă.

Departe de mine gîndul de a susţine teoriile conspiraţiei, de mare circulaţie pe Internet, singurul spaţiu în care mai poţi spune ce-ţi trece prin cap, teorii potrivit cărora între Rusia şi America există o înţelegere dinainte de declanşarea Războiului sau că Vladimir Putin a fost atras de America în capcana numită Agresiunea împotriva Ucrainei. Ştiu din Istorie că la un moment dat lucrurile se pot astfel potrivi pentru interesul unei ţări sau a unei persoane încît ai putea jura că totul a fost o regie. Indiscutabil, a fost regie. Numai că regizorul a fost Istoria. În cazul Războiului din Ucraina nu putem trece cu vederea că există deja un cîştigător indiscutabil, chiar dacă Războiul nu s-a încheiat:

Statele Unite ale Americii.

 Prin acest Război America şi-a rezolvat ca prin farmec multe dintre problemele cu care se confrunta în ultima vreme în postura de Superputere învingătoare în Războiul Rece:

1.  A pus capăt încercărilor unor mari puteri europene- Franţa, Germania- de a ieşi de sub influenţa americană.
2. A revigorat NATO, declarată la un moment dat de Macron ca fiind în moarte clinică.
3.  A făcut ca marile puteri economice europene să-şi crească bugetele de înarmare. Cerinţa asta a fost lansată ţărilor membre ale UE de Trump, care în cartea sa America crispată se plîngea că statul social Germania e apărat de SUA, care pierde bani cu protejarea unor ţări a căror bunăstare se explică şi prin bugetele mici acordate înarmării.
4.  A dat un impuls uriaş cursei înarmărilor. Ceea ce înseamnă profituri uriaşe pentru companiile americane producătoare de armament.
5. A pus într-o lumină proastă armamentul Rusiei pe piaţa comerţului internaţional cu arme.
6. A scăpat de imaginea de Jandarm al lumii.
7. A făcut ca slavii să se bată între ei.
8. A crescut dependenţa economică a Europei de America prin efectele sancţiunilor asupra ţărilor europene.

Există un risc pentru SUA. Ca Rusia lui Vladimir Putin să rămînă în urma acestui Război o putere de mîna a doua.

Ce se va face America dacă Rusia nu va mai putea juca rolul Duşmanului de serviciu?

Cum ce va face?

Dar China unde e?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro