Ion Cristoiu: Un ziarist român din China care urmăreşte atent tot ce se întîmplă interesant, nu numai în China, dar şi în România şi în Lume

Cu ceva timp în urmă, văzînd într-o librărie o carte despre Cum au trecut românii prin Pandemie, am întrebat-o pe vînzătoare dacă merg (în limbaj de editură, dacă se vînd) cărţile despre Pandemie.

Intenţionam să tipăresc şi eu una, scrisă de cineva cunoscut la editura al cărui director sînt, Martorul clipei.

Mi s-a răspuns că nu merg.

Din motive misterioase – mi-a zis vînzătoarea – mărturiile despre Pandemie zac pe rafturi.

Eu nu cred însă că motivele sînt misterioase.

Eu cred că fenomenul are o explicaţie psihologică simplă.

Românii au fost atît de traumatizaţi în Pandemie – de la restricţii dictatoriale pînă la agresiunea isteriei mediatice – încît nu vor să-şi mai amintească şi cu atît mai puţin să li se reamintească despre Pandemie.

Nimic bizar în strîngerea de inimă pe care am avut-o cînd Dan Tomozei mi-a scris că a terminat o carte despre Pandemie, că vrea s-o publice, dar mai ales că doreşte să-i scriu o prefaţă. Pe Daniel Tomozei îl apreciez în mod deosebit pentru corespondenţele sale din China, publicate pe blogul său şi pentru dialogurile on line, pe care le-am avut pentru Jurnalul meu video despre politica dusă de China în materie de Pandemie, despre realităţile senzaţionale din China şi despre dezastrul presei noastre.

Strîngerea de inimă era provocată de gîndul că volumul va fi un eşec.

Am primit manuscrisul şi, dînd curs seriozităţii mele prosteşti (99% dintre prefaţatorii unei cărţi n-au citit nici măcar o pagină din ea), am parcurs-o cu creionul în mînă, cum se zice metaforic pentru lectura studiu.

La finele lecturii, am răsuflat uşurat.

Cartea lui Daniel Tomozei nu e o carte despre Pandemie în genul celor care zac pe rafturile librăriilor de la noi.

E drept, ea are drept subtitlu (titlul Mergi înainte, ţine de filozofia de viaţă a chinezilor), Jurnal de Pandemie în China.

Potrivit acestui subtitlu, cartea lui Dan Tomozei e un jurnal. Autorul şi-a notat sîrguincios aproape zilnic, o bună bucată de vreme, e gîndurile şi impresiile stîrnite în principal de apariţia şi evoluţia Pandemiei în China şi, mai ales, de politica aparte dusă de China în lupta cu Pandemia.

Un Jurnal despre Pandemia din China e nu numai pentru noi, românii, dar şi pentru toţi europenii, un lucru deosebit de interesant. istoric. În China a apărut primul focar de infecţie cu Covid 19. Sub comandamentul naţional Zero Covid 19 cerut de condiţiile aparte (un miliard şi ceva de locuitori, aglomeraţii urbane de milioane de locuitori, date menite a semnala că scăparea Pandemiei de sub control ar însemna un dezastru umanitar), China a dus o politică unică în lume de prevenire şi eliminare a focarelor de infecţie.

Descriind aproape zilnic această politică, dar şi atmosfera din China din zilele Pandemiei, Jurnalul lui Dan Tomozei are o deosebită valoare de document pentru Istoricii clipei, dar şi pentru Istoricii din viitor.

Subtitlul e însă înşelător.

 Cartea lui Dan Tomozei vizează o sferă de preocupări mult largă decît cea de a prezenta Pandemia în China.

Jurnalul începe pe 1 decembrie 2019 şi se încheie pe 20 februarie 2022.

Din cîte se vede, însemnările nu corespund calendarului Pandemiei în China. Ele încep cu o lună şi ceva înainte apariţiei primului caz, la Wuhan, şi se termină înainte de încheierea bătăliei duse de China pentru realizarea obiectivului Zero Covid.

Despre apariţia primului focar mondial de epidemie virală, la Wuhan, capitala provinciei Hubei, Dan Tomozei notează în 11 ianuarie 2020.

Ce-a scris aproape zilnic pînă atunci, timp de o lună şi ceva?

Despre multe şi diverse subiecte.

Trec în revistă cîteva:

Despre iniţiativa autorului de a ridica de 1 decembrie Tricolorul nostru pe Marele Zid.

Despre inaugurarea unui nou Proiect energetic pe 30 de ani, în care Rusia va furniza Chinei un trilion de metri cubi de gaze naturale Chinei, eveniment realizat în cadrul unei video conferinţe cu participarea lui Xi Jinping şi Vladimir Putin.

Despre recordul mondial înregistrat de Robotul Chinezesc Yutu 2 de a fi de 340 de zile pe suprafaţa Lunii.

Despre cum a nins la Beijing, spre bucuria fetelor lui Dan Tomozei.

Despre Aniversarea a 20 de ani de la revenirea Macao sub administrarea chineză.

Despre gafele comise de Ambasada României la Beijing.

Despre ce se mai scrie în presa din România despre România şi despre China.

S-a ocupat Dan Tomozei despre aceste subiecte diverse, acoperind o arie uriaşă de domenii – de la evenimente semnificative pentru ascensiunea Chinei ca Superputere economică şi politică pînă la evenimente petrecute în lume, despre care el citeşte zilnic în China Daily pentru că nu apăruse încă Coronavirus?

Evident, nu.

Şi după apariţia subiectului Coronavirus Dan Tomozei continuă să consemneze în Jurnal gînduri şi impresii stîrnite de întîmplări petrecute şi în alte domenii decît cele ale Pandemiei:

Evenimentele politice, economice şi diplomatice petrecute la cel mai înalt nivel în China.

Evenimente ale vieţii cotidiene în China.

Evenimente petrecute în viaţa sa şi în viaţa comunităţii româneşti din China.

Evenimente politice, economice şi diplomatice petrecute în plan internaţional.

Evenimente petrecute în România.

Felul în care presa română abordează realităţile din China.

Dan Tomozei e un jurnalist român care lucrează la Secţia în limba română a Radio China Internaţional. Înainte de a plecat în China, el Tomozei s-a afirmat ca o personalitate a presei din România. Activitatea sa la diferite publicaţii între 1992-2010, premiile şi bursele naţionale şi europene ne semnalează că Dan Tomozei a ajuns la Beijing ca ziarist format.

În această ipostază, el a observat şi a scris în Jurnal nu numai despre cum s-a manifestat Pandemia în China, cum s-a concretizat Politica lui Zero Covid 19, cum a răspuns China acuzaţiilor c-ar fi dat drumul virusului din laborator, dar şi despre dezvoltarea fantastică a Chinei, despre relaţiile acesteia cu Federaţia Rusă şi, mai ales, despre viaţa cotidiană din China.

Pandemia e un pretext al Jurnalului. Dan Tomozei scrie despre Pandemie ca despre unul dintre principalele aspecte ale realităţilor chinezeşti. Ochiul lui de reporter vede însă şi alte aspecte ale realităţilor chinezeşti – de la cele de viaţă cotidiană pînă la cele ale politicii la nivel înalt.

Putem vorbi astfel de mai multe ipostaze ale personajului narator care-şi trece în jurnal gîndurile şi impresiile.

Una e cea de om care trăieşte şi munceşte în China şi, prin urmare, încearcă gîndurile şi sentimentele unui locuitor al Chinei.

Nu e însă un locuitor oarecare. E un ziarist care citeşte ziarele, care se interesează de relaţiile internaţionale.

Altă ipostază e cea de ziarist român.

După 12 ani de stat în China, Dan Tomozei ar fi putut uita România.

Nici vorbă de aşa ceva.

Prima însemnare din jurnal – cea din 1 decembrie 2019 – e dedicată unei iniţiative faimoase a lui Dan Tomozei:

Cea de a ridica Tricolorul României pe Marele Zid Chinezesc.

Dan Tomozei n-a uitat că e român. De aceea el se zbate să propage în China imaginea României, se revoltă pe brambureala de la Ambasada României în China, e supărat foc, pentru că România regimului Iohannis urmează cu slugărnicie ordinele americanilor de a duşmăni China.

Dar nu numai atît.

Deşi departe de România, cu o slujbă în China, cu familie şi prieteni la Beijing, Dan Tomozei se manifestă, culmea, ca ziarist român care comentează la zi evenimentele din România.

Un ziarist necruţător cu Puterea şi cu Presa acesteia.

În Jurnalul din China o mare parte din însemnări sînt transcrierea gîndurilor şi emoţiilor stîrnite de întîmplările din România.

Din acest punct de vedere, cartea lui Dan Tomozei, deşi subintitulată Jurnal de Pandemie în China e şi o culegere de note şi comentarii despre viaţa social-politică din România.

E o performanţă, s-o recunoaştem.

Să trăieşti şi să munceşti la mii de kilometri de ţară, într-o Chină care oferă ziaristului fapte de senzaţie aproape zilnic şi să scrii în Jurnal despre România ca şi cum ai lucra într-o redacţie din România.

Pentru aceasta – zic eu – trebuie să fii un mare ziarist.

Pentru că un mare ziarist e înainte de toate un mare Curios.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro