Ion Cristoiu: Vasile Dîncu a refuzat să fie complice la aventura iresponsabilă în care vrea Klaus Iohannis să tîrască România?

Realităţile nu m-au contrazis.

Demisia lui Vasile Dîncu n-a constituit subiectul numărul unu al site-urilor şi televiziunilor de ştiri.

De opt luni, de la declanşarea Războiului din Ucraina, presa de partid şi de stat de la noi urmăreşte cu maximă atenţie întîmplările de la Kremlin. Bine ar fi – am mai zis – să urmărească la fel de atentă întîmplările de la Palatul Cotroceni. Se petrec mult mai aproape de sediile principalelor instituţii de media de la noi faţă de cele de la Kremlin şi, în plus, sînt mult mai importante pentru poporul român decît întîmplările de la Moscova.

Să ne imaginăm că la Bucureşti ajungea ştirea demisiei lui Serghei Şoigu din funcţia de ministru al Apărării. O demisie argumentată în scris de către ministru ca fiind urmarea unor grave neînţelegeri între el şi Vladimir Putin.
Ce tărăboi ar fi fost în presa noastră de partid şi de stat!

• Burtierele ar fi dat în clocot:
• Haos la Kremlin.
• Lupta pentru putere de la Kremlin.
• Zilele lui Putin ca preşedinte sînt numărate.
• Lovitura dată de Şoigu lui Putin.

Dacă informaţia ar fi fost adevărată tărăboiul din presa noastră de partid şi de stat ar fi fost justificat:
1) Demisia ministrului Apărării al Federaţiei Ruse în plin război avea semnificaţia unui cutremur politic.
2) Denunţarea neînţelegerilor cu Vladimir Putin dezvăluia o fisură uriaşă în conducerea Federaţiei Ruse.
3) Gestul de a-l ataca pe Vladimir Putin mărturisea o luptă acerbă pentru putere.

Diferă prea mult demisia lui Vasile Dîncu de cea ipotetică a lui Şoigu?

Evident, nu.

• a) Vasile Dîncu n-a fost un ministru oarecare al guvernului Ciucă. A fost ministru al Apărării.
• b) Vasile Dîncu n-a fost un ministru al Apărării oarecare. A fost deosebit de activ, atît în plan extern, cît şi în plan mediatic. A fost şi este o vedetă a vieţii noastre publice.
• c) Vasile Dîncu a fost ministru din partea PSD. Nu însă un reprezentant oarecare al PSD în Guvern, ci unul dintre liderii PSD.

Suficiente date pentru a considera demisia lui Vasile Dîncu un eveniment.

Un eveniment ieşit din comun o face însă felul în care a fost dată.

Vasile Dîncu nu s-a mulţumit să-şi anunţe demisia pe reţelele sociale. A postat şi textul demisiei.

Puţini sînt cei care în postdecembrism au ţinut să-şi justifice public demisia.

Şi mai puţin sînt cei care şi-au publicat textul demisiei.

Textul demisiei lui Vasile Dîncu sună astfel:

„În cursul acestei dimineţi, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcţia de ministru al Apărării Naţionale.
Redau, mai jos, textul integral:
Domnului Prim Ministru al Guvernului României
Nicolae-Ionel Ciucă
DEMISIE
Subsemnatul, Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deţinător al portofoliului Apărării, vă rog să luaţi act de demisia mea din această funcţie.
Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilităţii colaborării cu Preşedintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcţie pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie şi programele care necesită fluiditate pe întreg lanţul de comandă şi pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcţionarea optimă a Ministerului Apărării Naţionale şi a Armatei Române.
Domnule Prim Ministru, vă mulţumesc pentru colaborarea onestă şi deschiderea de care aţi dat dovadă pe tot parcursul activităţii guvernamentale comune şi vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele şi programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.
Vasile DÎNCU
Bucureşti, 24 octombrie 2022”

La emisiunea lui Ionuţ Cristache am ţinut să atrag atenţia asupra importanţei deosebite a textului.

Vasile Dîncu a scris chiar în Demisie (document juridic şi pentru Istorie) că pleacă din fruntea ministerului ”prin perspectiva imposibilităţii colaborării din perspectiva „colaborării cu Preşedintele României, Comandantul Suprem al Armatei”.

Cum adică?

În plin Război Rusia-Occident, într-o ţară cu graniţă cu Ucraina, membră NATO, aflată în prima linie a conflictului cu Federaţia Rusă, ministrul Apărării demisionează pe motiv că nu se înţelege cu preşedintele României, care preşedinte e prin puterea discreţionară, prin autoritarismul evident, un fel de Vladimir Putin al României?

Vasile Dîncu îşi justifică demisia prin faptul că nu vrea să prejudicieze procesele de decizie în chestiuni care ţin de Armata României şi să blocheze o serie de proiecte absolut necesare pentru funcţionarea Armatei.
Vasile Dîncu era ministru al Apării.

Klaus Iohannis era şi este Comandant Suprem al Armatei.

Orice decizie vizînd Armata are nevoie de colaborarea dintre Preşedinte şi Ministrul Apărării.
Vasile Dîncu lasă să se înţeleagă că în legătură cu o serie de decizii privind Armata între el şi Klaus Iohannis s-a ivit un război. Cum suna o vorbă de pe vremea Ducăi-Vodă?

Vodă da, Hîncu ba.

Vorba poate fi adaptată la vremurile noastre:

Iohannis da, Dîncu ba.

Despre ce decizii era vorba? Ce susţinea Preşedintele şi ce susţinea ministrul? Cine s-a opus la o decizie? Ministrul n-a fost de acord cu deciziile preşedintelui sau preşedintele n-a fost de acord cu deciziile ministrului?

Întrebările acestea vizează domeniul Siguranţei naţionale. Poate fi vorba de decizii în chestiuni privind cumpărarea de arme. Vasile Dîncu voia să cumpărăm de la o Mare putere, iar preşedintele de la alta. Poate fi vorba însă şi de decizii privind implicarea României în Războiul din Ucraina. Declaraţia lui Vasile Dîncu despre cum se poate ajunge la pace cu Ucraina l-a deranjat pe preşedinte, prin însuşi faptul că ministrul Apărării vorba despre pace.

Klaus Iohannis n-a vorbit şi nu vorbeşte despre pace.

Klaus Iohannis, purtătorul de cuvînt al americanilor, vorbeşte numai şi numai despre Război. E unul dintre cei mai belicoşi lideri NATO. El a impus României ham-ham-ismul zgomotos, agresiv şi nesăbuit faţă de Federaţia Rusă. Să fie vorba de o diferenţă radicală de viziune asupra Conflictului între Klaus Iohannis şi Vasile Dîncu?

Să fie Vasile Dîncu purtătorul de cuvînt al unor forţe interne care se opun politicii belicoase a lui Klaus Iohannis? Am scris şi am vorbit că Klaus Iohannis a acceptat ca România să fie baza de lansare a unui atac NATO împotriva Rusiei. Sub pretextul că ajută armata Ucraineană să-şi elibereze teritoriile naţionale. Şi m-am întrebat cine mai ştie despre această intenţie a lui Klaus Iohannis de a tîrî România într-o aventură iresponsabilă. Cine mai ştie şi n-a luat atitudine publică pînă acum riscă să fie acuzat de complicitate la aventura lui Klaus Iohannis. Să se fi gîndit Vasile Dîncu la această perspectivă cînd a decis să denunţe public imposibilitatea de a mai colabora cu Klaus Iohannis?

Fie şi această întrebare ar fi trebuit să facă din demisia lui Vasile Dîncu subiectul numărul unu al presei noastre. Presa noastră e presă de partid şi de stat. Se înţelege de ce a evitat subiectul. Ar fi fost obligată să se intereseze în ce aventură iresponsabilă a decis Klaus Iohannis să tîrască România.