Ion Cristoiu: Viaţa mea pentru o ştire! ar putea striga Mariana Sebeni

Aşa cum am vorbit într-o ediţie anterioară a Jurnalului meu video, am lucrat în aceste zile la prefaţa cărţii „Turişti fericiţi şi camioane de-a latul. Ştirea din spatele ştirii”, de Mariana Sebeni-Comşa. Textul urmează să apară o dată cu cartea. Îl public, totuşi, şi la această rubrică, deoarece el conţine idei generale despre presa de ieri şi de azi.

Mariana Sebeni (care a simţit nevoia să-şi adauge la numele celebru Sebeni, şi Comşa, despărţit, totuşi de o linioară) a scris o carte Turişti fericiţi şi camioane de-a latul. Ştirea din spatele ştirii.

Lectura acestei cărţi pasionante (mărturisire de cititor pătimaş şi nu de cititor din interes profesional), mă îndeamnă să declar că titlul ar fi trebuit pus:

Ştirea din spatele ştirii.

Aceasta deoarece valoarea de excepţie a cărţii stă în talentul autoarei de a ne convinge că în profesia de gazetar obţinerea unei ştiri poate fi – şi este în mai toate cazurile – o aventură demnă de o altă ştire. În cele mai multe cazuri, o ştire mult mai interesantă, mult mai de citit decît ştirea propriu-zisă.

Cel mai bun exemplu de o astfel de situaţie trimite la titulul cărţii, Turişti fericiţi şi camioane de-a latul.

Cine are timp, dar mai ales putere de a urmări televiziunile de ştiri fără a lua în prealabil pilula antiprostie* va fi constatat că de marile sărbători ştirile care domină pînă la sufocare sînt cele despre cît de fericiţi sînt turiştii români că petrec. Că petrec, pur şi simplu, şi nu că întreprind o călătorie, că vizitează un muzeu, că s-au apucat de citit o carte. La noi, în spaţiul moldo-valah, prin a petrece înseamnă a te aşeza la masă la restaurant (pentru asta faci coadă la Comarnic, ca să ajungi la Sinaia), a te ghiftui pînă-ţi crapă cureaua sau cordonul şi a trăncăni. A trăncăni întruna (cu nevasta, cu cumnatul, cu amicii, exact cu cei care trăncăneşti şi în Capitală). Această boală a cultivării mediatice a turiştilor fericiţi nu e de azi de ieri la televiziuni. E de pe vremea cînd Mariana Sebeni (folosesc numele de scenă şi nu din buletin) lucra în calitate de corespondent zonal al TVR. Zona acoperită de Mariana Sebeni cuprindea şi faimoasele staţiuni de pe Valea Prahovei. Aşa se explică faptul, dezvăluit chiar din primele pagini ale cărţii, că Mariana Sebeni trudea în zilele de sărbătoare, în care toţi muritorii de pe planetă petrec pe rupte. Cu un umor debordant, dublat de o autoironie duioasă, Mariana Serbeni descrie cum de Paşte, de exemplu, în timp ce toţi românii ciocneau ouă roşii în familie, ea pornea în căutarea unei ştiri TV cu ”turişti fericiţi aflaţi în vacanţă la munte”. Ştirea din spatele ştirii e lesne de dibuit. Ea se referă la efortul uriaş al reporterului Mariana Sebeni pentru a întocmi şi trimite la Bucureşti o ştire despre cum petrec românii Paştele sau Crăciunul. O ştire tipărită despre truda de a da o ştire Tv cu atît mai pasionantă cu cît Mariana Sebeni o scrie acum în carte, cu talent de prozator satiric, şi cu atît mai senzaţională cu cît dezvăluie un sacrificiu însemnat pentru realizarea unei ştiri TV la care nu se uită nimeni.

Sedus şi de talentul autoarei, m-am amuzat citind paginile despre efortul incredibil al ziaristei Mariana Sebeni de a face o ştire despre cum petrec românii. Spre finele descrierii am căzut pe gînduri. Şi mi-am amintit că, la Evenimentul zilei (ziar la care a colaborat şi Mariana Sebeni pe vremea Şcolii Cristoiu), am pus în prim planul aprecierii unui ziarist şi dăruirea profesională. La angajarea unei persoane feminine, în discuţia cu persoana respectivă, după ce trecea testul profesional, o întrebam dacă e căsătorită, dacă are copii. N-o întrebam pentru a încerca să mi-o fac amantă, ci pentru a o avertiza că profesia de ziarist înseamnă renunţarea la viaţa personală. Ca să lucrezi la Evenimentul zilei trebuia să-ţi sacrifici familia şi mai ales viaţa din afara redacţiei. Am considerat şi consider că profesia de ziarist e una din profesiile de excepţie din lumea de azi. De excepţie, pentru că presupune o dăruire exemplară. Ziaristul e ziarist 24 din 24 de ore. Mariana Sebeni povesteşte că avea pregătit, lîngă pat, costumul de intervenţie. Avea o convenţie cu Poliţia, cu Salvamontiştii, cu camerele de gardă ale spitalelor, şi cînd se ivea un fapt ieşit din comun – deraieri, accidente cu morţi şi răniţi, turişti rătăciţi, crime, bătăi între bande – primea un semnal. Sărea din pat şi, indiferent de timp şi vreme, îşi îmbrăca costumul de intervenţie şi împreună cu cameramanul, într-o Dacie hodorogită condusă de ea, se îndreptau în viteză spre locul ştirii. În multe pagini ea descrie astfel, sub semnul sintagmei – Ştirea din spatele ştirii – aventura senzaţională care a însemnat realizarea ştirii propriu-zise.

Pentru realizarea unei ştiri, ziaristul adevărat, profesionistul, îşi asumă orice risc. Mariana Sebeni e cît pe-aci să fie luată de viitură, salvată în extremis de un pompier, e cît pe-aci să fie linşată de muncitorii protestatari, conduce o maşină la miez noapte, suportă insultele unor politicieni precum Corneliu Vadim Tudor, leşină de foame. Un regat pentru un cal! strigă Richard al III-lea al lui Shakespeare. Viaţa mea pentru o ştire! ar putea striga reporterul adevărat. Ştire cu Ş mare, scoop, lovitură de presă, adevărat Breaking News. În aceste condiţii ştirea din spatele ştirii vine de la sine. Pentru că obţinerea unei ştiri implică ditamai aventura. Mariana Sebeni a fost doar colaboratoarea Evenimentului Zilei din perioada Ion Cristoiu. Citindu-i acum cartea, îmi dau seama că, fără a fi redactor la Bucureşti, fără a fi unul dintre membrii conducerii, Mariana Sebeni e absolvent cu Magna cum laude a Şcolii Cristoiu.

Una dintre lecţiile de bază ale acestei Şcoli vizează disponibilitatea ziaristului de a fi în stare de orice pentru obţinerea unei lovituri de presă. Nimic nu era mai preţuit la Evenimentul zilei decît ştirea bombă, scoopul, exclusivitatea. Cum le obţineau ziariştii de la Evenimentul zilei n-am ştiut la vremea respectivă. Bănuiam că asumîndu-şi eforturi extraordinare şi mai ales riscuri extraordinare. Citind cartea Marianei Sebeni bănuiala devine certitudine.

Obţinerea unei ştiri în adevăratul sens al cuvîntului presupune însă şi inteligenţă. Nu atît inteligenţa nu de a ghici ştirea care stă ascunsă şi pe care tu o vei scoate la lumină de urechi, cît mai ales inteligenţa de a ajunge la ştire. Istorisirile Marianei Sebeni despre cum a ajuns să obţină unele ştiri tari, ştiri de pagina întîi, trimit la inteligenţa şi dexteritatea unui spărgător de bănci. Prin asta se explică faptul că Mariana Sebeni a provocat în ultimă instanţă demisia ministrului de Interne, publicînd în Evenimentul zilei reportaje care o semnalau ca descoperitoare a unor urmăriţi generali, pe care Poliţia îi căuta zadarnic. Pentru a scrie un reportaj despre o Ghicitoare Mariana Sebeni s-a deghizat în nefericita care vrea să-şi ştie viitorul. Se înţelege că în astfel de cazuri ştirea din spatele ştirii e la fel de pasionantă precum ştirea propriu-zisă.

Să ne înţelegem.

Pentru a putea scrie o carte în care să dezvălui ştirea din spatele ştirii trebuie să ai trăsătura de esenţă a ziaristului adevărat:

Credinţa nesfîrşită în profesia de ziarist.

După cum remarcă Mariana Sebeni, e greu de crezut că vreun ziarist de azi ar mai putea scrie despre ştirea din spatele ştirii.

Nu cred însă că asta se explică prin mijloacele tehnice moderne care stau azi la îndemîna angajaţilor din presă (dinadins evit cuvîntul ziarişti, cei care lucrează azi în presă nu sînt ziarişti, ci angajţi!) faţă de ziariştii de ieri, precum Marian Sebeni.

Şi azi, ştirea cu Ş mare nu e posibilă fără implicarea Omului.

Iar pentru asta trebuie să fii ziarist, cu Z mare şi nu lefigiu, cu l mic!

*Pentru a nu rămîne însărcinate fără să şi-o dorească femeile apelează la legendara pilulă. Luată înainte de moment, pilula o fereşte pe distinsa de a rămîne gravidă. După vizionarea unei emisiuni de la o televiziune de ştiri există riscul să te prosteşti de a binelea fără să ţi-o fi dorit. Pastila antiprostie, luată înainte de a apăsa pe telecomandă, te-ar feri de un asemenea pericol.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro