Ion Cristoiu: Vicleanul Dej la şi mai vicleanul Stalin

Un mare publicist. 1940. Grigore Gafencu pleacă la Moscova ca ambasador al României în Uniunea Sovietică. Notele sale de călătorie, tipărite atît în cartea Misiuni la Moscova, dar şi în Jurnal mărturisesc un mare publicist, unul dintre cei mai mari din istoria modernă a României.

Citindu-i Jurnalul (sînt interesat mai departe de Fondul Naţional Antonescu) sesizez emoţiile de neînchipuit încercate de un politician român la întîlnirea cu o lume spectaculos diferită de cea de acasă. Emoţiile lui Grigore Gafencu sînt înzecite de gîndul că a ajuns în ţara care ne-a răpit Basarabia şi Bucovina, pe cale să ne înhaţe cu totul.

Am scris cîndva despre o observaţie de esenţă a călătorului Gafencu asupra vieţii din Imperiul bolşevic. Occidental pînă-n măduva oaselor, diplomatul român observă imediat prăpastia dintre nivelul de viaţă al omului simplu şi nivelul de forţă şi măreţie al statului.

Despre nivelul de viaţă el notează că defineşte o mulţime uniformizată, mulţumită că i se asigura nevoile fundamentale de a mînca, de a nu umbla gol puşcă şi de a se reproduce.

Citindu-i Jurnalul, mă grăbesc să transcriu una dintre cele mai acute observaţii în legătură cu energia expansionistă a Imperiului bolşevic.

Stalin foloseşte înţelegerea cu Hitler împotriva Marilor Puteri Occidentale pentru a înşfăca noi şi noi teritorii.

Ceea ce nu observa Gafencu în 1940, dar observ eu, în 2012:

De aceeaşi şmecherie a dat dovadă Stalin după cel de-al doilea război mondial, cînd a profitat de înţelegerea cu Marile Puteri Occidentale pentru a duce o politică expansionistă în Centrul şi Estul Europei.

*

Ana Pauker – agricultoarea? În căutare aprigă de cărţi despre Cote, găsesc în Dulapul rezervat Comunismului românesc volumul lui Robert Levy despre Ana Pauker: Gloria şi decăderea Anei Pauker (Polirom, 2002), variantă românească a lucrării Ana Pauker The Rise and Fall of a Jewis Communist, University of California Press, 2001 (De observat autocenzura românească în traducerea titlului!).

Reuşesc să dau gata un capitol, cel despre şefia Anei Pauker la secţia Agrară a C.C. al PMR.

De la început, o asemenea numire mă face să pufnesc în rîs. Trăitoare în URSS, fiica Rabinului din Buhuşi, ruptă de viaţa reală ca ilegalistă mai întîi şi ca nomenklaturistă mai apoi, Ana Pauker n-avea cu agricultura o mare mare legătură decît Simion Stîlpniul cu un bordel din port. Completa-i neştiinţă într-ale ţăranului român avea să-şi găsească expresia în discursul prin care Ana Pauker dezvăluie că din cauza preţului mare al păcurei, ţărăniştii îşi ung osiile carelor cu unt. Gheorghiu-Dej, ciocănaş de-al nostru, a făcut mare haz de această ipoteză, bunul lui simţ muncitoresc spunîndu-i că un ţăran n-ar face aşa ceva nici sub ameninţarea pistolului-mitralieră.

*

La Moscova. Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker ,Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat:

„Cînd am mers la Moscova, acolo n-am spus că am rămas singur, am spus că,uite, sînt două păreri, nici măcar n-am vrut să arăt cine are părerea cutare sau cutare, dar ei au înţeles”.

Forţa vicleşugului constă în intuirea interlocutorului: Stalin.

Gheorghiu-Dej nu ştie de ce sprijin se bucură la Kremlin Tovarăşa Ana.

Dacă ar fi zis că e în conflict cu ea, risca reacţia dură a unui Stalin sprijinitor.

Tătucului îi plăcea să i se ceară sfatul.

În locul pîrei – Tovarăşa Ana zice aşa, eu cred însă că e altfel, displăcute pentru Stăpîn, Dej apelează la:

Am venit să-mi daţi un sfat.

Dacă Stalin nu era de acord cu poziţia sa, în nici un moment despre Dej nu se putea spune că a pierdut bătălia.