ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Henry Kissinger, de la ”numărul 2 la Casa Albă”, la purtător de cuvînt al lui Putin şi Xi Jinping

Dintr-un cotlon al istoriei, a ieşit din nou Henry Alfred Kissinger (născut Heinz, în Germania nazistă), fost secretar de stat şi consilier pe probleme de securitate naţională în Statele Unite, în timpul preşedinţiei lui Nixon şi a lui Gerald Ford, cel ce a fost ”number one” în diplomaţia mondială între 1969 şi 1977. Sincer, eu credeam că a murit. Dar nu – Kissinger, unul dintre cei mai controversaţi actori politici ai istoriei mondiale din anii ’70, revine şi dă lecţii. Cît de valide pot fi acestea, prin prisma acţiunilor sale din trecut, care au dus la adevărate catastrofe genocidare şi la o întărire a comunismului chinez şi a Uniunii Sovietice, mi-e greu să spun, dar mai degrabă cred că lumea trebuie să se ferească de sfaturile lui, aşa cum e bine ”să te fereşti de greci, cînd fac daruri”. 

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger are o firmă de lobby, ”Kissinger şi Asociaţii”, nimic nou sau neobişnuit pînă acum – aşa ceva au mulţi dintre foştii politicieni de top de la Washington. Numai că firma lui aparţine Consiliului de Afaceri SUA-Rusia, ”un grup comercial care include ExxonMobil, JPMorgan Chase şi Pfizer”, după cum scria în decembrie 2016, la doi ani după anexarea Crimeei, jurnalul ”Politico”. Mai mult decît atît, tot aici se revela faptul că între fostul oficial american, posesor al unui ”Premiu Nobel pentru Pace”, oferit cu largheţe în 1973 ”pentru contribuţia sa decisivă la încetarea devastatorului conflict din Vietnam” şi Vladimir Putin există o strînsă relaţie, încă de la începutul anilor ’90. 

 

Devenit ”consultant global”, în anii ‘90, Henry Kissinger ”a întâlnit un tânăr rus intrigant şi a început să-i pună o serie de întrebări despre trecutul său. Am lucrat în domeniul informaţiilor, i-a spus în cele din urmă Vladimir Putin. La care Kissinger a răspuns: Toţi oamenii cumsecade au început în intelligence. Şi eu am făcut asta. Pe măsură ce Putin a urcat în ierarhia Kremlinului, devenind în cele din urmă preşedintele autocrat care este astăzi, el şi Kissinger au menţinut o relaţie caldă chiar dacă Statele Unite şi Rusia s-au separat şi mai mult. Kissinger este unul dintre puţinii americani care se întâlnesc frecvent cu Putin, şi-a amintit recent un fost ambasador al SUA – împreună cu starul de film Steven Seagal şi CEO-ul ExxonMobil, Rex Tillerson”. Trei surse confirmă deci ce era doar de presupus, după recentele declaraţii ale lui Kissinger despre conflictul din Ucraina: că el apără interesele ruseşti.

 

Într-o recentă declaraţie de la Forumul Economic Mondial de la Davos care a făcut vîlvă, fostul secretar de stat american, Henry Kissinger, ajuns la venerabila vîrstă de 99 de ani, a îndemnat Occidentul să înceteze să mai încerce să aplice o ”înfrîngere zdrobitoare a forţelor ruseşti din Ucraina”, avertizînd că aşa ceva ar avea ”consecinţe dezastruoase pentru stabilitatea pe termen lung a Europei”, că Rusia trebuie să-şi păstreze locul în echilibrul european al puterii: ”Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea tulburări şi tensiuni care nu vor fi uşor de depăşit. În mod ideal, graniţa ar trebui să fie o revenire la <status quo ante>. Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei înseşi”. 

 

Kissinger are o viziune apropiată de Putin în legătură cu trecutul ruşilor, spunînd că Rusia a fost o ”parte esenţială a Europei” timp de patru secole, ca ”garant al structurii echilibrului de putere european, în momente critice”. Kissinger l-a caracterizat pe Putin, după cum relevau dezvăluirile din ”Politico” drept ”un personaj din Dostoievski” şi ”un om cu un mare simţ al conexiunii, o conexiune interioară, cu istoria Rusiei aşa cum o vede el”, ceea ce Kremlinul a luat drept un compliment: „Kissinger ne cunoaşte foarte bine ţara, îi cunoaşte pe scriitorii şi filozofii noştri, aşa că astfel de comparaţii din partea lui sînt de apreciat”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a adăugat că Henry Kissinger ”are cunoştinţe profunde, nu superficiale”. 

 

Nu aveau cum să nu le placă ruşilor spusele fostului înalt oficial american, ajuns ”consultant geopolitic” şi despre Ucraina, la doi ani de la anexarea Crimeei, în 2016: ”Ucraina trebuie să fie încorporată în structura arhitecturii de securitate europeană şi internaţională în aşa fel încît să servească drept punte între Rusia şi Occident, mai degrabă decît un avanpost al oricărei părţi”. Este ceea ce a subliniat şi întărit, în termeni mai ferm pro-ruşi Henry Kissinger în recenta declaraţie la Forumul de la Davos.

 

Kissinger şi-a însuşit doctrina care acoperă cu justificări expansionismul rus de la Petru cel Mare încoace. Ea este acum prezentată de ”Kissinger&Associates” drept o ”necesitate istorică”, pe termen lung. Probabil, firma de consultanţă a fost ”angajată” de Federaţia Rusă. Dacă ruşii nu sînt ”menajaţi” în Ucraina şi lăsaţi de fapt să-şi facă de cap, Rusia va fi împinsă în braţele Chinei, a ameninţat la Davos Kissinger. Firma cu numele lui a acordat consultanţă politică marilor corporaţii americane, interesate în încetarea rapidă a conflictului şi sancţiunilor aferente, care le provoacă zilnic pierderi imense, de la extracţia de petrol pînă la desfacerea de medicamente.   ”Sper ca ucrainenii să îşi potrivească eroismul de care au dat dovadă, cu înţelepciunea”, a spus Kissinger, enunţînd că rolul potrivit al Ucrainei nu e nici în UE, nici în NATO, ci ”stat tampon neutru, şi nu frontiera Europei”. E exact viziunea Kremlinului, oferită însă de un fost înalt oficial american, socotit un adevărat ”guru” al politicii globale. 

Dar e un  ”guru vîndut”, de multă vreme, în opinia mea, ruşilor şi chinezilor. În aprilie 2002, spre neplăcerea lui Kissinger, care tocmai îşi publicase memoriile, un bun prieten american al meu, Tom Blanton, director al ”National Security Archives” de la Washington, a obţinut desecretizarea convorbirilor americano-chineze de la începutul anilor ’70, între secretarul de stat american şi Zhou Enlai, numărul 2 de la Beijing, după Mao. Din acestea reiese că oficialii de la Beijing îşi propuneau să joace „cartea Statelor Unite”, pentru a oferi un efect de pârghie Moscovei şi, din cauza lui Kissinger, care a recomandat şi el ca Statele Unite să joace ”cartea Chinei”, în ultimele decenii ale Războiului Rece s-a ajuns de fapt în situaţia rară ”în care s-a decis că Statele Unite ale Americii ar putea fi obiectul jocului de cărţi al altor naţiuni”.   

 

În 2002, cînd s-au publicat stenogramele întîlnirilor de la Beijing între Kissinger şi Zhou Enlai, s-a adus şi dovada minciunilor oficialului american. Kissinger scrisese în memoriile sale că spinoasa problemă a Taiwanului, care blochează relaţiile americano-chineze de decenii ”a fost menţionată doar pe scurt, în timpul primei sesiuni de convorbiri”, care au avut loc la 9 iulie 1971. ”Cu toate acestea – arăta Tom Blanton – aproximativ 9 pagini, aproape 20 la sută din stenograma de 46 de pagini a primei întâlniri Zhou-Kissinger includ discuţii despre Taiwan, cu Kissinger dezaprobând independenţa Taiwanului şi angajându-se să retragă două treimi din forţele militare americane din insulă, odată ce războiul din Vietnam s-a încheiat”. Miroase chiar a trădare. Dar nu e treaba mea să judec poziţia unui înalt oficial american, altfel decît ca istoric. Din această perspectivă, nu pot decît să consider că Henry Kissinger a făcut jocurile blocului comunist. Chiar şi după căderea acestuia şi finalul războiului rece. 

 

Kissinger s-a văzut des cu Putin, atît în ultimii ani ai administraţiei Obama, cît şi în administraţiei George W. Bush, pe măsură ce relaţiile cu Moscova se înrăutăţeau. El a avut relaţii apropiate cu Evgeny Primakov, fostul prim-ministru rus şi şef al Camerei de Comerţ şi Industrie a Rusiei, cu ”binecuvîntarea” lui Putin. Chiar dacă negocierile au avut o răsplată modestă, mai întîi din cauza frustrărilor lui Putin faţă de extinderea NATO în Europa de est şi apoi din cauza invadării Georgiei, în august 2008. Vorbind în februarie 2015 în onoarea lui Primakov, care murise, Kissinger şi-a prezentat punctul de vedere al relaţiilor între SUA şi Federaţia Rusă: ”Interesele pe termen lung ale ambelor ţări cer o lume care transformă turbulenţele şi fluxul contemporan într-un nou echilibru, care este din ce în ce mai multipolar şi globalizat. Rusia ar trebui percepută ca un element esenţial al oricărui nou echilibru global, nu în primul rînd ca o ameninţare pentru Statele Unite”. Kissinger e mai mult decît un cinic. Pe el nu-l interesează decît interesele celor mari, iar ţări ca Ucraina sau România nu doar că nu contează, ci ajung să încurce. 

 

Reacţionînd la spusele lui Henry Kissinger, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu s-a ferit de cuvinte. ”Indiferent de ceea ce face statul rus, există cineva care spune: «Să luăm în considerare interesele sale». Anul acesta, la Davos, s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete ruseşti care lovesc Ucraina. În ciuda faptului că zeci de mii de ucraineni au fost ucişi. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat la Bucea şi Mariupol. În ciuda oraşelor distruse. Şi în ciuda lagărelor de filtrare construite de statul rus, în care se ucide, se torturează, se violează şi se umileşte ca pe bandă rulantă. Rusia a făcut toate acestea în Europa, dar, totuşi, la Davos, de exemplu, domnul Kissinger iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei. Ca să nu existe o înstrăinare a Rusiei de Europa ". Zelenski a comparat opiniile lui Kissinger cu atitudinile occidentului şi concesiile faţă de Germania nazistă, în 1938: "Calendarul domnului Kissinger se pare că nu este 2022, ci 1938, iar el a crezut că vorbeşte cu o audienţă, nu la Davos, ci în ceea ce era atunci Munchen. Apropo, în anul 1938, când familia domnului Kissinger fugea din Germania nazistă, acesta avea 15 ani”. Ar fi trebui să-şi aducă aminte, dar nu o face.

 

Henry Kissinger, posesor al unui Nobel pentru pace, e cu totul străin de drepturile omului. De altfel, cel socotit odinioară ”un cinstit printre corupţi”, pentru că nu s-a implicat în timpul administraţiei Nixon în ”afacerea Watergate” Kissinger a făcut, mai ales spre sfîrşitul carierei sale, obiectul unor critici vocale ale asociaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, noţiune care în ”geopolitca” sa aproape că nu există. În decembrie 1975, însoţindu-l pe preşedintele Gerald Ford în vizita din Indonezia, cei doi şi-au manifestat sprijinul pentru preşedintele indonezian Suharto, în invadarea Timorului de Est. Au fost masacraţi atunci peste 200.000 de oameni şi a început un război care continuă încă. Înspre zilele noastre, Kissinger a negat că ar fi avut cunoştinţă despre intenţiile dictatorului indonezian cu privire la Timor, afirmînd că "aprobarea" lui asupra invaziei este o ”formulare scoasă din context”. Problema e că o viitoare declasificare a documentelor vizitei ar putea scoate la iveală, ca şi în cazul discuţiilor cu Zhou Enlai despre Taiwan, cu totul altceva. 

 

Nu mai e spaţiu, pentru a intra şi în alte amănunte care arată adevărata faţă a lui Kissinger, care la 99 de ani se dovedeşte un ”influecer” al Rusiei, via China, care încearcă, de pe soclul său  să convingă lumea că suveranitatea unei ţări nu contează şi că hărţile se pot tăia cu foarfeca, la masa celor mari.