ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Lui Traian Băsescu nu i-a lipsit niciodată nimic: era unul dintre puţinii milionari ai României, înainte de 1989

”Să limpezim lucrurile: Năstase a venit în politică cu Trabant, eu cu Audi 80!”

Pe lîngă o familie fericită (la mai puţin de doi ani de la căsătorie, soţia, Maria, i-a oferit lui Traian Băsescu o primă bucurie în 1977, cînd s-a născut primul copil, o fată botezată Ioana şi trei ani mai tîrziu, a venit pe lume cel de-al doilea copil al familiei Băsescu, tot o fată, Elena), cel ce avea să devină preşedinte al României, ”via” informator al Securităţii a cîştigat în anii comunismului o grămadă de bani. Nu i-a lipsit niciodată nimic.

Bucuriile vieţii de familist au fost completate de recompensele materiale de care Traian Băsescu a avut parte din plin. Aşa cum deseori a mărturisit-o, “a dus-o bine” în timpul regimului comunist, fie de pe urma misiunilor pe mare, fie ca reprezentant al NAVROM la Anvers. ”Domnule, eu am avut bani, slavă Domnului, ca lup de mare, am avut bani şi înainte de Revoluţie, cît am lucrat in Belgia, deci, eu am venit în politică cu Audi 80”, se mîndrea Traian Băsescu într-un interviu din Academia Caţavencu, ironizîndu-şi adversarii politici. ”Să limpezim lucrurile. Năstase a venit în politică în Trabant. Pe bune, uite, Năstase a intrat în politică cu Trabantul, şi ăla, din orgoliu nemăsurat, l-a vopsit în negru, să pară Ceaika. În ziua Revoluţiei, eu aveam Audi 80, el un Trabant”.

Activitatea lui Băsescu în marină a fost recompensată ma intîi cu un apartament, primit încă pe cînd era ofiţer, pe 10 ianuarie 1980, prin repartizare din lista alocată Intreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa. E prima lui casă, din cele deţinute acum. La acea dată, familia Băsescu ”se compunea” din ”soţ, soţie şi un copil”, dar i s-a repartizat un apartament cu 4 camere plus dependinţe, situat în Aleea Zmeurei. I s-a făcut, fără îndoială, un mare favor, căci repartizarea a încălcat normele legale în vigoare la acea vreme, după care avea dreptul la doar 2 camere, avînd în vedere numărul restrîns al membrilor de familie. După 1989, mai precis în 26 mai 1992, pe cînd era ministru al transporturilor în guvernul Stolojan, Traian Băsescu a cumparat apartamentul respectiv, pe baza contractului nr. 1415,  achitînd pe loc suma de 140.000 de lei; cam 630 de dolari, la vremea respectivă.

Blocul de pe Aleea Zmeurei în care a locuit familia Băsescu era unul “destul de cenuşiu”. Vecinii lui Traian Băsescu, deşi acesta nu mai locuieşte de ani buni acolo (iar apartamentul cu patru camere a fost trecut din 1999 pe numele fiicei sale, Ioana) au fost întodeauna discreţi. “Mai vine şi el pe aici, dar rar”, spunea o vecină prin 2005, scuturînd o pătură de la balcon. Înăuntru, pe casa scărilor, “termopane, scara e curată, opt din cele zece uşi sînt metalice”. Ziaristul care încearca pe atunci să reconstituie un crîmpei din viaţa cuplului Băsescu în bloc a fost refuzat ferm de o altă vecină: "n-o să vă spună nimeni nimic! Scrieţi că e cel mai cumsecade vecin! Atît!". Dar un vecin absent.

Administratorul blocului a fost  ceva mai generos cu informaţiile: "colocatar bun, plăteşte dările regulat. De fapt, vine un vecin, că ei apar doar vara, la plajă”. Sînt confirmate şi “activităţi colaterale” navigării pe mare ale lui Traian Băsescu, care i-au rotunjit substanţial veniturile înainte de 1989: “Da, aducea ţigări, blugi. Ce să zic, mă mai întreabă lumea cum e să fiu vecin cu el, dar ce să le spun? Păi, ce să ne facă, măi, să ne zugrăvească el?”. Omul are dreptate. Pe Aleea Zmeurei, rămîne o uşă metalică închisă peste poveşti vechi, acoperind în penumbra unui apartament nelocuit în cea mai mare parte a anului istoriile unei familii şi preistoria unei cariere politice. Apartamentul din Constanţa a mai jucat un rol activ în viaţa lui Traian Băsescu o singură dată după plecarea sa spre Bucureşti, în marşul de cucerire a Capitalei şi a întregii Românii. În anul 1996, Băsescu a girat cu el un împrumut de la Banca Agricolă al fratelui său, Mircea, căruia, cum se ştie însă, afacerile nu i-au adus noroc.

Dar apartamentul  cu patru camere primit în 1980 de la NAVROM a fost doar o mică parte a recompensei. Traian Băsescu, după cum însuşi spunea, a cîştigat bani. Foarte mulţi bani. În iulie 2002, în contextul în care în presă au apărut informaţii care arătau că a investit brusc 2 miliarde de lei, cumpărînd un teren şi un autoturism Mercedes, declara că pînă în 1990 adunase pe carnete CEC un milion de lei. O sumă impresionantă pentru orice român, care cunoaşte valoarea banului în anii comunismului, precum şi cît de greu se cîştigau, de către cei mulţi. Dar, cum însuşi lasă să se înţeleagă Traian Băsescu, se număra printre aleşi, printre favoriţii sorţii: „pe mine m-a găsit Revoluţia cu bani. După 12 ani de serviciu pe mare, după trei ani de serviciu în Belgia, eram un om care cîştigase bani mulţi. Dacă mă căutaţi la CEC în vremurile acelea, vedeaţi că aveam un milion de lei. Deci nu m-a găsit Revoluţia sărac! Eu, înainte de a-mi cumpăra Mercedesul, am avut trei maşini Audi” – declara Băsescu, in iulie 2002, pentru „Jurnalul National”.

Elena Ceauşescu avea la CEC 270.000 lei, Traian Băsescu un milion

La milionul de lei, se adaugă, după cum tot el avea să precizeze într-o altă declaraţie publică, o sumă mare în valută, şi anume 60.000 de dolari. Nu mai ştiu pe nimeni care se poate lăuda că acumulase, la vedere, fără teamă de vestita Lege 18 a cîştigurilor ilicite, o asemenea avere. După cum se ştie, spre exemplu, Elena Ceausescu, căreia i s-au făcut publice economiile păstrate pe libretele CEC care i-au fost cofiscate în aprilie 1990 de statul român,  avea cu puţin mai mult de un sfert din banii lui Traian Băsescu, şi anume 270.000 de lei. Pe lîngă milionul de la CEC şi cei 60.000 dolari, despre care nu a precizat în ce formă au fost „economisiţi” (fiind greu de crezut că autorităţile comuniste i-ar fi permis un cont în valută de asemenea dimensiuni), Traian Băsescu şi familia sa mai adunase încă aproape un milion de lei, adică, mai precis, echivalentul a 895.000 de lei, în bunuri de valoare.

Astfel, într-o declaraţie de avere, specifica drept valori dobîndite în perioada 1975-1989 bijuterii (cercei, brăţări, lănţişoare etc.) în valoare de 20.000 de dolari, precum şi ceasuri şi brichete în valoare de 35.000 de dolari. De asemenea, el a mai declarat tablouri în valoare de 17.000 de euro, dobîndite începînd din 1985. Deci, după propriile-i declaraţii, Traian Băsescu poate fi socotit, fără îndoială, printre cei mai bogaţi oameni din România socialistă. Economiile sale totalizau în jur de 2.800.000 de lei. Cel puţin după carnetele CEC, valută, bijuterii, ceasuri, brichete şi tablouri, după cum însuşi declară, era de peste zece ori mai bogat ca Elena Ceauşescu. În cei treisprezece ani şi patru luni de muncă, pînă în decemrbrie 1989, a pus deoparte, după o socoteală simplă,  în medie 561 de lei în fiecare zi, inclusiv în perioadele de concediu, 17.500 de lei pe lună, 210.000 de lei pe an.

Acestea sînt doar economiile realizate de familia Băsescu înainte de 1989, după propriile declaraţii ale lui Traian Băsescu. Dacă la suma declarată a economiilor familiei adăugăm cheltuielile curente ale acesteia, calculate la limita de jos a modestiei, la circa 3.000 lei pe lună, se adaugă, la banii declaraţi drept economii, încă 480.000 lei. Ajungem deci la 3,280 milioane lei venit net, adică aproape 822 de lei pe zi, 25.000 de lei pe lună, 300.000 de lei pe an, pentru fericiţii locuitori ai apartamentului cu patru camere din Aleea Zmeurei, în timpul comunismului. Regim care a fost darnic cu domnul Băsescu, ceea ce explică greutatea cu care acesta, ajuns preşedinte al României, s-a lăsat convins să condamne regimul comunist în care, în mod justificat şi sincer, spunea că a dus-o bine. Mai mult decît bine. Este lesne de înţeles, dacă e să ne aducem aminte că o franzelă costa 3,50 lei, un kilogram de carne de porc era 35 de lei, unul de salam de vară 64 de lei, un litru de ulei sau un kilogram de zahăr mai puţin de 10 lei. Preţuri, adică, cam ca acum. Atunci cînd produsele se găseau. Dar este greu de presupus că, avînd parte de atîţia bani, familia Băsescu a stat la coadă.

Comparativ cu veniturile lui Băsescu, eu, ca profesor stagiar (de istorie), aveam un salariu lunar de 2164 lei. Un prieten, inginer petrolist, la încheierea celor trei ani de stagiu, cîştiga 2560 lei pe lună. Salariul mamei, muncitoare textilistă necalificată, cu peste 20 ani vechime era de 2644 lei. Un lector universitar ajungea la 3.000 lei lunar net, iar un şef de catedră universitară, cu vechime şi maximul de titluri academice, la 6.200 lei. La palierul cel mai de jos în România socialistă, un cooperator nu cîştiga pe lună, în cazurile cele mai bune, mai mult de 800 lei pentru zilele-muncă prestate (mai puţin decît Traian Băsescu într-o zi). Un muncitor sezonier, fără calificare, la plata cu ora, primea (după grilele de salarizare ale epocii) exact 6 lei şi 8 bani pe oră. Pentru a realiza veniturile lui, un asemenea muncitor ar fi trebuit să muncească peste jumătate de milion de ore, iar eu aş fi cîştigat cît a economisit Băsescu, în 108 ani şi patru luni de predare a istoriei.     

Oficial, ofiţerul, mai apoi comandantul şi mai apoi şeful de reprezentanţă comercială Băsescu a cîştigat mai puţin, decît a declarat că are, după 1989, cînd n-a mai fost în pericol să-i fie confiscate bijuterii, tablouri, alte bunuri. Restul banilor, în afara celor depuşi la CEC, cei în bunuri, au provenit din bişniţă. Am făcut, în cartea pe care am scris-o despre Băsescu în 2012 calculul veniturilor sale legale, dinainte de 1989, pe grad şi funcţii, inclusiv cît a lucrat ”în afară”, incluzînd şi diurnele. În cea mai bine retribuită funcţie pe care a ocupat-o aproape trei ani, aceea de şef al Agenţiei NAVROM de la Anvers (Belgia), post ocupat in perioada 1987-1989, a avut un salariu comparabil cu al unui director general, dar care nu depăşea 10.000 de lei lunar, la care se adăuga o indemnizatie lunară în valută, de aproximativ 1.000 de dolari. Veniturile sale legale pentru cei aproape 14 ani de activitate dinainte de 1989 nu puteau să depăşească, în total, 1,3 milioane lei.

Oricum s-ar suci lucrurile, tot mai rămîne o diferenţă de două milioane de lei, pe care Băsescu n-ar fi putut-o  justifica, dacă ar fi fost luat ”la puricat”, pentru ”venit licit”, pe baza Legii 18, de justificare a bunurilor. Dar, cine să-l ia? În Institutul de Marină era ”Petrov”, apoi pe nave era sub ocrotirea ofiţerului de securitate Avramidis şi mai apoi, cum chiar Băsescu recunoştea, însăşi generalul Nuţă îl aştepta, cîteodată, la dana de acostare. Cum să se atingă de el, un biet miliţian de la ”economic”? Aveau aceştia destui gestionari, de arătat la ”Reflector”. Traian Băsescu făcea parte din altă rasă, a românilor intangibili. Aşa era, de fapt. Aşa s-a crezut şi în continuare însă, cînd a minţit într-una, că nu a colaborat cu Securitatea, socotind că e vorba de o formalitate, ca un fel de ”decont”.

Oricum, după celebrul Ştefănescu, zis şi “Bacchus”, cel ce se îmbogăţise între 1971 şi 1978 îndoind vinul cu apă şi realizase “ilicit” din “activitatea infracţională” pentru care a şi fost condamnat la moarte şi executat în 1981 nu mai puţin de 2.240.000 de lei şi ceva mai mult decît echivalentul acestor bani în aur şi bijuterii, Traian Băsescu era, din cîte ştiu eu, cel de-al doilea milionar al României. Dar fără să aibă aceleaşi probleme în faţa legii.

Băsescu a fost ”executat” abia acum, dar numai moral. Nimeni nu i-a luat ceva din ce a cîştigat, ilicit, în afara unor privilegii nemeritate. Pentru că nimeni nu ne poate da înapoi zece ani din viaţă.