ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea | ”Spionii” români ai lui Pacepa erau, după părerea lui Ceauşescu, nişte bişniţari, flecari şi impostori

”Cazuri de trădare”, muşamalizate la DIE

În zilele noastre, odată cu intrarea României în NATO, poziţia faţă de Ion Mihai Pacepa, una radicală în timpul lui Ceauşescu, cînd era unanim considerat la nivelul autorităţilor drept un trădător, s-a nuanţat. Pacepa a fost reabilitat pentru că soarta l-a situat în tabăra învingătorilor. Dar marii învinşi ai gestului său au fost apropiaţii şi subalternii lui, pentru care viaţa a devenit un iad după ”defectarea” şefului.

Ancheta asupra ”defectării” lui Ion Mihai Pacepa din iulie 1978, cînd a ”dispărut” în RFG, predîndu-se americanilor, s-a întins pînă în toamna anului, iar concluziile ei au fost prezentate în faţa întregii conduceri a Securităţii, atît ”interne”, cît şi ”externe”, în ziua de Crăciun a anului. Era un cadou amar pentru mulţi – de fapt, puţinii care scăpaseră de anchetele interne, care au vizat întreg aparatul Securităţii, acuzat de lipsă de vigilenţă – şi mai ales aparatul ei care acţiona în afara graniţelor RSR. 

Toţi ofiţerii de Securitate ascultau, în sala mare de conferinţe a Ministerului de Interne, ţinutuiţi în scaun, raportul citit de noul şef al spionajului românesc, Remus Dima, un fost scriitor-activist, ajuns în această funcţie pentru a pune ”şaua” partidului pe calul nărăvaş şi nărăvit la ”lucerne” al bunăstării occidentale a Securităţii. Înainte, noul ministru de interne George Homoştean, şi el om de încredere al partidului, fost prim-secretar al judeţului Alba, propulsat în acest post ca activist fidel al lui Ceauşescu, a prezentat concluziile generale: ”S-au obţinut date din care rezulta că, în cadrul fostei Direcţii Generale de Informaţii Externe, existau trădători, mai mulţi agenţi din legătura cadrelor aflate la post în străinătate, prezentînd materiale care scoteau în evidenţă astfel de suspiciuni. Cu toate acestea, în mod cu totul neaşteptat, nu s-au luat măsuri pentru verificarea şi elucidarea imediată a tuturor suspiciunilor”.

Activiştii din partid dezgropau acum toate ”cadavrele” de prin fişetele spionilor României comuniste: ”Aceste grave încălcari ale regulilor de muncă au permis ca, în rîndul cadrelor fostei direcţii, să se înregistreze cazuri de trădare şi căderi, care au avut efecte deosebite asupra muncii întregului aparat, a prestigiului statului nostru”. Trădarea fusese la ea acasă, dar n-o sesizase nimeni, se susţinea în mod fals şi generalizator – era primul semn al politizării aparatului: nu conta adevărul, ci litera şi voinţa partidului.

Iar acţiunile spionilor, cu specificul conspirării lor depline, erau prezentate acum într-o altă lumină: ”Fosta conducere a Generalei de Informaţii Externe a acţionat sistematic pentru ca aparatul de informaţii externe să fie cît mai puţin, sau să nu fie deloc controlat în activitatea pe care o desfăşura”.

Vinovat nu era doar Pacepa, ci şi şeful său, generalul Nicolae Doicaru, demis imediat după fuga acestuia: ”în activitatea de conducere, Doicaru şi Pacepa, celelalte cadre, au promovat un spirit de muncă defectuos, cu consecinţe deosebit de grave asupra calităţii muncii de informaţii externe. Consiliul de conducere al fostei direcţii generale, celelalte cadre cu munci de conducere au manifestat o gravă lipsă de răspundere în realizarea sarcinilor complexe ce le reveneau. Atitudinea neprincipială, lipsa de curaj, interesele personale meschine ale unor cadre, inclusiv ale celor din consiliul de conducere al direcţiei generale, au dus la acţiuni slugarnice fată de Doicaru şi Pacepa. Ca urmare, s-a creat În unitate un climat de minciună, de ascundere a lipsurilor, de tocire a spiritului critic şi autocritic”.

La adăpostul ”conspirativităţii muncii”, spionii şi-au croit propria lege

Corupţia şi traficul de influenţă aveau drept scop îmbogăţirea şefilor din spionaj care domniseră la Securitate, cum descopereau acum Homoştean şi Dima, activiştii de partid trimişi să facă ordine în Securitate. Iar acestea se desfăşurau la adăpostul ”conspirativităţii muncii”: ”Doicaru şi Pacepa, abuzînd de funcţiile şi poziţiile pe care le ocupau În cadrul Ministerului de Interne, invocînd nevoia de a se păstra o deplină conspirativitate asupra mijloacelor şi metodelor de muncă, a problemelor şi acţiunilor fostei Direcţii Generale de Informaţii Externe, s-au opus în permanenţă oricăror intenţii de a fi controlaţi. Au fost dezinformate organele de partid superioare în legătură cu activitatea fostei Direcţii Generale, raportîndu-se denaturant informaţiile primite”.

Şpaga pentru numirea la un post în străinătate era cea care contase, şi nu profesionalismul sau ”interesele superioare de stat” din munca de spionaj, după cum descopereau acum noii şefi de la partid, numiţi peste securişti: ”Au fost trimise la post în exterior şi menţinute ani de zile cadre deconspirate, cunoscute de către serviciile străine de informaţii şi contrainformaţii, mergîndu-se pînă la retrimiterea unor ofiţeri în aceeaşi ţară în care, cu puţin timp în urmă, fuseseră declaraţi persona non grata, ignorîndu-se cu bună ştiinţă riscurile care se creau pentru cadre şi anulînd practic orice posibilitate ca acestea să ducă muncă informativă eficace”.

”S-a manifestat o slabă preocupare pentru iniţierea şi aplicarea unor măsuri temeinice şi calificate de apărare a cadrelor trimise la post sau în misiuni în exterior şi n-a existat un sistem corespunzător pentru cunoaşterea unor aspecte din activitatea şi conduita acestora. Unele cazuri de trădare sau cădere a cadrelor proprii au fost ascunse, ori s-a negat apartenenţa lor la Direcţia Generală de Informaţii Externe. Frecvent erau prezentate informaţii culese din presa oficială, din alte materiale cunoscute public în ţările respective, spunîndu-se că au fost obţinute prin mijloace ale muncii de securitate sau surse de valoare care, în realitate, nu existau”. Asta nu e însă o noutate – s-a întîmplat şi înainte, şi după Pacepa. Chiar şi după 1989…

Direcţia Generală de Informaţii Externe, specializată în bişniţă

Ignorînd faptul că tocmai din dispoziţiile lui Ceauşescu spionajul românesc se angrenase în operaţiuni comericale pentru aducerea de valută în ţară, acum practica era una incriminată: ”Aparatul fostei Direcţii Generale de Informaţii Externe a fost angrenat tot mai mult în tranzacţii comerciale, încheierea de contracte economice şi alte activităţi de comerţ exterior. Lipsa de informaţii secrete a fost ascunsă vreme îndelungată de fosta conducere a direcţiei generale, prin aducerea în ţară a unor produse tehnice, bunuri de consum şi alte valori, care erau prezentate drept rezultate ale unor pătrunderi secrete la firme străine, măsuri complexe specifice muncii de informaţii externe, dar care, în realitate, erau cumpărate din magazine sau obţinute prin dlferlte practici ce compromiteau statul nostru faţă de firmele partenere”.

”Unele cadre ale fostei Direcţii Generale de Informaţii Externe au întreprins acţiuni care orientau greşit organele noastre de comerţ exterior, recomandîndu-Ie diferiţi cetăţeni străini ca mari personalităţi cu putere de influenţă pe lîngă firmele ţărilor occidentale, în realitate, cei mai mulţi fiind compromişi în ţările lor, unii chiar vechi spioni, care au profitat de pe urma relaţiilor cu firmele româneşti, ceea ce a adus grave prejudicii. Fosta conducere a Direcţiei Generale a constituit o frînă în realizarea cooperării cu aparatul intern de securitate, cu celelalte unităţi ale Ministerului de Interne. Preluarea în subordine directă a aparatului de contraspionaj, a Direcţiei Consulare şi centralizarea transmisiunilor cifrate şi subordonarea Centrului de cifru i-au dat practic posibilitatea să controleze totul în activitatea informativă din exterior şi interior şi să evite orice acţiune care ar fi putut să-i deconspire abuzurile şi ilegalităţile”. Era şi ce-I durea cel mai tare: Pacepa defectase ca posesor al unui munte de informaţii.

La final, a fost devoalat şi ceea ce era de fapt ”secretul” cunoscut de o lume întreagă (pentru că o sumedenie de înalţi nomenclaturişti profitaseră de pe urma acestui fapt) era că spionajul românesc se ocupa mai ales cu bişniţa, aducînd pentru ”conducerea superioară de partid” o sumedenie de bunuri care nu se găseau în ţară. Acum, Dima şi Homoştean se prefăceau că descoperă acest adevăr.

Raportul arăta că ”s-au comis încălcări grave ale normelor eticii şi echităţii socialiste, s-au stimulat şi tolerat corupţia, abaterile de la morală, alte manifestari de indisciplină, abuzuri şi ilegalităţi. Pacepa şi Doicaru au dat indicaţii exprese şi au solicitat ca unele cheltuieli să fie decontate din fondurile operative, arătîndu-le subordonaţilor şi cum să procedeze pentru ca, din acte, să nu rezulte că banii fuseseră folosiţi pentru procurarea unor bunuri de uz personal. Au pretins ofiţerilor de la post cantităţi mari de bunuri, valori şi chiar sume în valută, determinîndu-i pe aceştia să recurgă la firme ori persoane străine cu care aveau relaţii de afaceri pentru a suporta contravaloarea produselor procurate, creînd astfel pericolul grav de a se acţiona asupra lor de către duşman, înjosindu-se şi ştirbind ţării noastre”.

Dar nici Doicaru şi nici Pacepa nu furau pentru ei: li se cerea, aproape zilnic, şi erau nevoiţi să recurgă la asemenea subterfugii, pentru că fiecare membru mai de vază al CC-ului avea şi el nevoie de un frigider sau de nou-apărutele minuni ale tehnicii din occident. Acum, toţi cei ce beneficiaseră de pe urma acestei bişniţe de partid şi de stat erau pe banca acuzării. Nu doar spionii, ci întreg aparatul de partid şi de stat era corupt. Dar acum se găseau ”acari Păun”. Raportul arăta cum ”transportul bunurilor din exterior în ţară s-a făcut cu avioane Tarom, vagoane de dormit ale C.F.R. şi cu maşini ale Direcţiei Generale, cărora li se dădea de curier diplomatic, încălcîndu-se prevederile legale, prin eludarea plăţii transportului şi a taxelor vamale”.

De îmbogăţirea de pe urma bişniţei erau însă învinuiţi spionii, nu şi protectorii lor din partid. Raportul dădea vina doar pe ei. ”Prin asemenea practici, cea mai mare parte a cadrelor fostei Direcţii Generale care au fost la post in strainătate şi-au procurat autoturisme, cantităţi exagerate de frigidere, televizoare, inclusiv în culori, magnetofoane şi alte aparate, şi-au construit apartamente proprietate personală şi vile în staţiuni de odihnă, mobilate deosebit de luxos, cu bunuri procurate tot din exterior”. De parcă activiştii de partid din nomenclatură, înclusiv Remus Dima sau fostul prim secretar Homoştean de la Alba, ajuns ministru de interne, trăiau în apartamente la bloc şi urmăreau Telejurnalul la televizoare redegiste alb-negru, marca Stassfurt…

Prin fuga lui Ion Mihai Pacepa în occident, s-a văzut pentru prima oară cîtă mizerie s-a adunat – şi continua să se adune – sub preş. Lipsa de eficacitate economică era dublată ca efect de o corupţie endemică, de sistem. Această ipocrizie care se întrevede la fiecare pas din dosarul anchetei ”trădării” lui Pacepa a fost, de fapt, cea care a subminat regimul comunist, pînă la implozia sa, în decembrie 1989.