ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea | Viaţa celui mai cunoscut torţionar al Securităţii: Alexandru Nicolschi – spion NKVD

Numele lui Alexandru Nicolschi (sau Nicolski) a fost în realitate Boris Grunberg. Probabil din admiraţie pentru un ilegalist comunist basarabean cu acest nume, s-a recomandat astfel în 1941, cînd a fost prins că fusese trimis ca spion în România – şi cu acest nume a şi fost cooptat de ”puterea populară” de la Bucureşti în 1945, pentru a purta ”lupta de clasă”. Tot cu acest nume de împrumut a însîngerat istoria primelor două decenii ale comunismului din România.

Copilul sărac înscris în UTC, bătut de Siguranţă şi dornic să se răzbune

Boris Grunberg, alias Alexandru Nicolschi s-a născut la 2 iunie 1915, în Chişinău. Copilăria i-a fost una marcată de frustrări. Mama, Rozalia, şi tatăl său, morarul evreu Alexandru Grunberg, nu au putut să-i ofere condiţii prea bune micului Boris: morarul se îmbolnăvise, iar în familia sa domnea sărăcia.

Fără să strălucească la vreun obiect de studiu şi avînd mari dificultăţi atît cu achitarea taxelor şcolare, cît şi cu învăţarea limbii române, Boris a absolvit totuşi opt clase de şcoală în oraşul natal, după care, din cauza piedicilor materiale, a fost nevoit să se angajeze în 1930 calfă, într-­un atelier de gravură în metal. Peste un an, a intrat ucenic la un giuvaergiu, unde a lucrat pînă în 1937, cînd a fost recrutat. Şi-­a satisfăcut serviciul militar la Iaşi, în cadrul Regimentului 2 Transmisiuni, fiind lăsat la vatră la începutul anului 1940 cu gradul de caporal, absolvent al şcolii militare de telefonie.

Ocuparea Basarabiei în urma ultimatumului din 27 iunie 1940 şi instaurarea puterii sovietice în România de peste Prut nu l­-au afectat deloc pe tînărul Grunberg, care activase încă din 1932 ca ilegalist în rîndurile comuniştilor, ocupînd chiar funcţii în ierarhia locală a UTC şi mai apoi în aceea a partidului comunist din Basarabia. A şi fost arestat în martie 1933, fiind eliberat însă după 5 zile, după o ”corecţie” fizică serioasă, care i-a lăsat cîteva coaste rupte şi o amintire de neşters – pe care o va răzbuna cumplit.

La instalarea sovieticilor în Basararbia, buna sa pregătire în domeniul telefoniei, cît şi apartenenţa la comunişti au dus la aprecieri din partea noilor autorităţi, Boris fiind angajat la centrala telefonică din Chişinău, ca tehnician. A lucrat aici pînă în decembrie 1940, cînd, ca semn al încrederii pe care o aveau în el bolşevicii, a fost racolat la sugestia secretarului de cadre de la primăria oraşului, I.A. Efimov, de RAZVDEKA, Direcţie din NKVD care se ocupa exclusiv cu activităţi de spionaj. A fost trimis într-­un centru de instruire a spionilor, înfiinţat la Cernăuţi. Într-­o autobiografie din 1944, prezintă succinct şi discret pregătirea sa ca spion: ”în luna decembrie am fost trimis la lucru, într-­o altă instituţie”.

Instruirea agentului Boris Grunberg, alias Nicolschi, a constat în 60 de lecţii a cîte trei ore fiecare, la sfîrşitul acestora el fiind oarecum familiarizat cu realităţile din România, învăţînd să se poarte pe stradă, în restaurante, trenuri, hoteluri etc. Pe 2 aprilie 1941, într­-o cameră a hotelului ”Palace” din Cernăuţi, Boris Grunberg, îmbrăcat în uniforma celor din Narodnîi Komisariat Vuntrenîh Del (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, prescurtat NKVD) primea de la instructorul său, căpitanul Andreev, 500 de ruble – un fel de indemnizaţie, înainte de a fi trimis în prima sa misiune: spionaj pe teritoriul românesc: ”în luna mai 1941, am plecat cu o misiune  în România, . Cînd am fost prins, ca să­-mi pot ascunde trecutul şi misiunea, mi-­am schimbat numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume am fost cercetat de organele Biroului II Contrainformaţii de la Bucureşti şi sub acest nume mă recomand pînă astăzi, 14 octombrie 1944”. Autobiografia de mai sus e semnată ”Alexandru Nicolschi”.

Misiunea de spionaj în România a lui Boris Grunberg – Nicolschi s-a terminat în bălării

Nicolschi trecuse în România în noaptea de 26 mai a anului 1941, cu acte false pe numele de Vasile Ştefănescu (vezi foto). La numai două ore după intrarea frauduloasă pe teritoriul românesc, a fost găsit de doi grăniceri, dormind într­-o căpiţă de fîn. La ancheta preliminară, acesta avea să le declare ofiţerilor români de contrainformaţii: ”Eu, fiind decăzut din punct de vedere fizic şi moral, am mers numai o mică distanţă, nu ştiu cît, şi am hotărît să nu merg mai departe” (înainte de a trece graniţa, chefuise alături de căpitanul Andreev, în casa cîrciumarului evreu din Proboteşti). În raportul care i s-­a întocmit la pichetul de grăniceri Hilişeu-­Curt, grănicerii care l-­au prins povestesc că suspectul, după ce a fost observat dormind în căpiţa de fîn, la numai două ore de graniţa cu URSS­-ul, a încercat să se ascundă, lungindu­-se într-­o văioagă, printre bălării. Mirosea puternic a vodcă.

În timpul interogatoriilor, s-a prezentat drept Alexandru Nicolschi. Chestionarele în descriu astfel: ”Talia 1.70 m, părul castaniu, sprîncenele castanii, fruntea lată, ochi căprui, nas potrivit, bărbia ovală, faţă smeadă, fără semne particulare”. Ancheta s­-a derulat cu repeziciune. Probele administrate fuseseră adunate în Dosarul de trimitere în judecată 1358/41. După trecerea lor în revistă, procurorul a cerut în baza lor pedepsirea exemplară a lui Alexandru Nicolschi, dovedit ca spion, mergîndu­-se pînă la condamnarea la moarte, întrucît delictul de care s­-a făcut vinovat era deosebit de grav, mai ales într-­o vreme în care războiul bătea la uşă. Găsindu-i-se circumstanţe atenuante, a fost condamnat prin sentinţa cu nr. 481/7 iulie 1941 la muncă silnică pe viaţă, pentru spionaj.

După pronunţarea sentinţei şi respingerea recursului în Dosarul 1358/1941, Nicolschi a fost transferat din arestul garnizoanei Bacău în închisoarea de la Ploieşti. Aici a fost ”vizitat” de agenţi ai Serviciului Secret de Informaţii şi de ofiţeri de la Biroul II al Marelui Stat Major (de contrainformaţii militare). Printre specialiştii români în contraspionaj planau încă unele suspiciuni, în legătură cu misiunea şi identitatea reală a agentului sovietic. Aflat în faţa experimentaţilor anchetatori ai SSI­-ului şi Biroului II, demoralizat de greaua pedeapsă primită pentru tentativa de spionaj, Nicolschi nu a reuşit ­ şi nici nu a intenţioant vreun moment ­ să răspundă întrebărilor care i s­-au pus printr-­o ”sfidătoare tăcere”, aşa cum recomanda ”disciplina de partid” a comunismului ilegalist, cît şi pregătirea sa ca agent. Astfel, la ”Interogatoriul luat la 8 septembrie 1941 individul Nicolschi Alexandru, care a trecut clandestin din URSS în noaptea de 26/27 mai a.c. prin punctul Proboteşti, jud. Dorohoi”, agenţii români au putut afla cîteva din secretele de stat sovietice ale timpului.

Nicolschi, alias ”Vasea”, trimis în România să-i contacteze pe ilegaliştii din închisori

Cu titlul de ”Informaţii politico­-sociale”, ofiţerii de contrainformaţii români consemnau, conform spuselor tînărului spion sovietic, structura Comisariatului pentru afaceri interne a URSS. NKVD-ul condus atunci de Beria, se împărţise din martie 1941 în două ramuri, ”miliţia muncitorească­-ţărănească” ­ şi ­ ”siguranţa statului” , în fruntea căreia se afla comisarul poporului Merkulov. O ramură a NKVD­ului era RAZVDEKA, agenţia de spionaj sovietic de care fusese racolat, instruit şi trimis Nicolschi în România. Totodată, spionul pocăit a alcătuit o listă cu primarii, deputaţii poporului şi cei mai importanţi comisari sovietici din Basarabia. Docil, le-a mai furnizat anchetatorilor informaţii militare despre ­structura, dotările trupelor componente ale sistemului de apărare din nordul Bucovinei, mergînd pînă la a le povesti ce a văzut la defilarea de la 1 Mai din Cernăuţi şi cum, nu cu mult timp în urmă, o unitate de tanchişti ai Armatei Roşii a fost campată în fostul local al Cercului miltar din oraş.

Cerîndu-­i-­se ”informaţii economice”, Nicolschi le-­a mărturisit agenţilor noştri de contrainformaţii cît de rău o duc oamenii în „raiul bolşevic”, dînd şi exemple: în vreme ce salariul lui de funcţionar al ”gospodăriei comerciale orăşeneşti” este de 300 de ruble lunar, o pîine costă peste o rublă, un kilogram de carne 12 ruble, un pachet de unt 24 de ruble, o pereche de pantofi din cei mai ieftini 122 de ruble iar un costum de haine peste 400 de ruble. Acestea sînt, a ţinut să precizeze Nicolschi, preţurile de la Cernăuţi, unde se trăieşte cu 20% mai ieftin decît în sudul Basarabiei. Fostul spion sovietic a mai spus că majoritatea celor ce ocupă funcţii de conducere administrativă în URSS sînt corupţi, preocupaţi de afaceri veroase, iar cele 40 de colhozuri din Bucovina de nord şi 150 din Basarabia nu sînt folosite decît ca mijloc de spoliere a ţăranilor români, de către funcţionarii bolşevici puşi în fruntea lor.

Cooperarea spionului pocăit, dusă pînă la denigrarea Uniunii Sovietice, nu i­-a înşelat prea mult pe anchetatorii SSI­-ului. Iată care au fost concluziile interogatoriului din 8 septembrie 1941: ”Declaraţiile făcute de Nicolschi Alexandru nu par a corespunde întrutotul adevărului. Interogatul ascunde lucruri importante, întrucît pe de o parte acest individ nu a putut avea o misiune atît de limitată şi superficială, dat fiind pregătirea sa, iar pe de altă parte este exclus ca, dată fiind încrederea ce se pune în el, să nu fi fost trimis pentru a face legătură cu alţi agenţi sovietici, inflitraţi pe teritoriul nostru. Credem, în consecinţă, că acest caz trebuie cercetat îndeaproape, întrebuinţîndu­se mijloace de natură a determina pe interogat să declare tot ce ştie”.

În urma acestor concluzii, Alexandru Nicolschi a fost deplasat la Bucureşti şi anchetat ”cu mijloace specifice” în arestul SSI-­ului. Deşi anchetele au fost deosebit de dure, el şi-­a menţinut toate declaraţiile anteriare. În acele momente, viitorul torţionar securist a deprins rolul bătăii în anchete şi a rămas cu obsesia că orice deţinut este un spion şi că orice spion are ceva de ascuns: ­ se revedea pe sine.

Astfel, cu toată ancheta SSI-­ului, nimeni nu a aflat pînă în octombrie 1944, cînd şi-­a făcut autobiografia, la cererea comisiei de cadre a PCR, că el este de fapt Boris Grunberg, activist de nădejde printre comuniştii Basarabiei, trimis în România cu scopul de a-­i contacta pe militanţii ilegalişti, în vederea reorganizării partidului. Pentru aceasta, trebuia chiar şi să se sacrifice şi să ajungă printre ei, în închisoare, dacă era cazul. Numele conspirativ de ilegalist al lui Grunberg fusese ”Vasea”. Al doilea nume conspirativ, însuşit la sugestia NKVD-­ului, a fost Alexandru Sergheevici Nicolschi.

Cei trei ani de închisoare ai lui Grunberg-Nicolschi

Dorinţa de a ajunge să-i contacteze pe comuniştii ilegalişti din închisori i se îndeplinise, cu asupra de măsură. De la Ploieşti, unde a revenit din birourile de anchetă ale SSI-­ului, a fost transferat la sfîrşitul lunii septembrie 1941 în închisoarea din Aiud, unde îşi ispăşeau pedeapsa ruşii depistaţi ca agenţi secreţi, infiltraţi pe teritoriul nostru. Aici era cît pe ce să fie acuzat pentru tentativă de evadare: foştii deţinuţi de drept comun din celula în care fusese băgat Nicolschi slăbiseră zăbrelele ferestrei. Numai bunăvoinţa şefului închisorii nu a dus la un deznodămînt nefericit pentru el. Curînd, tînărul spion a ajuns chiar un protejat al conducerii, fapt datorită căruia ulterior, sub comunişti, comandantul Penitenciarului Aiud şi familia acestuia au fost protejaţii lui Nicolschi, deşi acesta figura pe listele negre ale Securităţii.

Despre perioada detenţiei la Aiud, Nicolschi declara în 23 februarie 1949, într-­un ”chestionar” completat pentru a i se recunoaşte calitatea şi vechimea de activist al partidului comunist următoarele: ”Am fost încarcerat la Aiud din primele luni ale războiului antisovietic şi pînă la 23 august. Acolo am încercat să organizez deţinuţii politici, să le menţin moralul. Din lipsă de experienţă şi din cauza din piedicilor, nu am reuşit decît într-­o manieră foarte mică. Marea majoritate a celor deţinuţi au fost sovietici şi au plecat în URSS. Dintre cei care sînt la Bucureşti şi în ţară şi mă cunosc, amintesc pe Gribici Vladimir, Zeigner Simion, Sişman Afanasie şi pe Retaşnîi Mihail”. La rubrica ”nume real” a scris ”Grunberg Boris” şi la naţionalitate ”evreu”.

Porţile închisorii Aiud s­-au deschis pentru agenţii serviciilor secrete sovietice în 28 august 1944, la cinci zile după insurecţie. Atunci, părăsea Aiudul îndreptîndu­-se direct către Bucureşti şi Alexandru Nicolschi. Misiunea sa abia începea: ura adunată atîţia ani împotriva poporului român îl făcea indispensabil în lupta pe care ocupanţii sovieto-­comunişti ai ţării aveau să o ducă împotriva democraţiei şi instituţiilor sale din România.

În interviul pe care realizatorii serialului „Memorialului durerii” au reuşit să i­-l ia în 1991, Alexandru Nicolschi, ajuns un bătrîn de 76 de ani, arătîndu­se sîcîit de acuzele care i se aduceau, pentru execuţii sumare şi pentru exterminarea în închisori a zeci de mii de români, a dat din mînă a lehamite şi i-a răpuns Luciei Hossu Longin: ”Lăsaţi, că ştiu foarte bine cum a fost acolo. Am stat şi eu la închisoare!”. A uitat să spună că pentru spionaj în favoarea URSS-­ului.