Istoricul Marius Oprea: Virusul naţionalizării

Redăm integral materialul semnat de istoricul Marius Oprea:

Propunerea ocupă un spaţiu mic în raport cu restul textului semnat de acesta pe blogul său, cu care pare a avea o legătură colaterală, fiind doar ”cadrul” construit pentru lansarea ideii. Dar să revin la subiect. ”Naţionalizarea” este, ca termen, un eufemism care ascunde un rapt. Niciodată, după ştiinţa mea, o asemenea naţionalizare nu a fost făcută ”spre binele poporului”, ci doar al acelora care au instrumentat-o. Dar, bine. Fie. Să luăm de la Biserică. Are prea mult. Însă cui să dăm? Unor ”manageri” precum celor care au dus la fier vechi industria românească, flota şi alte asemenea? Cine va administra acest ”bun al poporului”? Căci poporul însuşi n-are cum.

BOR are, e drept, o ”avere” a ei. Printre ai cărei administratori, în calitate de deputat în Adunarea Arhiepiscopiei Bucureştilor, mă număr şi eu. Astfel încît pot spune, în cunoştinţă de cauză, că mare parte din banii ”din lumînări” (scoşi întodeauna ”în faţă” de cei ce vor să ”taxeze” Biserica) sau din alte venituri merg, în principal, spre programe sociale şi ajutorarea celor nevoiaşi. Din bugetul Arhiepiscopiei Bucureştilor pe anul trecut (pe care l-am aprobat şi eu, alături de ceilalţi reprezentaţi ai credincioşilor) s-au donat, de pildă, 3 milioane de lei pentru Catedrala Mîntuirii, dar şi mai mult, 3,7 milioane lei, s-au cheltuit cu programele sociale: cu aşezămintele spitaliceşti, casele pentru bătrîni, cantinele sociale şi alte forme de ajutorare a celor în nevoie. S-a tot vorbit şi de faptul că Biserica este o ”căpuşă”, trăind pe spinarea statului.

Tot anul trecut, subvenţiile statului (pentru salarii) la Arhiepiscopia Bucureştilor au fost de 600.000 lei, iar impoziele plătite de aceasta la stat, tot pe salarii, ale tuturor angajaţilor (la toate aceste centre, cantine şi ateliere ale Arhiepiscopiei) au fost de 660.000 lei. Deci, cine ia, de la cine?

Biserica nu strînge bani pentru sine. Ierarhii bisericii nu au conturi în Elveţia sau în paradisuri fiscale. Cu banii se repară lăcaşuri de cult, se construieşte – şi nu neapărat doar biserici noi, cît centre de asistenţă socială şi medicală şi alte asemenea, se ajută săracii din parohii, se repară monumente istorice din patrimoniul naţional, se subvenţionează pelerinaje, se împart pachete de sărbători ş.a.. În Biserică, banul are un circuit precum cel al apei în natură – el nu se adună undeva, într-un ”bidon”, numit profit, ca la marile corporaţii, care e împărţit mai apoi acţionarilor.

Tocmai de aceea, administrarea fondurilor este girată de asemenea ”consilii de administraţie” la fiecare eparhie, precum cel al Arhiepiscopiei Bucureştilor, din care fac şi eu parte (fără a primi vreo indemnizaţie ca la ”AGA”-urile regiilor de stat sau în cazul reprezenanţilor acţionariatului multinaţionalelor). Totul se face la vedere şi pentru fiecare ban încasat şi cheltuit există un buget şi se dă la final socoteală. Fără a se pune problema profitului, ci doar a unei balanţe pozitive. Căci în bugetul BOR nu poate exista deficit. N-ar avea cine să-l acopere. Probabil că singura vină a Bisericii e că e un mai bun administrator decît statul – pentru că din visteria ei nu are cine şi de ce să fure.

Biserica rămîne, cu toate atacurile asupra ei, deasupra acestora şi, cu cît e mai hulită, cu atît e mai plină de credincioşi. Înţeleg, tot de la Liviu Antonesei, dar supărarea nu este numai a sa, că a stîrnit o mare emoţie faptul că mulţi dintre preoţi au ţinut să celebreze în 22 martie, după vechiul tipic, o ultimă liturghie şi împărtăşanie a credincioşilor. Pe care nu i-a adus nimeni cu forţa acolo, şi nici nu i-a împiedicat să-şi aducă linguriţă de acasă.

Totuşi, nici ei n-au făcut aceasta, cum nici preoţii n-au îndrăznit să se arate frînţi de teamă în faţa credincioşilor, în ceasul al 12-lea, la ultima liturghie înainte de intrarea în vigoare a închiderii lăcaşelor de cult, transformate sub impactul epidemiei în ”site-uri” de internet. ”Cu Dumnezeu înainte”, se spune, dar totuşi, preoţii nu pot fi reduşi la condiţia de ”bloggeri”. Ei rămîn în centrul comunităţii, îşi vor vizita enoriaşii pentru asisteţa religioasă la domiciliu şi nu vor fi tocmai ei aceia, ca doctori de suflete, care vor ”răspîndi virusul”, numai dacă ”virus” poate fi socotit cuvîntul Domnului.

La sfîrşit, credinţa va ieşi din această încercare mai întărită. Atunci cînd bisericile se vor redeschide, nu mă îndoiesc că vor fi mai pline decît înainte de a se fi închis din cauza răspîndirii pandemiei. Aşa cum Biserica Ortodoxă a rezistat şi a ieşit la sfîrşit întărită, şi după ce în 1948, prin Legea Cultelor a fost ”naţionalizată”, iar Biserica soră greco-catolică a fost chiar desfiinţată, după un model apropiat de cel propus acum, din nou, de către prietenul meu Liviu Antonesei. Pe care îl mai întreb: de ce ideea sa de naţionalizare priveşte numai bunurile BOR? În Transilvania, de pildă, celelalte culte sînt proprietari mai ”avuţi” decît Biserica Ortodoxă.

Au preluat inclusiv muzee, cu tot ce era în ele: anul trecut, Curtea de Apel Alba Iulia a decis, prin sentinţă rămasă definitivă, ”restituirea în natură a tuturor bunurilor mobile, împreună cu imobilele” către fostul ”Colegiu Reformat Bethlen Gabor din Aiud”, deşi acesta nu mai există. Bunurile, adică Muzeul de Istorie şi Ştiinţe ale Naturii din Aiud, cu clădirea aferentă şi cele peste 14,000 de piese de patrimoniu au fost retrocedate Eparhiei Reformate din Ardeal. În aceeaşi situaţie se află şi Muzeul Ţării Crişurilor din Ordea – şi mai sînt multe asemenea cazuri.

Din păcate, uneori, propaganda ”neomarxistă”, picurată explicit sau subliminal pe toate canalele îşi atinge în cele din urmă scopul şi intoxică pînă şi minţile cele mai luminate. Se întîmplă şi acum, cînd în ”autoizolarea” şi ”distanţarea socială” impuse de pandemie răbufnesc uneori frustrări ciudate, dar acestea sînt, în genere, cazuri izolate, precum populista şi strania propunere de ”naţionalizare” a bunurilor BOR. În realitate, situaţia e alta; simt şi ştiu că rugăciunea şi credinţa s-au reaprins în mulţi dintre noi. Şi pe acestea nu le poate naţionaliza nimeni.