COMENTARIU Marius Oprea: Corectitudinea politică e fără mamă, fără tată. La propriu

Pînă acum, după toate normele bunului simţ, ştiam că gîndirea naşte limbajul. Acum, se pare, autorităţile cele mai înalte ale lumii, în numele ”corectitudinii politice”, caută să impună un nou limbaj, pentru a modifica gîndirea. Pe cît ar fi părut de absurd acest fapt cu un deceniu-două în urmă, el se petrece deja. 

La nivelul autorităţilor europene, se pregătesc noi norme ale limbajului, conforme cu corectitudinea politică, potrivit cotidianului italian ”Il Giornale”. Ne amintim cu toţii cît de dur a fost taxat arbitrul nostru român de presa şi forurile fotbalistice europene, pentru că a tradus ”black” prin ”negru”, făcînd referire la un antrenor al uneia dintre echipe. Dar, cum să-l fi tradus? Oricum, dar nu negru. Descrierea unei realităţi a ajuns să poată fi considerată o injurie.

Lucrurile merg însă mult mai departe. E vorba de o nouă ideologie, de fapt. Pentru noi, cei care am ”exersat” totalitarismul comunist, nu este o noutate tendinţa, ”trendul” la care asistăm. Regimul pe care mulţi l-am trăit în prima parte a vieţii noastre acorda, ca şi autorităţile europene de acum, o mare atenţie limbajului. Numeroase cuvinte, aşa-zisa ”limbă de lemn”, trata o realitate cu poleială, încercînd să transforme o realitate apăsătoare, terorizantă şi săracă, ca de plumb, în ”epocă de aur”.

Regula era că realitatea nu trebuia să fie cunoscută cu exactitate şi nici descrisă corect. Înainte de 1989, a existat un sistem foarte bine pus la punct pentru a descrie ”oficial” realitatea. Informaţia, la care accesul era permis numai iniţiaţilor (adică vîrfurilor Partidului Comunist şi, bineînţeles, Securităţii, care supraveghea acest sistem) era înlocută cu limbajul propagandei, controlat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Toţi cei care, deşi nu treceau la acţiuni ostile regimului, nu ”vorbeau corect”, după normele regimului, erau suspicionaţi că ar fi putut pur şi simplu să o facă cîndva, pentru că nu îşi manifestaseră adeziunea faţă de el: nu descriau realitatea după normele regimului. Viaţa de zi cu zi a românilor curgea anost şi tern, între secret şi decret, sub privirea suverană a dictatorului comunist şi a Securităţii, putînd fi descrisă numai cu limbajul poltic corect al regimului.  

Atîta vreme cît realitatea contrazicea la tot pasul noua mitologie comunistă, ea trebuia ”corectată” cu ajutorul unui aparat de propagandă bine pus la punct, bazat în primul rînd pe monopolul impus asupra informaţiei şi pe posibilitatea de a emite adevărate norme de exprimare publică, oficială. Esenţa puterii comuniştilor a constat tocmai în capacitatea de înlocui adevărul cu ideologia în care credeau sau de care se serveau, pentru a domina, cît şi cu un nou limbj. Ca şi acum, prin normele ”corectitudinii politice”, pentru activiştii comunişti, tot ceea ce nu era produs de imensul aparat de propagandă era susceptibil de a deveni subiect tabu. Şi era, bineînţeles, condamnabil. La asta asistăm şi în zilele noastre.

Acum, nu mai avem Securitate. Ea este deja înlocuită de norme imuabile, de neconceput a fi încălcate, care te aşază la zid şi te lapidează public, dacă traduci de exemplu ”black” prin ”negru”, cu referite la o persoană. Securitatea e înlocuită de ”corectitidinea politică”. Ambele, prin simpla lor prezenţă şi evocare, nasc o puternică rezcţie de autocenzură. Atît Securitatea, care avea un puternic impact, creînd teamă prin simpla ei evocare, cît şi acum ”corectitidinea politică” au creat un reflex de alegere a cuvintelor, în descrierea realităţii. Care nu mai trebuie să fie ”aşa cum e”, ci să menajeze sensibilităţi din cele mai diverse. Creînd astfel o realitate paralelă şi artificială a unui nou limbaj, care să nască, după cum se doreşte şi se declară, un nou tip de gîndire. Un proces exact pe placul lui Marx.

Cotidianul italian ”Il Giornale”, la care am făcut referire la început, susţine că în limbajul oficial al Uniunii Europene cuvinte precum 'mamă' sau 'tată' nu mai pot fi folosite: Parlamentul European ar elabora un nou ghid de conversaţie, prin care aceşti termeni, ca şi cei ”gay”, ”trans” sau ”lesbiană” sunt interzişi spre folosire. Acest ghid pentru limbajul oficial în UE vrea să impună un nou tip de gîndire aşa-numit ”incluzivă”, care să respecte minorităţile. Noul vocabular interzice să se folosească, de exemplu, pentru căsătoriile homosexulate termenul de ”căsătorii egalitare”, pentru sexul biologic al copilului se va spune ”sex atribuit la naştere”, iar schimbarea de sex devine ”tranziţie de gen”. Mamă şi tată devin, pur şi simplu, părinţi. Asexuaţi.

Pentru mine, toate acestea au dimensiunea unei întoarceri în timp. Îmi aduc aminte cum îmi descria Ion Gheorghe Maurer realitatea din anii comunismului, într-un ultim interviu pe care mi l-a dat în august 1995, pentru ”Europa liberă”: ”fiecare la timpul şi la locul lui a fost Dumnezeul ce se‑ngrijea de cele mai bune condiţii de trai, judeca ce‑i bine şi ce‑i rău în tot ce face omul şi indica pînă şi gîndurile ce trebuiau să‑i populeze mintea muritorului de rînd”. Cam aşa arăta lumea organizată şi condusă de comunişti, cam aşa începe să arate şi lumea noastră. Fără mamă, fără tată.